11 (unşpe) recomandări de weekend

Ştefania Matache | 25 Mar 2016

Se anunță un weekend liniștit, cât să avem timp de văzut filme la One World și să și petrecem un pic.

VINERI
 
1. La Centrul Ceh (Ion Ghica, nr. 11), de la 18:00, povești despre Cernobîl direct din gura celor care l-au trăit. Adrian Pîrvu s-a născut cu un defect de vedere, cauzat de radiațiile nucleare cu care mama sa a intrat în contact când era însărcinată. Adrian vine să ne arate un teaser al documentarului la care lucrează, despre generația Cernobîl și rămâne la o discuție despre implicațiile accidentului nuclear pentru europeni. Evenimentul face parte din dezbaterile One World 9. Festivalul continuă cu documentare despre drepturile omului până duminică, așa că aruncați un ochi pe program.

2. Dacă vrei teatru politic, mergi la Centrul de Teatru Educațional (Lânăriei, nr. 93-95) unde, de la 19:00, e ultima reprezentație Ce-am fi dac-am ști. Feerie protestatară. E un proiect de documentare și ficționalizare a istoriei mișcărilor muncitorești de rezistență din România, din 1918 până în 2000. Intrare liberă, cu rezervare la 0729743952.
 
3. Tot weekendul, la Romexpo e un mega târg de biciclete și echipamente pentru bicicliști, de scurs ochii pe ele. Bike polo, test drive, yoga for bikers, de la 10 dimineața și până după ora 18, la Pavilionul C2. Intrarea costă 10 lei. Program.
 
4. Psihologia și publicitatea au multe chestii în comun, iar weekendul ăsta se adună într-o conferință ca să fie discutate pe larg, la Facultatea de Sociologie (Panduri, nr. 90). Vin Sorin Psatta, Dan Petre și alți publicitari experimentați, sâmbătă și duminică de la 10. Bilete (20 de lei) și detalii.
 
SÂMBĂTĂ
 
5. La Iași, între 14:00 și 18:00, te așteaptă o tură de cumpărături responsabile (și ieftine) în cadrul unei noi ediții Bazar solidar (Petru Rareș, nr. 6). Vei găsi haine și accesorii donate de ieșeni și recondiționate de echipa REDU, plus produse noi, realizate din textile recuperate. Poți să și donezi articole vestimentare, acestea urmând să fie folosite în atelierul REDU sau date mai departe persoanelor defavorizate social. Intrarea este gratuită. Nu uita să vii cu sacoșă/pungă de acasă.

6. OCS bagă de la 23:30 la fabrica (11 iunie, nr. 50) un live perfect pentru dansat cu dat din plete și întrebat a mia oară cine se combină la două beri goale pentru una plină. Intrarea e 40 de lei. 

7. Petre Inspirescu, Tulbure și Dreamrec înseamnă bubuială de 24 de ore, până duminică seara, la Guesthouse (Popa Nan, nr. 82). Adu-ți provizii. 
 
8. Despre Rodica s-a făcut și-un film, Rodica e băiat bun. Rodica se transformă în EA, în spectacolul Ea a băiat bun semnat de Eugen Jebeleanu, și dansează pe scena Centrului Național al Dansului, de la 19:30. E despre viața unui transgender la țară, despre muzică și mentalități paradoxale. Bilete la 30 de lei, cu reducere la 15 pentru studenți, de pe kompostor.ro. Ar fi bine să citești și Self made man înainte.
 
9. Pojo se mută cu tot cu funk la Manasia (Stelea Spătarul, nr. 13), sub aliasul Jean Claude Funkdamme și pune iar de block party. Intrare liberă. 

10. Muzică din Basarabia la Arenele Romane, cu Alexandrina, Gândul Mâței și Alternosfera. Se dă strigarea la orele 20, pentru aniversarea Unirii din 27 martie 1918. Biletele costă între 45 și 70 de lei. 

DUMINICĂ

11. La POINT (General Eremia Grigorescu, nr. 10), de la 20:00, e Menajeria de sticlă a Alexandrei Penciuc. Emil Măndănac, Ilinca Hărnuţ, Cătălina Moga și Mihai Smarandache construiesc o joacă de-a amintirea și anticipația de care nu o să uiți prea curând când o iei pe străzi. Moga și Smarandache au un moment foarte bun. Bonus: o să vrei să porți mai des portjartiere albe. Biletele sunt 60 de lei.
Pin It email