Al doilea coming out

La 16 ani, mi-am făcut coming out-ul ca gay. L-am făcut online, pe Blogul Mov. A aflat toată lumea: liceul, familia, toți prietenii de pe Facebook. Când cineva presupune acum că sunt straight, (deși o dovadă a lumii heteronormative în care trăim), eu și cu prietenii mei râdem, pentru că e extrem de evident că nu. Mai tot timpul sunt implicat, într-un fel sau altul, în activism LGBT, la mână am o brățară rainbow, pe laptop am stickere cu #boicot și pe profilul de Facebook postez zeci de chestii despre asta.

Cu non-monogamia, însă, a fost puțin mai complicat.

Tot pe la 16 ani, eram deja într-o relație. Am fost timp de trei ani, până la sfârșitul liceului, și pe tot parcursul ei m-am gândit și la alți băieți. Cu unii voiam doar să mă sărut sau să fac sex, pentru alții aveam și sentimente. Mi-am pus atunci mai multe întrebări: oare nu îmi place destul de tipul cu care sunt? oare trebuie să mă despart de el și să fiu cu ceilalți tipi de care îmi place? oare e ceva în neregulă cu mine? Știam că trebuie să îmi placă de o singură persoană at a time și eventual să rămân cât mai mult posibil cu persoana aia. Văzusem atât de multe filme și citisem atât de multe cărți în care povestea de dragoste se desfășura între două persoane. Atâtea comedii romantice în care, chiar dacă se mai certau sau treceau prin perioade grele, cuplul (în mai toate cazurile un el și o ea) rămâneau la final împreună și trăiau fericiți până la adânci bătrâneți, fără să aibă nevoie de nimeni altcineva.

Am aflat, după ceva timp, ce înseamnă să ai o relație deschisă, și am realizat curând că e ceea ce vreau. Partenerul meu însă voia să fim monogami. I-am explicat ce ar presupune, și, la un moment dat, a fost de acord să încercăm o relație deschisă, mai mult pentru că nu voia să mă piardă. Asta a fost greșeala mea față de el, am realizat curând că îl făcea să sufere să știe că am treabă cu alți băieți și am redevenit monogami. Și dacă probabil mai toată lumea are gânduri despre alte persoane din când în când, chiar dacă sunt într-o relație, pentru mine era din ce în ce mai clar că mă simțeam prins. Nu voiam să mă despart de el, fiindcă îl iubeam, dar nu mă simțeam bine nici să fim într-o relație închisă. Intern, aveam perioade de învinovățire că nu mă puteam simți bine doar cu el, perioade în care îmi doream să mă despart și să am toată libertatea din lume, perioade în care realizam cât de mult îmi place de el și în care mă gândeam că vom rămâne împreună pentru totdeauna. În mintea mea continua să existe o falsă dihotomie: ori sunt cu cineva și doar cu acea persoană, ori sunt single și îmi pot „face de cap” cu cine vreau.

Ajuns la facultate, am mai avut vreo două relații monogame și am realizat că problema nu era el, iubitul meu din liceu, ci că pattern-ul se repetă. Am aflat mai multe despre non-monogamie de pe net și de la oamenii din jurul meu. Fiind în SUA și făcând Gender Studies, mulți dintre colegii mei erau interesați de subiect, sau cel puțin știau mai multe despre ce presupune decât prietenii mei din România. Am realizat că îmi doream fie o relație poliamoroasă - unde poți avea mai mulți parteneri sau legături romantice cu mai mulți oameni, fie o relație deschisă - unde ai un singur partener romantic long-term, dar poți face sex cu alți oameni.

Prietenii mei sunt și ei majoritar monogami, și, când am început să le vorbesc despre dorința mea de a avea o relație non-monogamă, nu de puține ori auzeam chestii de genul: „când o să cunoști băiatul potrivit, nu o să mai ai nevoie de altcineva”, „iarăși vrei o relație deschisă? doamne, nu te mai înveți minte”, „dacă vrei o relație serioasă, va trebui să accepți monogamia, altfel sigur o să vă despărțiți”, „chiar nu poți să te abții de la sex cu altcineva? ce e așa mare lucru? practic, tu vrei să ai voie să înșeli”, „când o să mai crești o să vrei o relație mai serioasă”, ca să nu mai vorbesc de slut-shaming-ul explicit sau implicit. Când m-am despărțit de un iubit cu care am avut o relație deschisă, din motive complet diferite de faptul că făceam sex și cu alți oameni, o persoană apropiată de mine mi-a spus (și a insistat) că ne-am despărțit din cauza non-monogamiei, chiar dacă eu nu-mi dau seama de asta. Câteodată, credeam ce mi se spunea. E greu să nu internalizezi comentariile de genul. Și cu toate că sunt sigur că unii dintre oamenii care au reacționat așa sunt și vor rămâne monogami, cred că pentru alții prejudecățile sau hotărârea că ei n-ar încerca niciodată non-monogamia vin din neștiință. Mi s-a întâmplat ca unii prieteni sau posibili parteneri să-mi recunoască, după ceva timp: „nu m-am gândit niciodată la asta, dar acum că îmi zici pare ceva ce aș putea încerca”.

Prin anul doi de facultate eram într-o relație deschisă care mergea chiar bine. Amândoi făceam sex cu alte persoane și apoi ne sunam și ne povesteam experiențele. În perioada aia, m-am văzut cu un tip de pe Tinder. Inițial mă gândeam că vom fi doar prieteni și că, eventual, vom face sex. Am început să ne întâlnim din ce în ce mai mult și am realizat că-mi și place de el, iar asta nu schimba în niciun fel sentimentele mele pentru primul partener. Am continuat să mă văd cu ambii, până când unul dintre ei a plecat din țară. Cu cel de-al doilea nu eram oficial într-o relație, dar câteodată ne comportam ca și cum am fi într-una. Se poate spune că aia a fost prima mea experiență cu poliamoria. Am realizat în sfârșit că era posibil: puteam să am sentimente pentru două (sau mai multe) persoane în același timp, fără să se excludă reciproc. Nu mai era ceva doar la nivel de idee.

Procesul ăsta de acceptare a venit și cu o serie de realizări despre sentimentele mele romantice în general. Mi-am dat seama cât de nuanțate sunt modurile în care simt, că îmi place de o grămadă oameni în diferite grade, dar mai ales, că asta e ok. Am sentimente pentru foști iubiți, fără să vreau neapărat să fiu din nou cu ei. Am sentimente pentru oameni din alte părți ale lumii, de pe unde am călătorit, pe care probabil nu o să-i mai văd luni sau ani de zile, dar știu că atunci când ne vom vedea din nou o să vreau, probabil, să îi sărut. Am sentimente pentru oameni pe care-i cunosc de mult timp, dar în același timp poate să îmi placă imediat de cineva pe care îl cunosc mâine, în club. Am sentimente pentru oameni cu care vreau să fac sex, dar am și sentimente pentru unii oameni care nu mă atrag deloc sexual, deși pentru atâta timp mi s-a spus că e ceva în neregulă dacă atracția romantică și cea sexuală nu coincid. Am sentimente care câteodată sunt la limita dintre prietenie și relație romantică și e greu să disting clar între ele. Acum le văd pe toate ca pe niște conexiuni care mă leagă de diverși oameni, un fel de fire din diverse materiale și culori, care de multe ori sunt încâlcite și complicate. Dar, pentru mine, asta face relațiile inter-umane și mai interesante, cu mult mai multe de explorat și descoperit decât dacă ar exista un singur fir de care să țin pentru totdeauna.

Mi-aș fi dorit să pot să-mi dau seama de asta mai devreme, să nu mă mai învinovățesc, să știu că, atâta timp cât toată lumea implicată și-a dat consimțământul pentru asta, nu e nimic în neregulă cu a avea o relație deschisă sau poliamoroasă. M-ar fi ajutat mult să văd asta prin filme, să se vorbească mai mult și mai deschis despre asta. Abia recent am găsit câteva seriale care abordează, mai mult sau mai puțin, subiectul: Wanderlust, în care un cuplu căsătorit de mulți ani încearcă (nu neapărat cu succes, însă) o relația deschisă și apoi poliamoroasă; Eastsiders, unde prin ultimul sezon cei doi protagoniști invită la ei diverse persoane cu care fac threesome-uri și You, Me, Her, despre o relație cu trei parteneri, care atinge de multe ori și problemele cu care cei trei se confruntă din partea societății și procesul lor de asumare a acestei relații.

Pentru că tocmai am petrecut un semestru în România, am realizat câte prejudecăți există încă despre non-monogamie, chiar și în cadrul comunității LGBT. În alte orașe în care am locuit, ca Boston sau Amsterdam, sunt mult mai multe întâlniri comunitare, petreceri și grupuri de suport, și multă lume știe despre ce e vorba când deschizi subiectul. Unul dintre prietenii mei buni din Boston are acum trei parteneri, cu care merge la petreceri și de care nu îi e rușine să vorbească. Aici, comunitatea abia începe să se formeze, și, cu toate că sunt sigur că există o grămadă de oameni care sunt non-monogami, le e încă frică să vorbească public despre asta.

Mai am multe de descoperit despre comunitatea poli. Nu cunosc foarte mulți oameni din ea, nu am citit (încă) atât de mult pe cât mi-aș dori despre asta și cred că nu am avut îndeajuns de multe experiențe cu relații deschise. Unul dintre lucrurile de care încă încerc să îmi dau seama e negocierea asta între monogamie și non-monogamie în cazul în care mă îndrăgostesc de cineva (cel puțin aparent) monogam, și de care îmi place îndeajuns de mult încât să nu vreau să renunț la el. Pe de o parte, nu vreau să îl rănesc așa cum am făcut cu iubitul meu din liceu și el să accepte asta doar pentru că e îndrăgostit de mine. Pe de altă parte, vreau să fiu fericit în relație și să nu mă simt prins. Cu unii parteneri a fost posibil compromisul: o relație deschisă în loc de una poli, sau o relație deschisă dacă suntem la distanță și una monogamă când suntem în același oraș. Cu alții, am acceptat relații monogame în care am avut o grămadă de ups and downs.

Pentru viitor însă, ca „negocierile” să fie mai ușoare și explicațiile mai puține, mi-am propus ca, dacă mai caut relații, să menționez non-monogamia în descrierea de pe Tinder. A fost un pas mare pentru mine și a corespuns cu o asumare mai vizibilă a ceea ce sunt și ce vreau. Oricum vor decurge pe viitor relațiile, sunt fericit că am reușit să mă accept pe mine așa, fără să mă mai învinuiesc și fără să mă mai ascund.