14 (paişpe) recomandări de weekend

Ştefania Matache | 11 Sep 2015

Weekend care miroase a ploaie, dar în care se întâmplă o mulțime de lucruri care ne scot de prin case.

1. Începe a șasea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului, care țin până pe 20 septembrie. Weekendul ăsta e de mers pentru vernisajul expoziției de sculptură Umbra coaselor și steaua polară, târgul iconarilor și meșterilor cruceri, dar și pentru filmele de la Cinema Muzeul Țăranului. Detalii.

2. S-a răcorit orașul, dar îl încingem noi iar la Balkanik Festival, ediția cinci. Grădina Uranus, cu after la The Ark. Ivo Papasov, Fanfare Ciocârlia, Shantel, Ion de la Dorobanți și alții, mâncare balcanică, ateliere balcanice, țoale, fotografii, sculptură, pictură, toate-s balcanice. Pe cine vedem și de ce.
 
3. În cadrul Buharest Photo Week, la MȚR se organizează vernisajul expoziției lui Aaron Draper, Underexposed, cu tema persoanelor fără adăpost. Vineri, de la 18.
 
4. La Halele Carol, un weekend întreg de party și artă, la SHAPE, platformă de muzică inovativă și artă audiovizuală. Vineri, de la 8, Raze de soare, Lorenzo Senni, Moritz Simon Geist, Sergiu Doroftei, iar sâmbătă, de la 23, Low Jack, DJ Nigga Fox, Rss Boys, Borusiade, Cote. Biletele se vând la fața locului, cu 30 pentru ambele seri și tot atât doar pentru sâmbătă seara.
 
5. Vineri e Noaptea Teatrului Independent, la ArcuB. Începe la 7, cu Nesomn, a lui Arcadie Rusu, se continuă cu Flori pentru Algernon la 8 și 20, și trece bine de 5 dimineța cu încă cinci piese de teatru. Intrare liberă.
 
6. Sâmbătă, la 15, poți să îți arăți solidaritatea față de cei care au fost nevoiți să fugă din calea violențelor, sărăciei și a războiului venind la fântâna de la Universitate, unde vom scanda Romania says welcome!. Această manifestație se organizează simultan cu altele asemănătoare, în întreaga Europă.
 
7. Piața sezonieră Dăbuleni, aflată la intersecţia străzilor Alexandru Vlahuță, Str. Dimitrie Anghel şi Str. Ștefan Octavian Iosif se transformă în scenă urbană de activităţi socio-culturale, adică muzică, paint party cu Ortaku & Buzu Buzu, cinema în aer liber, atelier de plantat, stand up comedy cu Alex Șerban, drumming, poiuri, pictură, fotografii. Toate astea la un loc înseamnă Piața de Weekend, festival stradal liber în Timpuri noi. 
 
8. Sâmbătă, la 7 jumate, în Piața George Enescu se pune în scenă o amestecătură de dramaturgie și muzică, pe tema Planetelor lui Gustav Holst, cu Marcel Iureș narator. Selenar, extraterestru, uberraschung, imponderabil și cu intrare liberă. 
 
9. Iar ajungem în Colectiv, că își serbează doi ani de existență plină de evenimente, cu Golan, Yaroslav, Tomma Alistar, Sick Carantino și Charlie Boy. 500 de shoturi din partea casei și intrare liberă, de la 9.
 
10. Se redeschide Goblin și duminică te așteaptă cu Macanache la concert, de la 10. Fără bani, dar cu chef.
 
11. E vremea să mai petrecem și înăuntru: la Studio Martin (Iancu de Hunedoara 61), sâmbătă e party cu Eats Everything, Rosario Internullo, Victor Stancov, Moonsound. 20 de lei până în 1 și 40 după. 
 
12. Sâmbătă și duminică vino în Parcul izvor să găsești de cumpărat o biclă, un cadru, un ghidon, sau poate să ți-o personalizezi pe cea pe care o ai deja. BițaColor face atelier în care înveți să-ți repari singur bicicleta, iar Ateierul Șnur vine cu accesorii de piele făcute manual. Un eveniment BikeFest.
 
13. Duminică dimineața, de la 10:30, poți să scoți răul din tine, după un weekend de party, cu o sesiune de yoga la Zen Corner (str. Constantin Tănase 10). O oră și jumătate de Hatha Yoga, despre vulnerabilitate. Îți trebuie 25 de lei, haine comode, o minte deschisă și o saltea de yoga.
 
14. Tot duminică dimineața, de la 11, ateier despre fotografia de stradă cu Cristian Bassa, în cadrul Bucharest Photo Week. La Education Point, pe Mendeleev 7-15. Detalii despre înscriere. 
Pin It email