15 (cinşpe) recomandări de weekend

Ştefania Matache | 05 Feb 2016

Weekend-ul cu multe party-uri, de ți-e și greu să alegi, plus teatru și explorări urbane.

1. Vineri, de la 17.00, Casa Matei din Cluj găzduiește Pictura – o chestiune de materialitate?, o conversație între pictorii Matthias Weischer și Robert Bosisio (ale căror lucrări pot fi văzute până pe 1 aprilie la Spațiu Intact), și criticul de artă britanic Jane Neal. Conversația va fi urmată de discuții cu publicul. 
 
2. Muzeul Țăranului Român se pregătește să intre în consolidare și restaurare, așa că ultimul weekend în care e deschis ne așteaptă cu intrare liberă, între 10:00 și 18:00. După 8 februarie, vor mai fi deschise doar o parte dintre sălile muzeului. 
 
3. La POINT (Eremia Grigorescu 10) se joacă și vineri, și sâmbătă, de la 21:30, Menajeria de sticlă, un spectacol după textul lui Tennessee Williams, regizat de Alexandra Penciuc, cu scenografie de Tudor Prodan. 
 
4. În seara asta, la 19:30, la Green Hours se pune pe scenă Gadjo Dildo, cu Elena Duminică, Paul Dunca, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan, pe muzica lui Ion din Dorobanți. Regia e a lui Mihai Lukacs. Spectacolul e despre femei rome, identitate sexuală și cabaret. Biletele costă 30 de lei.

5. În weekend, la Teatrul Mic se joacă alte 2 spectacole de neratat - Casa cu pisici de Radu Iacoban (sâmbătă, de la ora 19) și Vania și Sonia și Sașa și Mike de Christopher Durang și regizat de Horia Suru (duminică, de la ora 19). 
 
6. După teatru merge un dans, așa că la Manasia Hub (Stelea Spătarul 13) se pune de o petrecere poliglotă, cu variante în limbi exotice ale muzicilor de zi cu zi. Se acceptă variante în arabă, spaniolă și coreeană, numai străine să fie. Intrare liberă.
 
7. Și sâmbătă, și duminică, de la ora 11:30 ne așteaptă cineva la metrou la Pipera să ne ducă în pelerinaj pietonal la lacurile bucureștene. Vedem Plumbuita, Colentina, Fundeni, Ostrov și terminăm în Pantelimon, pe la orele 17. Turul e gratuit, nu se fac înscrieri. Trebuie doar să te prezinți la locul de întâlnire. 
 
8. Sâmbăta la Centrul Național al Dansului București (Bd. Mărășești 80-82) după-amiaza întreagă e rezervată pentru lecții de dans, cu 5 coregrafi. Stilurile de îmbină și se întrepătrund, de la o oră la alta și de la profesor la profesor. Programul începe la 12:00 și se termină la 19:00. Fiecare oră costă 10 lei.
 
9. Zilele Roșiei Montane le sărbătorim sâmbătă și duminică la Muzeul Țăranului Român, cu expoziții de fotografie, ateliere interactive și o cântare de sâmbătă seara cu FoleyAla, Soul Serenade și Iordache. Intrare liberă, motiv de bucurie. Detalii aici.
 
10. Ada Milea se întoarce în București cu o mână de prieteni, ca să cânte din Cartea cu Apolodor. Concertul e sâmbătă la 18:00, în club Spice, pe Calea Victoriei. Biletul de 25 de lei.
 
11. Cine n-a citit O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții a lui Mark Haddon să facă ce-o face și s-o buchisească. Altfel, adaptarea dramatică în regia lui Bobi Pricop se joacă sâmbătă seara la TNB, cu oglinzi, proiecții și efecte speciale din emoții. 
 
12. Ajungem iar la Manasia, unde sâmbătă pun muzică Oana Maria de la Poetrip și Cristiana Tăutu (Vagenta). E seară de Free Love și ritmuri satinate, cică monogamie not allowed. Intrare liberă.
 
13. În aceeași seară, la J’ai Bistrot se pune 80s synth pop și vapowave, cu butoanele sub degetul lui Iashido. Tot liber.
 
14. Dadaismul a apărut acum fix 100 de ani, iar Cărturești îl sărbătorește în mansarda de la Verona. Vineri și sâmbătă (16:00-21:00) ai ateliere de creație de colaje, cu decupături din reviste, ori glossy, ori de la magazinul din colț, iar duminică de la 18:00, e vernisajul cu lucrările născute în cele două zile de atelier. Participare liberă.
 
15. Tot sâmbătă, dar la incubator107, se redefinesc nocturnele, printr-un party electrizant, ce culminează la miezul nopții cu o pană de curent anunțată. De acolo, luăm la pas lumi efervescente și fosforescente, baloane și coregrafii, într-un soi de experienţă-labirint. Casa se deschide la 8 jumate, iar intrarea e 30 de lei.
Pin It email