Luni, 11 decembrie
1. Începem să înțelegem tot mai mult cât de importantă e informarea corectă despre evenimentele și schimbările care au loc la nivelul societății. În sensul ăsta, cei de la Macaz organizează o discuție despre efectele revoluției fiscale asupra liber profesioniștilor din România. De la 19:00, un consultant fiscal și un reprezentant al Ministerului Culturii explică cum anume ar arăta efectele punerii în aplicare a noului Cod Fiscal pentru sectorul cultural independent.
2. Teatrul Luni de la Green Hours o aduce în viețile noastre de la 20:00 pe Nicoleta Lefter în spectacolul invitat Aleargă, fals jurnal de jogging. O adaptare după romanul omonim de Ana Maria Sandu, un concept al Silviei Călin, spectacolul vorbește despre cum alergi maratonul vieții.
Marți, 12 decembrie
3. La cercul de film politic de la Macaz se proiectează de la 19:30 Roșii și albii un film în regia lui Miklós Jancsó despre Războiul Civil din Rusia. Filmul a fost realizat la dorința statului socialist maghiar de a marca împlinirea a 50 de ani de la Revoluția bolșevică, dar în impresionantele cadre lungi și extrem de coregrafiate, mizele politice ale războiului se pierd. Luna aceasta cercul de film politic marchează centenarul Revoluției Ruse, prin proiecții care abordează pe cât se poate de diferit subiecte precum Revoluția sau Războiul Civil ce i-a urmat.
4. La Replika, Ilinca Manolache spune de la 20:00 povestea unei jurnaliste care investighează un proces istoric: condamnarea torționarului Ioan Ficior, conducătorul lagărul de muncă Periprava recunoscut pentru tratamentele inumane aplicate. Calul alb: Scurtă istorie a urii (r. Ioana Păun) e un performance more on the wild side care îți umple simțurile cu povestea unei uri cauzate de frustrări și constrângeri.
5. La Apollo111, are loc de la 19:00 ultimul meetup al designerilor din București. Povestea o știi: e fără subiecte impuse sau prezentări plicticoase, ci cu bere și cu povești, idei, experiențe. Fugi să iei pulsul acestei comunități și să te inspire pasiunea cu care fac și vorbesc despre design – de orice tip ar fi el.
6. Dacă și anul ăsta ai lăsat cadourile de Crăciun pe ultima sută de metri, vei fi fericit să auzi că Hanul Gabroveni se transformă de astăzi într-un hotspot de idei pentru cadouri, cu obiecte handmade sau create de designerii români. Aruncă un ochi la târg ca să nu mai fii nevoit să cumperi, la disperare, încă o cană sau o pereche de papuci.
Miercuri, 13 decembrie
7. Intersecțiile de miercuri au o ediție specială intitulată „Născut pentru a fi ultimul rege”, susținută de Alina Pavelescu, istoric și directoare-adjunctă a Arhivelor Naționale din România. După ce pe 13 decembrie regele s-a întors, de data aceasta definitv, acasă, s-a încheiat oficial un capitol de istorie, fiindcă istoria vieții lui e pur și simplu istoria unui secol din viața României.
8. Cătălina Miciu debutează în tipar miercuri, 13 decembrie, cu volumul pentru copii Destinul Prințesei de nor, realizat alături de ilustratoarea Cristina Barsony. Vino de la 19:00 la Cărturești Verona and grab a taste of magic înainte ca volumul să apară în librării, printr-o primă întâlnire cu cartea, cele două autoare și critical literar Marius Chivu. Actrița Ada Galeș va citi un fragment din carte, asta dacă nu eram suficient de fermecați până acum.
9. Băieții și fetele noastre preferate de la Frilensăr împlinesc doi ani de împreună, de spectacole care debordează de energie și plăcere de a juca. Sărbătoresc cum știu ei mai bine - cu un spectacol aniversar, care se joacă de la 20:00 la Green. Hai să le arătăm că ne place ceea ce fac și că îi susținem să o facă în continuare și să ne bucurăm de Mălăieș în Călcăieș, o joacă pe un scenariu din Capra cu trei iezi.
10. Centrul Naţional al Dansului prezintă în premieră una dintre creațiile care au schimbat percepția publicului asupra dansului contemporan și chiar asupra corpului însuși. Gala e proiectul lui Jérôme Bel care aduce împreună dansatori profesioniști și amatori cu condiții sociale diverse pentru a demonstra că dansul poate fi înțeles mai departe de tehnici, de „bine făcut" sau „prost făcut". Provocarea a fost preluată de 20 de bucureșteni, dansatori sau nu, iar rezultatul îl vedeți astăzi de la 19:00 sau mâine la Teatrul Odeon. Reprezentația din seara aceasta va fi prefațată de decernarea Premiilor CNDB 2017.
Joi, 14 decembrie
11. Organizația MozaiQ militează pentru egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii, lupta împotriva discriminării și îmbunătățirea vieții persoanelor LGBTQIA+, inclusiv a celor aparținând grupurilor vulnerabile. Pentru ultimii doi ani ei au fost un pilon de rezistență a comunității LGBTQIA+ din România, încercând să o consolideze, reprezinte și apere cum știu ei mai bine. We’re all invited pe sediul lor din strada Blănari nr.12, de la 20:00, ca să ne povestească despre activitatea lor și despre provocările cu care se confruntă în misiunea lor.
12. La Replika se joacă de la 19:00 spectacolul boyz and girlz (r. Sînziana Koenig), un spectacol de teatru social care explorează consecințele tragice ale valorilor patriarhale în viețile adolescenților pe care societatea încearcă să-i protejeze prin ignoranță. Povestea e un semnal de alarmă asupra necesității educației sexuale în România, deoarece multe din abuzuri se întâmplă în lipsa unei ghidări despre consimțământ, relații, sexualitate și sănătate mentală, a unui dialog deschis între copii, părinți si profesori și a unor identități de gen impuse.
12 chestii de luni până joi
Ce ne propune Bucureștiul săptămâna asta:
„Gala” de Jerome Bel la Teatro Maria Matos, Lisabona. Foto: José Frade