13 (treișpe) recomandări de weekend

Ştefania Matache | 19 Iun 2015

Filme, pool party, Bucureștiul redescoperit, benzi desenate și nopți lungi.

1. TIFF s-a mutat în București pentru câteva zile, la Cinema Elvira Popescu. Vedem lungmetraje premiate și simțim puțin din atmosfera de la Cluj. Jurnal de TIFF 2015, ca să ni se facă poftă, plus programul

2. Începând de azi, A.R.C.E.N. organizează traseul cultural pietonal Bucuresci – 2021. Se pleacă de la Hanul Grabroveni, la ora 19. Vedem mahalalele bucureștene cu alți ochi și susținem inițiativa de a transfoma orașul în Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Participare gratuită.
 
3. La Island Club (Țărmului 9), se face pool party. Se începe de la 18 cu Aliquant, se continua cu Victor Munteanu și se dansează până dimineață cu Left Feet. Intrare de 25 de lei.
 
4. Tot azi, dar pe noapte, e de umblat pe la Noaptea Institutelor Culturale. La ediția de anul acesta avem de ales dintre: Institutul Francez, Spațiul Public European, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Institutul Maghiar din București, Instituto Cervantes, Institutul Cultural Român, British Council, Institutul Polonez, Institutul Italian de Cultură, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut. Se proiectează filme, se mănâncă și se dansează pe muzici naționale specifice. La Centrul Ceh, după ora 22), trio-ul Discoteca ne va încânta cu o selecție de muzică cehoslovacă din anii '60-'90.
 
5. De vineri până pe 28 iunie, în Piața George Enescu, e Bucharest Music Film Festival, ediția a zecea. Pe lângă concerte de muzică clasică, se mai anunță și ceva R&B, pop și swing. Pe 22 și 23, se proiectează filme. Acces gratuit la toate evenimentele. 
 
6. Tot la capitolul muzică, de vineri până duminică în Cișmigiu e festival internațional de folclor. E de mers neapărat la Steaua de Mare, sâmbătă de la 17. Intrare liberă.
 
7. Sâmbătă ne mutăm în Parcul Carol, la Bicycle Music Festival, primul festival muzical la care energia electrică va fi produsă de pedale. Cântă Temple Invisible, The Dream Diggers, TiPtiL, Mara&Mongol, Les Elephants Bizarres și Vița de Vie, cu intrare liberă.
 
8. Tot sâmbătă e și Noaptea Studiourilor Foto. Participă 16 studiouri foto din oraș cu workshop-uri, expoziții și discuții din zona cum să. Ocazie bună de furat un pic de meserie. Detalii
 
9. La Lente&Șotron, tot weekendul, e ComicFest 2015. Pisica Pătrată face live drawing, sunt ateliere how to, se lansează filme și reviste, totul cu acces liber, de la ora 12. Program.
 
10. La Biblioteca Națională a României, de sâmbătă până duminică, de la 10, vorbim despre Bucureștiul nefolosit. Evenimentul face parte din programul UrbanFest – Festival de dezvoltare urbană. Discutăm harta interactivă de la Calup și vorbim despre exemplul Nod makerspace ca spațiu refolosibil și refolosit. 
 
11. În Control, zilele astea de la ora 12, e T-shirt Fest. Se fac demonstrații de design digital, prezentări de colecții, personalizări de tricouri și un concurs de design de logo. Sâmbăta se lasă cu un concert al lui Inkswel.
 
12. Duminică de la 15, la Deschis Gastrobar, e al doilea eveniment Bears on the Roof. Lineup: Mathias Schaffhäuser, The Model, MoonSound. Bilete doar în avans cu 40 de lei.
 
13. Tot duminică, la LOKAL (Eminescu 57A), se face garage sale. Peste 25 de vânzători vin cu haine, pantofi, accesorii, cărți, jucării, mâncare bună, cafele și mâncăruri bune-bune. De la 10:30 și până la 18:30.
 
Pin It email