1. Vineri, de la 20, cei de la The Can vă invită la croșetat și prăjituri, în cadrul unei instalații audio-video care pornește o reflecție asupra frumuseții corpului feminin, de la natură la glazură - împreună cu artista Ragnheiður Sigurðardóttir Bjarnarson, rezidentă The Can. So Sweet it Hurts, detalii aici.
2. Tot vineri seara are loc decernarea premiilor BEST FILM FEST - Cele Mai Bune Filme Ale Anului 2014 la Cinema Studio, și dacă asta va fi mai mult ca sigur o plictiseală, în continuarea lor va fi proiectat în avanpremieră filmul Micul spartan, în regia lui Dragoș Iuga, un mockumentary cu elemente fantastice care spune povestea lui Gabriel Diță, un tânăr inginer cu nanism, pe care regizorul l-a urmărit timp de 12 ani.
3. Momo sau Strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, spectacol cu care trupa de teatru de liceu Atelierul de Teatru a înlăcrimat Casa de Cultură din Alexandria revine la Teatrul Excelsior cu aceiași Silvana Mihai și Alexandru Voicu în rolurile principale, 4 ani mai târziu.
4. Teen Daze cântă diseară în Control, perfect iernatic. Intrare: 15 lei.
5. The Institute lansează ediția timișoreană a revistei, cu Pop-Up Store Made in Timișoara cu tot, vineri, 30 ianuarie, de la ora 18, la AMBASADA, în spațiul fostei fabrici PALTIM. Sâmbătă, lansarea continuă cu o vizită la Synopsis, un studio de design independent care se joacă mult cu literele și cu printul, de la ora 12, în cadrul Creative Encounters. 15 locuri pentru vizitatori, pentru înscrieri --> office@institute.ro.
6. Metaliștii cehi de la Skywalker sunt în turneu prin România. După un concert care i-a extaziat la Cluj, ajung în București vineri la Question Mark (15 lei) și sâmbătă în Down Town Pub din Satu Mare. Rock on!
7. Dresscode cosmic se cere la aterizarea Fanfarei Extraterestre în SWAP (Mihai Bravu 32), vineri de la 22, cu body art în program și dansuri extraterestre, la doar 10 lei.
8. Sâmbătă, de la ora 17, la Librăria Humanitas din Cișmigiu, se dezbate blasfemia lui Tetelu și întâlnirea lui de gradul III cu Poneiul Roz. Cu Dragoș Mușat, Alexandra Hâncu, Cristi Neagoe și Radu Paraschivescu, prilej numai bun pentru a-i smulge autografe lu' Tetelu.
9. Pentru cei ce n-au apucat experiența Brioc, s-a făcut ceva ce se anunță cel puțin la fel de frumos. Weekendul ăsta e o reprezentație a teatrului-labirint La Țigănci, care propune o experiență senzorială completă a nuvelei. Fiind doar 30 de locuri, ele au fost epuizate deja, dar vă puteți înscrie pentru ocazia următoare, noi doar am vrut să vă facem poftă (nici noi n-am prins).
10. Contemplații grafice, Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, s-a desfășurat săptămâna trecută, când a decernat și premiile: marea câștigătoare fiind artsita Erika Szőke din Slovacia. Puteți vizita toate lucrările înscrise până pe 8 martie, la Centrul de Artă din Transilvania şi la Muzeul Naţional Secuiesc de la Sfântu Gheorghe.
11. După Târgu-Jiu, Suceava, Galați și Sibiu, minunata expoziție Afișul polonez. Secolul XXI a ajuns și la Muzeul Ţării Crișurilor din Oradea, unde poate fi vizitată până în martie. Expoziția cuprinde aproape o sută de afișe semnate de Tomasz Bogusławski, Ryszard Kajzer și Sebastian Kubica.
12. Pentru cei ce vor să revadă A Woman Under the Influence, cei de la Casa Scrie despre Tine te invită la cină + film duminică de la 19. Pe Budișteanu 26.
13. Duminică, tot la The Can, se inaugurează și Luna istoriei LGBT. Faceți o vizită, aflați care e treaba cu luna februarie și primiți și o porție de spoken poetry cu Cătălina Antal și Andra Anuțoiu.
13 (treişpe) recomandări de weekend
Natură & glazură, Silvana & Lenuș, Tetelu & Poneiul Roz, Brioc & La Țigănci, Gena & Cassavetes și multe altele on top.
S-a dus, Erika Szőke (Slovacia)