6 ani de Control

Kodak Moment

Instantaneu dintre cele trase cu ochii minții în Control*: eu și ea, ținându-ne de mână, ieșim de sub pământ în soarele deja obraznic de puternic, cu ochii mici și zâmbete largi. Prima dată am ajuns în Controlul din Academiei cu Raluca, șefa mea la vremea respectivă. Ne făcuserăm un obicei din a merge zilnic în hruba devenită a doua noastră casă, după munca din redacția revistei la care lucram. I-am jurat dragoste eternă - Controlului, nu Ralucăi -, pentru coconul de intimitate în care mă vâra de fiecare dată. Mai ales că ajunseserăm să ne știm unii pe alții noi, controliștii, cu tot cu cele mai intime detalii, cum ar fi fața schimonosită pe care o ai la beție ca aia pe care o ai la orgasm, deși de cele mai multe ori nu am fi știut să ne strigăm pe nume. Exact ca în relațiile bune cu fuck buddies. După asemenea nopți râse, băute, dansate și fumate în ctrl, să te târăști la suprafață, pe stradă, undeva după răsărit, când oamenii normali se duc spre birouri, era cea mai bună compresă rece pusă pe frunte.

*Ușor neclare, poate de la paharul de rosé vărsat din neatenție pe masă sau poate de la euforia (uneori) nemotivată. [Mirela Petre]

Semi-piruetă

Era o noapte din al doilea an de când se deschisese clubul, în Pasajul Victoria. Pe-atunci nu venea așa multă lume și aveam des impresia de silent disco – fiecare părea că dansează după muzica lui. În noaptea aia au venit mai mulți. Dansam înghesuiți și ne sincronizam. A fost printre puținele momente când am simțit apropiere în Control. Mi-au căzut ochii pe o fată pe care o știam din vedere. Vorbea cu un băiat. El i-a spus ceva la ureche, ea a izbucnit în plâns, cu ochii în tavan. A făcut o semi-piruetă dinspre el înspre mine, cu pumnii încleștați lângă corp, lovind cadențat aerul. M-a recunoscut și m-a privit cu disperare o secundă, apoi a făcut o altă semi-piruetă și a continuat să danseze (mai bine zis să dea din genunchi) plângând. A fost singurul moment emoționant pe care mi-l amintesc din club, deși pot să spun că începuturile lui au fost mai mult pe feeling. Lucrurile s-au schimbat pe parcurs, fata aia s-a schimbat. După ce mi-a frânt inima, am ales să fac ce fac mai toți din Control, să-mi ascund emoțiile și să fuck the pain away. [Ionuț Dulămiță]

Sitcom

(I) Ceasul arată 23:30. Ne schimbăm în alte haine, iar A., care doar ce s-a întors în București cu părul vopsit verde de Paris mă roagă să-l dau și pe el cu puțin dermatograf. Nu e queer night, dar admirăm moda tendințelor. Ne iertăm și ne detașăm de toți foștii iubiți care sunt în club. Recunoaștem că dacă noi nu ne dăm la tipi, nu se dau nici ei la noi. Prețuim clipa. Toată lumea e de treabă. După câteva pahare, insistăm că toată lumea e de treabă (deși știm că nu toată lumea e de treabă). În club crește și scade moralul, la fel de fluctuant ca moralitatea. E vineri seară, speranța nu moare niciodată.

(II) Nicio dragoste mare nu e lipsită de premiere. În Control mi s-au întâmplat primul B52 flambat, pe l-am băut cu K. la una dintre cele trei aniversări cu fundal ctrl alt indie, prima palmă bătută la băută pentru un contract de job, primul queer night, primul schimb de haine în baie cu cel mai bun prieten, prima ședință foto pentru o revistă de fotografie cu touch necomercial și o sumă de prime povești cu trupe despre care nu mi-a rămas nimic mai bun de făcut decât să scriu. Vechiul Control a fost o poveste de dragoste. Lust in a Trashcan. Acum avem dramele din Controlul nou, micile relații care se formează și dispar tot aici și pe care rulajul acelorași oameni în fosta terasă Berlin le transformă în episoadele unui sitcom ajuns deja la sezonul VI. „Ești gay? Nuu, sunt basarabean!”, „Nu păreau împreună, păreau doar proști împreună!”, „Men are the new women”, „Eu nu am sentimente, am senzații”, „Nu lăsa pe mâine ce poți fute azi”. Aparțin unei generații care trăiește după motto-urile Let’s just have sex, ‘cause love, love will tear us apart, again și Do It With Others is the new DIY, iar pentru multă vreme am crezut că am intuit toate fețele locului căruia i-am acordat cele mai multe checkins.

(III) A existat și o dimineață de 28 octombrie începută cu Robin and The Backstabbers și cu mic dejun inimos, cu croissante și cafea cu lapte, cu vreo 500 de fețe pe care serotonina blocase zâmbete largi cum mai ai când te vezi cu prietenii plecați, la aeroport, după șase ani, când ai ajuns prima dată-n Vamă la 15 ani, când Rusu și Flore s-au reunit, când vine Rokolectiv sau când ea sau el, ăla care trebuie, ți-au dat mesaj. Prietena mea G. spune că așa se întâmplă când se adună energia și la joie de vivre într-un loc, iar dimineața noastră cântată și dansată vreme de două ceasuri în sala mare din Control, cu luminile aprinse și ochii larg deschiși, a fost toată whirlwind, heat and flash. În nebunia care m-a ținut toată acea săptămână mi-am adus aminte de fostul Control, am cunoscut vreo 10 oameni noi și am început să cred că nu-i nimic suspect în a te îndrăgosti. [Ioana Casapu]

Lumini de neon

Nu știu cum te cheamă. Dresurile tale sunt scumpe și miros a fum. Ocolești mulțimea de naivi și treci pe lângă o canapea unde se mozolesc ca-n clasa a VII-a un băiat în cămașă cu păsări flamingo și o fată în negru. Când ne sărutăm e electrizant. Barmanii nu acceptă monede și nu se face să le reproșezi asta deși ai făcut-o. Erai bine. Te întorci la ringul de dans pe vârfuri, învârtindu-te, și copitele celorlalți coboară haotic ocolind mâzga și cioburile împrăștiate pretutindeni. Fugi. Peretele de care te-ai lipit îți amintea prea mult de alte seri. Bei încet dintr-un amestec de vodcă și suc de portocale. Ai vrea mai multă gheață. Muzica e mai bună în față; toată lumea știe piesa cu lumini de neon. Cineva s-a gândit c-ar fi bine să se oprească înainte de ’94. Douăzeci și șapte de oameni de la intrare la Sonic Youth, pe stânga. Căciula de bețiv rus e fumată rău. Când ajungi acasă o să scrii o bășină pretențioasă pe care n-o s-o citească nimeni. Oricum nu contează nimic. Îți simt pleoapele umede. La intrare făcea fotografii un tip cu barbă. Un tip fără barbă merge prea des la baie. Te gândești la gustul de buze coapte, mințindu-te că va fi la fel în fiecare an, în fiecare miercuri. Spre final, locul se umple de saci negri și se face liniște. Te dai ce nu ești. Ești naivă. [Sebastian Ispas]

Călătorie inițiatică

Nopțile în Controlul de care m-am îndrăgostit erau ca-n Ziua Cârtiței. Fiecare vineri seara începea la fel. Cu o sulimeneală care includea ruj roșu și fard negru, dresuri plasă, rupte homemade, țigări de îmbărbătare, un pahar de vin roșu pentru dezlegare la dans și o cea mai bună prietenă. Urma aterizarea în subsolul pe care bunică-mea nu-l credea un loc concret ci o călătorie inițiatică (nu era foarte departe de adevăr): „Roxana, fetele iar merg în control în mai multe cluburi.” Roxana e mama, by the way.

Ne lăsam hainele la garderobă, gențile sub bar, păstram la îndemână niște bani pentru un prim White Russian și ne începeam defilarea spre ultima camera a clubului. Camera unde se dansează, camera unde plângeai mai ceva ca la Bambi, camera unde în lumina roșiatică lumea părea mai futabilă ca oricând.

Și începea să se scurgă playlistul casei. Cei care veneau rar cârcoteau mereu în legătură cu faza asta. Nu înțelegeau de ce dansăm pe aceleași synth pop-uri prăfuite, de ce ne extaziem la primele acorduri de There’s a Light That Never Goes Out, de ce mai avem încă vise umede cu Ian Curtis. Eu însă tocmai aflasem că fericirea mea nu era in descoperirea de noi și noi senzații, ci-n replicarea la nesfârșit a sentimentului de bine, un soi de autosatisfacere versiunea clubăristică. O parte din mine va fi mereu acolo pe canapeaua din umbră pipăindu-se și pupându-se sub ochii lui Bowie. [Diana Ioana Mărășoiu]

La Troacă

Merg de foarte multă vreme în Control, încă de pe vremea când se numea La Troacă. În anii 80, pe locul actualului club era o fermă de porci, dar patronul ținea un stabiliment secret, unde venea doar boema orașului. Îi găseai acolo pe Nichita Stănescu, Păunescu, Cărtărescu. Îi găseai pe toți. Când intrai, trebuia să fluieri într-un anumit fel ca să-ți anunți prezența. Altfel, dacă-i luai prin surpindere, credeau că a venit garda și se aruncau pe burtă printre porci. Nichita m-a mustrat de multe ori, fiindcă eu, ca să fac o glumă, dădeam buzna în local și zbieram: „Ce faceți aicea, mă?” Ce mai râdeam de ei.

Muzica de La Troacă era de cea mai bună calitate și a devansat cu mult conceptul de silent disco din Vest. Exista o singură pereche de căști, legate la un radio care transmitea muzică de la Europa Liberă, iar clienții și-o dădeau de la unul la altul. Asta se întâmpla încă din 1979. Așa am luat otită de la Păunescu, dar asta e o altă poveste.

În orice caz, anii au trecut și de la fermă de porci au ajuns să facă un local mare și divers, unde se ascultă muzică alternativă (dar și ștuț) și vin foarte multe femei. Deși femei găsești peste tot, astea care vin în Control sunt, nu știu cum să zic, mai răsărite. Poate nu arată așa de bine ca fotomodelele din Gaia, dar măcar beau cot la cot cu bărbații și ai ce discuta cu ele. Desigur, sunt seri când ai noroc și dai peste unele cu tot ce le trebuie, dar în general astea au probleme la cap.
[Silviu Gherman]

Ménage à 4

Ne sclipesc deja ochii. Am rămas numai noi patru, deși e abia trecut de miezul nopții, probabil e o zi a săptămânii, poate o luni. Suntem la masa înaltă de lângă intrare. N. se uită la mine și spune You have a very nice mouth. Mă intimidez un pic, răspund Thank you, iar O. se uită la noi de parcă ar bate din palme, ca un copil.

Mă plimb pe hol până în partea cealaltă. Barul e deschis, dar nu e nimeni. Mă ridic pe vârfuri, m-aplec peste bar și dau de o sticlă de Jack aproape plină. Mă răsucesc victorioasă cu ea spre O., care mă dojenește râzând Pune-o la loc, ce vrei să facem cu aia? Cântăresc lucrurile și găsesc c-are dreptate, așa că mă-ntind și după o sticlă de Cola. O. râde mai tare Doar nu vrei să plecăm cu astea? Iarăși are dreptate, futu-i. Ochesc două pahare înalte, torn și dintr-o sticlă și dintr-alta: ne întoarcem în față mergând lent, de parc-am avea dicționare pe cap.

Dansăm, iar el îmi spune Îmi cer scuze, dar nu e în voința mea, și apleacă privirea spre turul pantalonilor, iar eu observ pentru prima oară că sub ochelarii de tocilar ochii lui sunt verzi. La masă O. și N. se sărută frenetic, le văd amândurora trăsăturile conturate, de păpuși lifesize, buzele mari și cărnoase strivindu-se și lingându-se. O. geme în felul ei unic, ca o felină doborâtă de căldură. Mă uit și mi se par frumoase, așa că-l sărut la rândul meu pe băiatul cu ochii verzi. [Karin Budrugeac]

***
Fotografii din proiectul Are You Drunk al fotografului Claudiu Popescu. Cum arăți în club, după miezul nopții și după ce ai băut ceva? Claudiu a pus la peretele din Control (fostul Control, pe Academiei, actualul Panic) oameni din club și le-a pus 3 întrebări: cum îi cheamă, ce fac în viață și cât au băut în seara respectivă.