7 (şapte) recomandări de weekend

Redacția | 10 Mai 2013

World Press Photo, Bach to Basics, Otaku Festival, o nocturnă, filme multe şi donaţii cool.

1. Cine n-a văzut încă expoziţia World Press Photo să dea o fugă până la cortul amplasat în Piaţa Universităţii, la statui. Expoziția e deschisă în fiecare zi între orele 11.00 și 21.00, iar un bilet costă 7 lei.

2. Vineri seara, la Braşov, Alexandru Tomescu face prima oprire din cadrul Turneului Stradivarius 2013, care va ajunge în 11 oraşe din România. Concertul Bach to Basics, un spectacol de muzică şi lighdesign, începe la ora 20, la Biserica Romano Catolică „Sf. Petru şi Pavel”. Intrarea e gratuită.

3. Sâmbătă, la prânz, dă o tură pe la Readers Café şi fă o faptă bună. Jos textila, întoarce fila e un eveniment la care donezi haine, ghiozdane şi alte accesorii utile pentru adolescenţii fără posibilităţi materiale şi primeşti în schimb cărţi şi reviste. 

4. Sâmbătă seara stăm pe scaun, că e Festivalul Filmului European. La Cinema Studio, de la 19:30, poate fi văzut În ceaţă, filmul care a primit Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) la Festivalul de la Cannes din 2012. Regizorul Sergei Loznitsa va fi prezent la premieră.

5. Filme bune are şi Braşovul, unde începe Weekendul Comediei Scurte ShortsUP. Unele dintre cele mai amuzante scurtmetraje ale ultimilor ani, expoziţie de artă, caricatură live şi performace live sunt de găsit între 10 şi 12 mai la galeria de artă Mureşenilor 8. Tot de acolo se cumpără şi bilet, care costă 15 lei şi e valabil pentru toate cele 3 zile de eveniment.

6. Pe 11 mai, la 21, se dă startul Nocturnei de Hârtie, la care Incubator 107 Timișoara va prezenta atelierele lunii mai. Totul se întâmplă în Sala cu Oglinzi a Casei Tineretului, la etajul 2. Băuturi vor fi de la sponsori, așa că tu vino cu merinde și cu 15 lei pentru cutia cu donații. Ia cu tine și-un instrument muzical, că se va lăsa cu jam session. 

7. Duminica bucureşteană e perfectă pentru Otaku Festival, un eveniment de cultură tradiţională şi contemporană japoneză care se desfăşoară pe 11 şi 12 mai la Universitatea Româno-Americană. Manga, paper toys, cosplay, indie games, animaţie, vinyl toys, să mai zicem? Sperăm că ai prins bilete.
Pin It email