Alternosfera (sau) Muzici cu sânge-n bile şi alte corpuri sferice

Într-o dimineață m-am trezit cu un coi pătrat. În fine, cubic de fapt. M-am dus imediat la administratorul blocului, om priceput la multe. M-a trimis la ASE, unde au ăia o bilă pe clădire, dar n-am putut să mi-o pun în loc, așa că m-am suit într-un taxi. Hai că te duc la uzină, la Turbomecanica, mi-a zis, repară ăia orice, de la tractoare la bobine, darmite coaie. Bine, i-am zis eu, gândindu-mă că poate printr-o chestie asemănătoare trecuse și Hesse când scrisese Jocul cu mărgele de sticlă, că la starea mea nu vedeam ce altceva putea să simbolizeze.

Când am ajuns acolo era sunet de forjă babană, de la niște băieți care-și spuneau Alternosfera. Mai erau acolo încă vreo 6-700* de oameni în aceeași situație ca mine, fiind vorba de un sindrom al expunerii la muzică fără sânge-n instalație, caz în care singurul remediu erau, se pare, ei. Din fericire, din cauza muzicii foarte mişto, dar şi a sunetului absolut excelent am început imediat să mă simt mai bine. Au trebuit să treacă însă mai multe piese până să-mi revin de la contactul îndelungat, prin supermarketuri şi malluri, cu Holograf, Hruşcă, Corina.

Ceea ce urmează este dialogul purtat cu o zi înainte în librăria Bastilia cu membrii Alternosferei, adică super-talentatul Marcel Bostan (voce, clape), Sergiu Aladin (chitară, clape), Marin Nicoară (chitară, clape din nou!!), Victor „Vikoş” Coşparmac (bass, un tip cu o față de voievod din secolul XIV) şi Anatolii Pugaci (tobe).

Am adus cu mine alternosfera.
Aladin: E din plumb.

Da. Am facut si o schiță de alternocub. Vreau să vă uitați la ele și să-mi ziceți dacă e bine.
Aladin: Sfera ar trebui să fie un MP3 player. Și când lansăm toate cele trei părți ale albumului nostru să le vindem în așa ceva.
Marcel: Să le vindem în așa ceva? Nu, ăsta ar trebui să fie un stick.

- În confuzia pe care a creat-o obiectul adus de mine (un parfum Hugo Boss în formă de sferă), Vitoș cere un marker. I se aduce. În cele din urmă desenează un A și un S (logo-ul bandului) în partea ei superioară, respectiv inferioară. -

Marcel: Referitor la alternocub, nu e bine, PI nu funcționează.
Aladin: E ca un CD stricat.

Ok, am să rețin. V-ați luat bășini în cap după atâta succes? Sau bășinile de-abia urmează?
Marcel: Noi suntem cu picioarele pe pământ. Pentru noi mult mai mult contează de exemplu mesajele pe care le primim pe Facebook sau comentariile de pe youtube. Pe noi asta ne motivează să facem ceea ce facem decât faza cu mersul la tot felul de mese rotunde unde să ne expunem ca mari experți în anumite domenii, cum fac destui oameni. Suntem foarte domestici. Deci noi decât să ajungem într-un club din Chișinău, mai degrabă preferăm să stăm acasă sau la studio să ne căutăm de treabă.

Hai să luăm următoarea situație de viață: ești la coadă la supermarket, în față sunt 15 oameni și te grăbești să plătești margarina ca să ajungi la studio să tragi o piesă. Tu în momentul ăla zici, bă, io sunt de la Alternosfera, dă-te babo la o parte?
Marcel: Știi când spunem noi că suntem de la Alternosfera? Când trecem vama sau când obținem vizele. Asta ca să nu mai spun că vameșilor le plac discurile care le sunt oferite drept cadou. Noi muncim ca vameșii să fie mai cultivați în domeniul muzicii.

Păi asta e un fel de mită.
Marin: Cadou simbolic.

Clapa are un rol foarte important în compozițiile voastre. În același timp vă feriți de solouri aberante gen Satriani sau, mai rău, Malmsteen. Cum ați ajuns la formula asta?
Marcel: Timpul chitărilor care solează a trecut. Eu personal am crescut pe altă muzică, Nirvana, Stone Temple Pilots, deși, într-adevăr, ăia aveau ceva mai mult solo. Dar asta e muzica noastră, lipsită de solo-uri și nu văd asta ca o problemă. Oricum, slavă Domnului, băieții noștri nu sunt limitați din punctul ăsta de vedere. Cât despre clapă, ea îți permite mult mai multe, are un spectru mult mai larg de sunete.
Aladin: Sunt însă unele partiții de pe albumul acesta care la nivel de complexitate sunt ca un solo de chitară.

Eu mi-am făcut la un moment dat un all-star muzical: Mercury – voce, Hendrix – chitară, Pastorius – bass și Bonham tobe. Aș vrea să aud versiunea voastră.
Aladin: Richie Kotzen – chitară...
Marcel: Eu la voce...
Aladin: Gregg Bissonette la tobe... la bass Billy Sheehan... și la voce cred că John Corabi, vocalistul de la Mötley Crüe.
Marin: Da și Pantera aș lăsa-o așa cum a fost (râsete).

Iese banu cu muzica?
Vitoș: Suntem adecvați la cheltuieli.
Marcel: Ideea e așa: banu apare la momentul când ai un produs care a fost promovat la timp. Dacă apare managementu' înainte să apară muzica... bani n-ai să faci. În cazul nostru... prin 2004, dacă ne spuneai că o să avem șansa unui turneu mare în România... am fi zis că... dada, poate în altă viață. Trebuie să iubești chestia asta și în mod normal banul vine de la sine. Și aș mai spune că trebuie să nu existe compromisuri niciodată în ceea ce ține de calitatea materialului. Sau, iarăși, lipsa gustului, cred că ăsta e dușmanul numărul unu al multor trupe. De exemplu, chiar și dacă sunt bani, dacă sunt condiții în care să se dezvolte o trupă, dacă nu există gust sau simț pentru armonie, înțelegere pentru puterea cuvântului sau a vibrației instrumentelor... mai bine...

Mai bine te lași. Ești un pic mai dictatorial așa, Marcel, sau mi se pare?
Marcel: Eu am să spun așa: fără de colectiv nu ești nimic. Eu de exemplu fără Marin nu văd trupa asta. În momentul în care Marin ar veni și-ar spune gata, plec, am obosit, n-ar mai exista Alternosfera. Gândim la fel, suntem pe aceeași lungime de undă, noi știm ce e bine și ce e rău.
Aladin: Eu cred că nivelul formației noastre e nivelul lui Marcel.

Te-am văzut într-o reclamă la Moldcell, o companie moldoveană de telefonie. Ce căutai, frate, acolo?
Marcel: Situația e foarte simplă. Am avut o perioadă cu Alternosfera în care trebuia să ne dezfocusăm de la muzică, ca să revenim la normal, să fim adecvați, pentru că a fost o perioadă destul de complicată atunci, 2006-2007, am pornit și o revistă, am organizat câteva festivaluri și de fiecare dată am avut sprijinul companiei în cauză. Într-adevăr au făcut multe pentru noi.

Bine. - în acest moment, pentru că ne aflăm într-o librărie, pun mâna pe o carte la întâmplare) - Uite. Linda Papadopoulos, Ce zic bărbații, ce înțeleg femeile. Vă rog să citiți un paragraf scurt și să-l comentați.
Vitoș: Sexualitatea constituie o parte integrantă a sexualității fiecăruia dintre noi.
Marin: Da, așa e!

La despărţirea de ei nu am putut să nu remarc că Anatolii, bateristul lor, un tip serios cu o faţă de cyborg rus în cazul în care Rutger Hauer din Blade Runner ar fi fost un cyborg rus, nu a scos absolut nicio vorbă. În schimb a stat pe tot parcursul interviului cu privirea fixată undeva spre infinit, sau spre viitor, complet deconectat de la tot ce se întâmpla în jurul lui. Poate pentru că nu ştia română? N-aveam să aflu niciodată. Felul în care a bătut la tobe în timpul concertului de la Turbohalle însă, mi-a întărit însă impresia că nu poate fi nicidecum om, ci mai degrabă un produs perfect al armatei sovietice care, până să fie lansat în lupte universale, s-a întâmplat să-şi facă mâna ca baterist al unei super-trupe din Republica Moldova.

* n.r: din surse oficiale aflăm că erau mai spre 2.000.