20 (douăzeci) de recomandări de weekend

Weekend plin de filme, muzică și teatru, să ne intre primăvara-n oase.

1. Săptămâna Sunetului se apropie de încheiere, așa că e musai de făcut loc în program pentru niște concerte. De exemplu, Charlemagne Palestine duminică, la Universitatea de Muzică (Știrbei Vodă 33). Ce mai e de făcut.

2. A început BIEFF și sunt proiecții experimentale în tot orașul. Proiecții la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Universitatea Națională de Muzică, CinemaPRO. Ce nu trebuie să ratezi.

VINERI

3. Ilegitim intră de azi în cinematografele din Capitală și din țară. Tehnic, e singurul lungmetraj românesc din selecția oficială a Berlinalelor. Practic, e filmul care o să te facă să te gândești de două ori ce e moral și ce nu. 

4. Tot azi și tot cu film, LOVE, filmul lui Gaspar Noe, se lansează oficial în România, în variante 3D și 2D. E interzis minorilor. Așadar, închideți ochii și deschideți gura.

5. #Haikunoi2016 e picnicul poetic organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România. Practic, azi, între 12:00 și 14:00, oameni din 54 de locuri din București și din țară creează simultan haiku-uri, pe care putem să le vedem pe Facebook, pe hashtag-ul #haikunoi2016. În București, poți să mergi la Casa Universitarilor sau la Librăria Kyralina dacă ai chef și de ceva interacțiune offline pe același subiect.

6. În curte la Manasia e de ceva timp rulota Peștepâine, cu iz serios de Istanbul. Vinerea asta își face însă grand openingul oficial, de la ora 18, cu baklavale și Turkish delight din partea casei.

7. Sandra Chira expune Memoria Umbrei, colecția ei de doctorat, la Galeria Primăriei din Timișoara (Str. Victoriei 5). Program de vizitare: de la 9:00 la 14:00.

8. CinePolska, selecție curajoasă de filme poloneze recente, ajunge la Brașov. De azi până duminică, poți vedea un film pe seară la Cinema Patria (bd. 15 Noiembrie nr. 50A), de la 20.00.

9. La Point (Gen. Eremia Grigorescu 10), începând cu ora  20, se joacă Menajeria de sticlă, de Tennessee Williams, în regia Alexandrei Penciuc. Bilete de la 60 de lei, c-un drink inclus. Mergi neapărat pentru momentul impecabil construit și livrat de Cătălina Moga și Mihai Smarandache, printre altele.
 
10. Dacă stai în Dristor, vino la Colivia (Pache Protopopescu 9), ca să vorbim despre problemele cartierului și ce e de făcut să scăpăm de ele. Înveți să citești prin legi, să vorbești cu primăria, vezi care-i treaba cu urbanismul. De la ora 18. 

SÂMBĂTĂ

11. La 19:00, la Galeria Jecza din Timișoara, e vernisajul expoziției de pictură și desen Alb, cu lucrări ale grupării Prolog (Paul Gherasim, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paștina, Matei Lăzărescu și Mihai Sârbulescu). 

12. Tot de la 19:00, dar de data asta în Cluj, galeriile din Fabrica de Pensule se deschid pentru trei noi expoziții. Spațiul Superliquidato găzduiește ArtefactualPersistence, cu lucrări ale artistului George Crîngașu, care explorează ideea de arhivare, prezervarea datelor și degradarea iminentă a dispozitivelor de stocare a informațiilor. În Lateral ArtSpace găsești expoziția de grup The Quiet Corner, cu lucrări de Teodora Axente, Dragoș Bădiță, Robert Fekete, Ioana Iacob, Mirela Moscu și Sergiu Toma. La galeria Plan B, vei putea vedea Înecați Panta_Rhei, o instalație cinetică colectivă, rezultată dintr-un atelier condus de Mircea Florian. Seara se încheie în spațiul de bar al Fabricii de Pensule, cu muzică și un jam-session alături de muzicieni și artiști de la Cercul Întreg.

13. De la 17, la Cinema Eforie, se proiectează Le tout nouveau testament, în cadrul Cineclubului Psihanalitic. Proiecția va fi urmată de o discuție despre implicațiile psihanalitice ale filmului. Biletele costă 5 lei.
 
14. La Hecate (Olari 8), de la 18 începe Queer Movie Night. Niște tipe de la o școală pentru femei și persoane transgender din Suedia vin să proiecteze filmele pe care le fac și pe care le folosesc ca înstrument în lupta cu opresiunea. La discuție vine și Patrick Brăila, self made man, care vorbește despre filmul său, Pieptiș. Intrare liberă.
 
15. De la ora 19, la Centrul de teatru educațional (Lânăriei 93-95), se pune în scenă spectacolul Ce-am fi dac-am ști. Feerie politică protestatară, despre fenomentul rezistenței în epoca comunistă. Intrarea este liberă.
 
16. La Arenele Romane vine să cânte Akua Naru, cu full live band. Silent Strike și Vlad Dobrescu vor pregăti atmosfera. Biletele costă 45 de lei. 

17. School of hip hop a ajuns la a patra serată. Asta înseamnă că ai întâlnire cu duo-ul Magritte Sisters, de data asta însoțite de rapperul doctor în filosofie Nestor, pe Covaci, la nr. 8. De fumat nu se fumează, dar asta știi deja. 
 
DUMINICĂ

18. A patra ediție a pop-up shopului Band of Creators aduce 25 de colecții de primăvară – și ocazie de mărțișoare târzii și substanțiale – la Galeriile Artmark. Shopul va fi deschis între 11.00 si 20.00. Intrare: 10 lei. 

19. De la ora 20, la Berăria H se desfășoară un meci de poezie. În colțul stâng, Deliric, DOC și Vlad Dobrescu. În colțul drept, Krem, cu versuri de la Iv cel naiv. Fight! Intrare liberă. 
 
20. Colivia participă la HomeFest printr-o proiecție care începe de la 13. Mai întâi, seria Bucharest Housing Stories. După, de la 19, documentarul Common Ground. Vino să e vedem și să le discutăm. 
Pin It email