Acadelele lui Gainsbourg

Prin 1964, France Gall era o puștoaică blonduță cu o aluniță pe obrazul drept care tocmai se lansase în muzica ușoară. Cânta melodii pop pentru copii și adolescenți, despre dragoste și problemele vârstei. Compozitorul Serge Gainsbourg dăduse lovitura în toamna lui 1962 cu piesa cult La javanaise, pentru Juliette Gréco, un star al vremii. Urma să-și facă o carieră din a compune pentru femei frumoase. Producătorii lui France Gall nu puteau rata ocazia de a i-o da pe mână.

Primele piese scrise pentru ea i-au consacrat pe amândoi. N'écoute pas les idoles și Laisse tomber les filles* au fost succese de casă și au declanșat nebunia yé-yé. În 1965, Lolita franceză France Gall a urcat pe scena Eurovision scandând cu inocență Văd viața în roz bonbon. Poupée de cire, poupée de son a câștigat marele premiu și a făcut înconjurul lumii, cântăreața de 18 ani a înregistrat-o în germană, italiană și japoneză.

Lui Serge Gainsbourg îi plăceau jocurile de cuvinte. Când i-a compus în 1966 piesa Les sucettes, despre o fetiță, Annie, căreia îi plac foarte mult acadelele cu anason, s-a jucat mult cu aliterațiile. Și nu numai. Este greu de crezut că producătorii cântăreței n-au văzut nicio aluzie sexuală în versurile Când zahărul parfumat i se scurge pe gât/ Annie este în paradis. Piesa a fost, evident, un hit. Asta până când, de pe o zi pe alta, societatea franceză s-a scandalizat de conținutul voit erotic al versurilor. Nu era acceptabil ca un idol al minoretului să cânte cu atâta poftă și dezinvoltură despre sex oral. France Gall se apăra spunând că nu a fost deloc conștientă de aluziile infame ale textului și continua să cânte ca și cum ar fi despre acadele. Gainsbourg rânjea.

După scandalul acadelelor, Gall nu a mai înregistrat niciun succes comercial timp de 10 ani. Gainsbourg a înregistrat piesa și în propria interpretare și a continuat să creeze controverse: în 1969 a scos melodia extrem de explicită Je t'aime moi non plus.

* Melodie reluată de Quentin Tarantino în filmul Death Proof din 2007.