12 ore de improvizaţie muzicală: Contrapunct

Contrapunct e o idee care ia forme diferite la fiecare manifestare. Fenomenul, ca și locul, se transformă ca un cocon, se umple și se definitivează, pe măsură ce absoarbe muzică, mișcări, oameni.

Ca să intri la Carol 53 trebuie să împingi poarta de fier, grea și ruginită, a clădirii vechi și masive de pe bulevardul cu același nume, să mergi hotărât prin curtea întunecată, să cotești ușor dreapta și să alegi o ușă. Una din ele va duce la subsolul în care se întâmplă Contrapunct. O să pătrunzi într-un spațiu care, până de curând, era doar un beci dubios, uitat, întunecat și insalubru. Dubios a rămas și acum, dar într-un sens pozitiv, de spațiu nonconformist în care se adună creativii mai mult sau mai puţin cunoscuți ai orașului. O mână de oameni au curățat, consolidat și amenajat locul, iar acum, luminat difuz, cu benzi desenate expuse pe pereți, scaune pictate și o masă de fussball într-un colț, subsolul adună oameni, instrumente și idei într-un Turn Babel fonic. Scopul? 12 ore de improvizație muzicală.

Ideea a prins rădăcini în mintea lui Ștefan Botezatu care, împreună cu Oana Maria, a pus bazele Poetrip-ului. Și ceea ce n-a mai încăput în concertele cu trupa, cei doi au mutat în Contrapunct: muzicieni din toate genurile, dispuși să experimenteze, sunt chemați la un loc și, timp de 12 ore, încearcă să repună în scenă facerea lumii, cu coarde, darabane, viori, trompete, clape, muzicuțe, sticle, linguri, palme; orice și oricine e capabil de sunet și ritm e binevenit. Este haos și armonie deopotrivă, un bufet suedez muzical, din care fiecare personaj din public își alege ce și cât vrea.

Prima manifestare s-a concretizat undeva în noiembrie anul trecut, când şi-au chemat câţiva prieteni să cânte şi, ca la party-urile de „părinţi plecaţi de-acasă” din adolescenţă, s-au trezit cu peste 20 de persoane gata să-şi facă de cap. De atunci, vorba s-a tot dus mai departe, și dintr-un invite-only-event, cele trei ediții ce au urmat au devenit publice și ademenitoare ca o prăjitură.

Ștefan nu vorbește prea mult despre concept. Se ferește să îi dea vreo direcție, să îl îngrădească în descrieri, să-l împacheteze. „Eu nu fac decât să pregătesc niște boxe și un mixer”.

Mai departe e magie.

Așa că nu e prea ușor de înțeles până nu ești acolo; iar dacă ești acolo, măsura în care te vor asimila spațiul și sunetul depinde de cât de dispus ești să te implici. Până nu vei ajunge să îngâni o notă, să bați un ritm în sticla de bere, să urmărești degetele care apasă coardele, să absorbi zgomotul sacadat din tom-tom și să simți mișcările și expresivitatea soliștilor, probabil că o să te îmbeți dezamăgit, întrebându-te ce înseamnă, de fapt, Con-tra-punct. Doar că e dificil să definești un eveniment care e ca o mireasmă de iasomie; îl simți doar dacă îl inspiri.

Fotografii de Larisa Baltă.