1. Vineri, 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, îți plătești cafeaua cu o poezie în 150 de cafenele Julius Meinl din 55 de orașe – de la Constanța la Timișoara, de la Giurgiu la Sighetul Marmației, de la Suceava la Craiova sau de la Cluj Napoca la Buzău. Vezi lista cafenelelor aici.
2. De vineri, cel mai important hotel din ţară e cel al lui Wes Anderson – The Grand Budapest Hotel intră în sfârşit în cinematografele de la noi.
3. Seara, se lansează The CAN (The Collective Art Neighbourhood) în Club Colectiv, cu Poetrip, Tomma Alistar, Dan Basu, Nerub, Călin și un live performance long distance din Paris – Messages from Bodo/ George Bodocan. The CAN (Povernei, 35) e un spațiu neconvențional în care vor locui, lucra și expune artiști veniți în rezidență.
4. Sâmbătă, 22 martie, are loc în Bucureşti expoziţia cu vânzare Designers' Hub. Main designer e Alexandra Calafeteanu, care va oferi şi consiliere pe loc. Vor mai fi acolo: Adina Mircea, Alice Boutique, Alliage by Dana Tudor, Berenike, Carla Szabo, Fandacsia, Giuka, Gabriela Urdă, Iuliana Asoltanei, Lady Magpie, Mihaela Glăvan, 3127 by Oana Lazăr, Lucia M, Anca Irina Lefter, Marie Nouvelle, Izzy Design, Una ca Luna. Plus sesiuni de machiaj. Plus ceva dulce. Totul se întâmplă în showroomul Endra, de pe Popa Soare 61, între 11:00 şi 19:00.
5. Nu cumva să ratezi ultimele zile ale festivalului de film documentar One World Romania. La pachet cu Pussy versus Putin, care poate fi văzut duminică, de la 18:00, la Studio.
6. Dacă eşti în Cluj, weekendul ăsta e ultimul în care poţi vizita, la Muzeul de Artă, expoziţia comiXconnection, cu lucrări de nişă din Croaţia, Slovenia, România, Ungaria şi Serbia. Câţiva dintre artişti sunt: Ivana Armanini (Croaţia), Tomaž Lavrič (Slovenia), Vladan Nikolić (Serbia), Alexandra Gavrilă, Maria şi Ileana Surducan (România), Attila Stark (Ungaria).
6 (şase) recomandări de weekend
Poezie la cafea, hotel la cinema şi alte combinaţii prin oraş.
High Tech, Low Life @ One World Romania