1. Street Heroes, festivalul de cultură urbană și sporturi extreme, numără vinerea asta a opta ediție de carieră. Skate, inline, b-boy și bmx, din nou la un loc în competiții, plus muzica asortată acestei comunități, de dimineață până a doua zi, la Arenele Romane.
2. Vineri după-amiaza, ROD ne invită la Designers sur l'herbe, prilej de băut limonadă pe balcon şi de cumpărat obiecte de design româneşti. Între 16 şi 22, la Cărtureşti Verona.
3. Şi sâmbătă e târg. La Carol 53, între 12 şi 22, se întâmplă Summer’s End, un eveniment care reunește artiști plastici, ilustratori și designeri de obiecte hand made. Vor fi workshopuri de creaţie, expoziţie de ilustraţii şi sculpturi în fructe. În plus, Biţa Color pune la cale un atelier de mecanică pentru fete (la 14) şi un concurs de montat și demontat biciclete (la 15).
4. Dacă nu ai ajuns la InnerSound, weekendul ăsta e ultima ocazie. Vineri şi sâmbătă te aşteaptă muzică clasică şi electronică, film mut şi visuals, şi, în încheiere, un concert art pop al olandezilor Controllar care se va întâmpla sâmbătă, de la 21:30. Biletul pe o zi costă 10 lei. Progamul, aici.
5. S-o termina vara, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la plajă. Doar o putem aduce în oraş. Sibiu Sands e un turneu de beach volley – pentru profesionişti, dar şi pentru amatori – care se va organiza în Piața Mică, între 30 august şi 1 septembrie. Spectatorii au acces liber.
6. Nu ne-am săturat de drumuri. Pe 30 august începe, la Piatra Neamţ, ediţia de 2013 a festivalului Filmul de Piatra 3.5. Cu expoziţii de pictură şi fotografie, concerte jazz, folk şi rock, şi, mai ales, filme de neratat.
7. Filmele de la Anonimul au ajuns repede-repede şi la Bucureşti, aşa că weekendul ăsta ne plimbăm de la Cinema Studio la terasa Chez Elvire, ca să le vedem. Programul retrospectivei Anonimul.
8. Avem şi proiecţii de cartier, dacă nu le plouă. Cinema în Parc va avea loc în Parcul Crângaşi din Bucureşti, în fiecare seară, în perioada 30 august – 4 septembrie, începând cu orele 21:15. Intrarea este liberă. Filmele weekendului sunt: Viaţa lui Pi (vineri), Despre oameni şi melci (sâmbătă) şi Funeralii fericite (duminică).
9. Se vede că se apropie toamna după numărul de târguri din Bucureşti. Sâmbătă mai avem unul: Pop-up Shop & Garage Sale se deschide la 11, în curtea Institutului Francez. Un stand musai de vizitat e cel Samusocial, cu obiecte de decoraţiuni realizate de persoanele fără adăpost.
10. Dacă simţi că ai ceva de spus despre Roşia Montană, duminică e momentul. La ora 17, în Piaţa Universităţii, se organizează un protest împotriva legii recent aprobate de Guvern, care permite exploatarea minereurilor de la Roşia Montană. Legea nu a fost încă aprobată de Parlament. Proteste vor mai fi, simultan, în toate oraşele mari ale ţării.
11. Toamna numărăm cumpărăturile, dar şi donaţiile. Carte peste Carte, un eveniment ajuns la a patra ediţie, strânge cărţi pentru Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, judeţul Suceava. Până pe 1septembrie (inclusiv), poţi dona cărţi pentru copii şi adolescenţi pe strada Luigi Cazzavillan, nr. 25, la ceainăria La un ceai. Bonus: Duminică seara vor fi lecturi publice şi discuţii cu scriitorii Florin Iaru, Andrei Ruse, Jean Lorin-Sterian, Cristina Nemerovschi şi Philip O'Ceallaigh. La 20:30 se vor proiecta Omul din sondaje, un scurtmetraj de Răzvan Chirilă, după textul omonim de Jean-Lorin Sterian şi A performance, un scurtmetraj de Guy Paterson, după o nuvelă de Philip O'Ceallaigh.
11 (unşpe) recomandări de weekend
Street Heroes, InnerSound, Filmul de Piatra 3.5, donaţii, târguri şi-ar mai fi, la spartul verii.
Cuvinte cheie:
street heroes arenele romane design sala de catarat carol 53 bita color vara boulder controllar plaja volei piata mica sibiu piatra neamt cinema studio anonimul chez elvire retrospectiva cinema in parc crangasi targ rosia montana protest piata universitatii carte peste carte donatii la un ceai weekend