FILM
Echipajul multinațional al unei nave spațiale (acțiunea se petrece în 2163) trece prin tot felul de peripeții încercând să investigheze o nouă planetă misterioasă. IKARIE XB1 (r. Jindřich Polák) este un SF cum nu prea ați mai văzut, bazat pe o povestire a lui Stanislaw Lem ce nu a fost niciodată tradusă în engleză și va fi proiectat de la ora 20:00, în cadrul seriei Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh. - marți, 6 martie
„Blue e ultimul lungmetraj al lui Jarman, la care a lucrat parţial orb, ca urmare a complicaţiilor provocate de HIV şi comprimă o naraţiune bazată pe jurnalul său personal din spital şi gânduri într-un flux al conştiinţei.” ne spune Bogdan Balla, student la regie film, care va modera mâine, împreună cu Călin Boto, discuția de după proiecția Blue, din cadrul cineclubului FILM MENU. De văzut de la ira 19:30. - miercuri, 7 martie
La Apollo111 Teatrul are loc un cine-concert: proiecția filmului Fericirea (r. A. Medvedkin), ultimul film mut produs de avangarda sovietică, a cărui coloană sonoră va fi interpretată de duo-ul Karpov not Kasparov. - miercuri, 7 martie
Săptămâna asta sunt ultimele evenimente de warm-up pentru ediția cu numărul 11 a One World Romania, care începe pe 16 martie. Joi, 8 martie, de la 19:30, vedem White Rage, un documentar despre ce se întâmplă în mintea unui tânăr care plănuiește o ucidere în masă, iar vineri, de la aceeași oră, are loc o proiecție specială, în prezența regizoarei Monica Lăzurean Gorgan, a filmului Doar o răsuflare. Ambele proiecții au loc la Rezidența Scena9.
Premiere
Frida are 6 ani, iar părinții ei tocmai au murit, așa că este trimisă să locuiască cu unchiul ei la țară. Despre adaptarea ei la noua viață, împreună cu soția și fiica unchiului, este vorba în Estiu 1993 / Vara lui 1993, sensibilul film de debut al Carlei Simón, inspirat din propria sa viață și care intră de vineri în cinematografe.
După un accident din tinerețe la fotbal i-a provocat o ruptură de tibie, Laurențiu Ginghină a început să dezvolte noi reguli ale celebrului joc. El este protagonistul documentarului Fotbal Infinit (r. Corneliu Porumboiu), care spune mai multe despre raportarea noastră la viață decât despre sport și pe care îl poți vedea de vineri în cinema.
Dacă ai văzut deja Entre les Murs, filmul pentru care a câștigat Palme d'Or, ești deja în temă cu preocupările regizorului francez Laurent Cantet: rolul tinerilor în societatea actuală, raportarea acestora la problemele sociale și politice, integrarea marginalilor. În L'Atelier, al optulea lui film, care are premiera săptămâna asta, un grup de tineri plictisiți dintr-un sat din sudul Franței iau parte la un curs de creative writing organizat de o scriitoare celebră.
TEATRU
De la ora 19:00, la Teatrul Evreiesc de Stat se joacă pentru ultima dată Domiciliu Instabil, spectacol de teatru documentar al echipei Vârsta4, o investigare a felului în care s-au transformat procesele de locuire, din perspectiva rezidenților căminului Moses Rosen. Intrarea este liberă. - miercuri, 7 martie
Spectacol de licență care a câștigat în 2013 premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala UNATC, Omul Pernă de Martin McDonagh, în regia lui Florin Ion Grigoraș, a fost preluat de teatre și premiat prin festivaluri, iar miercurea asta, de la 19:30, la ArCub, sărbătorește 5 ani de la premieră, timp în care a avut 74 de reprezentații. Să mai zicem că nu trebuie să-l ratați? - miercuri, 7 martie
Tragicomedia Pentru o mai bună înțelegere, scrisă și regizată de Mimi Brănescu, este cronica unei ratări, povestită de martori. Se joacă la Teatrul Metropolis, de la ora 19:00, cu o distribuție brici. - miercuri, 7 martie
Lalele, Lalele este un performance de Bogdan Georgescu care are în componență 11 performeri LGBTQIA+ care își asumă deschis apartenența la comunitate. Nu vrem să vă stricăm surpriza experienței pe care o veți avea, așa că nu spunem decât că trebuie neapărat să-l vedeți. Se joacă la Macaz de la ora 19:00, iar intrarea este liberă, cu rezervare aici. - vineri, 9 martie și sâmbătă, 10 martie
Înapoi în iarnă confruntă doi frați vitregi care nu s-au mai văzut de mai bine de 10 ani cu moștenirea unui tată malefic, corupt, ajuns între timp la putere. Este spectacolul de debut al Andreei Borțun, cu Cosmina Stratan și Alex Ion în rolurile principale și se joacă la unteatru. - vineri, 9 martie
De la ora 19:00, la Centrul Replika se joacă Boyz and girlz, un spectacol de teatru social despre adolescență și cum ne găsim locul într-o lume în care identitatea de gen ne este impusă. Intrare liberă pe bază de rezervare la centrulreplika@gmail.com. - sâmbătă, 10 martie
O ingineră filipineză venită să lucreze în România ca menajeră e protagonista unui performance despre muncitoarele domestice imigrante. Produse domestice, un spectacol de Ioana Păun bazat pe o poveste reală și pe investigația intregului sistem de plasare a forței de muncă în România, a fost preluat de teatrul Apollo111. Prima reprezentație în noul loc are loc duminica asta, de la ora 20:00. - duminică, 11 martie
La 20 de ani de la cele mai masive proteste din sistemul penitenciar românesc, condițiile par să nu se fi îmbunătățit semnificativ. De aici a plecat echipa Țuhaus pentru dezvoltarea unui spectacol de teatru care se joacă la Macaz de la ora 19:00 și care propune o reflecție asupra felului în care criminalizarea, vina și pedepsirea sunt înțelese și operate de către societatea contemporană. - duminică, 11 martie
DISCUȚII, LANSĂRI & STUFF
De la ora 18:30, la Centrul Ceh se va proiecta documentarul Terms and Conditions May Apply (r. Cullen Hoback). Discuția de după, la care vor participa analistul media Iulian Comănescu și profesorul Vladan Joler, director al Share Foundation și al departamentului de New Media al Universității din Novi Sad, va avea ca temă modul în care este folosit Facebook de către propaganda diferitelor state sau corporații. - miercuri, 07 martie
Prima ediție a Intersecțiilor de Miercuri din martie va vorbi despre mișcarea #metoo în România. Invitații Svetlanei Cârstean vor fi: Magda Cârneci, scriitoare, critic de artă, președinta PEN România, Oana Băluță, profesoară, directoare a Programului de Masterat Jurnalism politic din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, activistă, Miruna Vlada, scriitoare, facilitator cultural, cercetătoare specializată pe problematica Balcanilor, și Eugen Ciurtin, istoric al religiilor. De la 19:30, la Rezidența Scena9. - miercuri, 07 martie
Ce femei de seamă din România ar trebui să găsim pe Wikipedia și de ce nu sunt? Participă la maratonul de editare #WikiWomenRO, între 18:00 și 20:00, la SNSPA. - miercuri, 07 martie
Mainstream is the New Art: clubul Interact Cișmigiu organizează o prezentare de modă a 11 designeri (foarte) tineri, cu tema pop art, de la ora 19:00, la Phoenicia Grand Hotel. Donație recomandată: 40 lei. - vineri, 09 martie
Invitată la Literatura la zi, eveniment lunar la Londophone, moderat de Vasile Ernu, este Tatiana Țîbuleac, autoarea tulburătorului roman Vara când mama avea ochii verzi. După discuție va urma un party cu cea mai bună muzică din Basarabia - sâmbătă, 10 martie
CONCERTE & PARTY-URI
Dan Frînculescu și Morden Carey pregătesc la Jaques Pot o petrecere cu șlagăre, special pentru 8 martie. Dedicațiile sunt binevenite. - joi, 08 martie
La Macaz e Forța Feministă #2, adică manele alese de Dana și Aldeza. - joi, 08 martie
Și tot de ziua femeii, 2 tipe loud and proud pun muzică la Manasia, după ora 21:00 - Oana Maria și Cristiana - joi, 08 martie
Schiop pune manele la ARTHUB (în capătul Bulevardului Carol, accesul se face prin Megaimage-ul de la parter; imediat dupa intrare, la stânga, e un lift). De la 22:00 până poți. - vineri, 09 martie
Suntem curioși ce muzici ne prezintă crew-ul Discoteca, de data asta, la Macaz. Tot ce știm e că petrecerea va fi una #Impudica. - vineri, 09 martie
.Nada + Karin și Sora Treișpe (courtesy of SUB25) pun de sâmbătă seară până la ultimul client la Apollo111 la party-ul cu nume self explanatory Trei gagici cunosc pe lume. În program: franțuzisme, chestii electro și hituri incerte. - sâmbătă, 10 martie
26 de chestii de marţi până luni
Film, teatru și petreceri de alungat iarna.
„Lalele, lalele” de Bogdan Georgescu, la Macaz
Cuvinte cheie:
adi schiop art hub apollo111 jaques pot macaz ziua femeii 8 martie discoteca vasile ernu literatura la zi intersectiile de miercuri produse domestice tuhaus lalele lalele pentru o mai buna intelegere teatrul metropolis teatrul evreiesc de stat domiciliu instabil varsta4 laurent cantet l'atelier one world romania fotbal infinit corneliu porumboiu estiu 1993 vara lui 1993 blue derek jarman cineclub film menu centrul ceh fiction tuesdays