Ani de liceu: Maurice Munteanu

Pentru mine, schimbarea a început mai devreme, nu în perioada liceului, ci prin clasa a VI-a, brusc, peste vară. M-am întors dintr-o vacanță în Franța de vreo 3 luni și cred că eram altă persoană. Am avut un fel de revelație, dacă vrei, și m-am perceput un pic diferit. Eram în metrou la Paris și găsisem un pachet de Rothmans King Size, ce fuma și tata, pe un scaun de lângă mine. Cineva îl uitase acolo. Am luat pachetul ăla și într-o fracțiune de secundă m-am apucat de fumat. Atunci am tras în piept prima oară, am amețit foarte tare, am ratat vreo 3-4 metrouri și m-am urcat într-al 5-lea. De atunci am fumat în fiecare zi a vieții mele.

Părinți

Nu mi-au impus niciodată să fac nimic. Aveam o relație foarte bună cu ai mei. Nu m-au controlat niciodată. Puteam să fac orice, iar asta era o chestie refreshing, pentru că aveam prieteni care erau terorizați de chestia asta cu temele, când pleci, când vii. Au avut o încredere foarte mare în mine. Gândește-te că eu am început să ies de pe la 13 ani și mă întorceam noaptea târziu. Nu am avut acte de rebeliune din simplul motiv că nu m-a confruntat nimeni cu situații de genul ăsta. Având libertatea să fac ce vreau n-am simțit nevoia să ies pe geam sau să mă manifest nu știu cum. Singurul manifest era grupul, cum era el privit, cum ne îmbrăcam atunci, ce făceam și faptul că eram priviți ca o castă.
 
Gașca

În liceu, mă împrietenisem cu un grup de fete, nu le-aș spune golance, dar era, în orice caz, o brigadă destul de atipică. O țin minte și acum pe Bianca, o tipă care rămăsese repetentă vreo trei ani de zile, dar nicidecum pentru că era proastă sau ceva, ci pentru că nu o interesa, pur și simplu. Bianca, la vremea aia, purta niște berete Lolita, fuste lungi negre, bocanci Dr. Martens și într-un bocanc avea o sticluță de vodkă în permanență. De ea m-am atașat din prima, a fost așa un fel de dragoste la prima vedere. Ne-am văzut în curte și am rămas împreună până la final, când a plecat într-a XII-a în Danemarca. Se formase acest grup și din fericire, eu am știu când să rămân departe, pentru că se consumau destul de multe droguri, chiar și în perioada aia, dar am niște amintiri foarte plăcute.

Viață de noapte

Dinamica era complet diferită, asta pot să-ți spun cu siguranță: tot ce însemna ieșit în oraș, viață de noapte și așa mai departe. Și nu o spun în sensul ăla în care o babă sau un moș vine și-ți spune „a, pe vremea mea, se întâmpla nu știu ce”, dar chiar era o dinamică total diferită. Nu erau atât de multe locuri, dar erau cumva mai complexe decât ce se întâmplă acum. În fiecare loc se ieșea într-un anumit moment al săptămânii, iar situația era împărțită pe zile. Mergeam foarte mult la Club A, nu începuse încă perioada cu Fire, se mergea la Martin și culmea, foarte mult la Vox, care deși era o discotecă de lux, reușea să adune oameni din foarte multe zone și asta mi se părea foarte mișto. Nici nu apăruse Web-ul pe vremea aia, care a fost locul meu preferat din București. Vorbim de 1995-1996, când terminam eu liceul.

Un alt moment foarte important din perioada liceului - Lăptăria, care era un soi de Mecca. Toată lumea se așeza strategic la mese și acolo se făceau jocurile - cine urma să iasă cu cine, cine ce cum. Mi-a plăcut foarte mult și îmi pare foarte rău că nu mai există, am foarte multe amintiri de acolo și în general din locurile foarte mișto din București care nu mai sunt și unde era o atmosferă teribilă - Carioca, care era pe Dacia, sau Club 30. Chiar se întâmpla ceva în locurile astea. Și o altă chestie care mă întristează de multe ori, când ies acum, seara în oraș, e că cel puțin când eram eu în liceu, oamenii dansau foarte mult. Acum nu se mai dansează. 

Cărți

Cele mai mișto cărți mi le cumpăra mama. Tot timpul ea îmi cumpăra cărți pentru ocaziile astea - zi de naștere, Crăciun, Paști - și avea un fler incredibil. Prin ea am dat de niște scriitori români pe care altfel nu i-aș fi descoperit - un exemplu e Constantin Mateescu, pe care îl ador. Are o serie de romane slabe, cu excepția acestei cărți pe care o am de la ea și care se cheamă Coline în soare, una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura română. N-aș merge până acolo încât să spun că o compar cu Noaptea de sânziene al lui Eliade, dar chiar și așa e o poveste cutremurătoare, o recomand oricui. Și tot prin ea am descoperit o doamnă care nici nu a fost scriitoare cu acte în regulă, s-a apucat destul de târziu de scris: Diana Turconi. Romanul ei Legați-vă centurile de siguranță redă povestea unei fete care are o boală de inimă ce nu putea fi operată atunci în România și obține aprobările pentru a se opera în Italia și este, dacă vrei, experiența ei legată de ce înseamnă boală și plecarea de aici, dintr-un spațiu închis și extrem de limitat. E tot o poveste de dragoste, dar o radiografie a societății 80-iste. E mișto că nu e nimic agresiv, nu e nici prea intelectuală, nici prea emoțională, doar foarte realistă. Realistă, nu cinică, asta mi-a plăcut foarte mult. Astea sunt niște cărți pe care le-am descoperit foarte-foarte tânăr prin mama și ei trebuie să-i mulțumesc pentru asta.

Profi

Am avut profesori foarte mișto. Îmi aduc aminte de profa de română, care a ajuns și celebră la un moment dat pentru că a născut la o vârstă foarte înaintată un copil. Singura chestiune pe care am să i-o „reproșez” e discursul ei apropo de Eminescu, pentru că îl adora pe Eminescu și mi-a spus niște chestii care cred că nu erau foarte potrivite. Mă rog, eu am reușit să cern informația, dar toată obsesia asta față de Eminescu nu cred că făcea foarte mult bine, unora le-a prins destul de ciudat. Era un discurs similar, poate, cu cel pe care îl au acum cei de la Coaliția pentru Familie, dacă e să fac o paralelă. Altfel, era un dascăl foarte bun pe analiză literară. Îmi plăcea profesoara de franceză care stătea cu mine în bloc și cu care aveam o relație de elev-discipol interesantă, dar deși ne cunoșteam destul de bine nu ne-am apropiat niciodată foarte tare. Îl mai țin minte pe proful de latină care era și el un personaj. Deși am urât limba latină, îmi plăcea foarte mult de el. Singura mea corigență a fost la latină.

Nu am avut complexe, nici legate de propria sexualitate, pentru că pur și simplu, am fost ferit întotdeauna și cred că am trăit într-un soi de bulă. Îmi făceam lumea mea, ceva ce am făcut tot timpul, iar pe de altă parte, la nivelul interacțiunii cu oamenii din jur, am fost ferit, nu știu cum s-a întâmplat. Cunosc oameni care au trecut prin tot soiul de drame și acum, când vorbesc cu tine, îmi dau seama că eu, într-o perioadă dificilă pentru mulți, eu nu am avut niciun fel de dramă. 

À la plage

Cea mai mișto chestie care mi s-a întâmplat din punct de vedere amoros s-a întâmplat în stațiunea mea preferată, Olimp. Într-o vară, când aveam 13 ani, am cunoscut o fată mult mai mare decât mine (ea avea 24 sau 25), care era însoțită de doi tineri, fratele ei și încă un prieten. Era furtună și eu intrasem cu salteaua în apă și se spărsese. Eram foarte nervos din cauza asta, iar ea m-a abordat, mi-a cerut un foc, i-am spus că aș vrea să dau la teatru, iar ea mi-a zis că e actriță, tocmai terminase Actoria. Am plecat cu ei la rockoteca din Neptun, plaja era goală, eram doar noi patru. Nu prea înțelegeam foarte bine ce vor ei de la mine, de fapt, dup-aia m-am prins foarte ușor. Tata, care mă fila de pe o terasă din apropiere, a coborât scările și a venit, cum venea el mucalit și grijuliu în același timp și a întrebat dacă totul e în regulă, a simțit nevoia să pună această întrebare. Eu i-am zis că da și seara am făcut un tur al discotecilor. Radu m-a întrebat dacă nu mi-ar plăcea să am o experiență cu un băiat și eu am pus cea mai tâmpită întrebare pe care ar putea s-o pună cineva - ce fel de experiență?, înțelegând foarte bine la ce se referă. El a detaliat cumva toată treaba asta, Oana a început să râdă în hohote cu capul pe spate, mie mi s-a făcut frică și am luat-o la fugă, am fugit la hotel. Am păstrat legătura, ne-am văzut de câteva ori în București după, dar dispăruse chimia aia de la început, pentru că mie mi-era foarte teamă, teamă de ceva ce nu știam, de necunoscut, de fapt. Și la un an sau după am văzut o tâmpenie de film cu Lara Flynn Boyle - Threesome (r: Andrew Flemming) și am regăsit un pic din emoția aia de atunci. Ăsta e unul dintre lucrurile de care îmi aduc destul de des aminte.

În liceu ieșeam foarte mult cu o fată care mă impresionase pe mine. Arăta cuminte fără să fie cuminte, adică exact ce m-a fascinat pe mine tot timpul - o cumințenie aparentă, care se poate declina într-un milion de alte non-cumințenii, ca să zic așa. Raluca o cheamă și mă împrietenisem cu ea și cu mama ei, am avut o perioadă în care am ieșit noi trei împreună. Nu prea am mai păstrat legătura după, dar o perioadă am ieșit cu ea ca și cum eram iubiți, ne țineam de mână.

Actorie

Îmi plăcea foarte tare teatrul, pe care l-am descoperit tot prin mama. Aveam o obsesie pentru tot, de la spectacole la mirosul scenei și mi-ar fi plăcut să fac actorie. Acum, îmi dau seama că nu ar fi fost la fel de ok, pentru că acum nu mai simt deloc treaba asta. O perioadă am fost împreună cu o vecină de bloc la Teatrul Studențesc Podul, pe care îl ținea atunci Cătălin Naum, și am făcut un soi de pregătire acolo. Mergeam seara foarte târziu și îmi plăcea chestia asta foarte mult. Ea n-a mai dat, am dat eu de trei ori și am picat cu cea mai mică notă. Între mine și penultimul era o diferență foarte mare. Dacă ultimul picase cu 4,07, să zicem, eu picam cu 1,83. Și n-am înțeles cum, pentru că luam note bune și nu înțelegeam cum se face această medie. Am făcut contestație la un moment dat și mi s-a spus că sunt a doua persoană care face contestație până acum, pentru că este o facultate vocațională - cea care făcuse contestație înaintea mea fusese Rona Hartner. Ulterior, am aflat că Gelu Colceag a zis că eu nu o să intru în școala aia câte zile va avea. Eram un copil, aveam 18 ani și nu înțelegeam cum am reușit să tulbur atât de tare un om. După, mi s-a zis că sunt anacronic și că aș reprezenta un pericol pentru colegii mei de generație și n-am înțeles de ce, pentru că nu mi-a zis nimeni. Având 18 ani, m-ar fi ajutat foarte tare dacă cei din comisie mi-ar fi explicat de ce considerau că aș fi un pericol pentru colegi. Pericol. Adică ce-aș fi putut să fac?

Filme

M-am îndrăgostit de un designer de costume (Anthony Powell) și așa a început o pasiune pentru ecranizările după Agatha Christie. Țin minte că am văzut la Cinema Favorit Evil Under the Sun și am avut un fel de revelație, în mintea mea lucrurile au început să se combine și nu înțelegeam foarte bine ce se întâmplă. Cred că de aia am ajuns să fac și modă, cumva. Al doilea film care m-a marcat foarte mult este Garde à vue (r: Claude Miller) cu Lino Ventura și Romy Schneider. L-am văzut de vreo 7-8 ori și din perioada aia datează obsesia mea pentru film noir și policier. Și ar mai fi, desigur, Twin Peaks, revelația supremă, care m-a urmărit ani de zile și mă urmărește și acum. De fiecare dată când ieșeam seara în oraș, îmi doream să văd un semafor roșu în bătaia vântului, la o intersecție, undeva. Semaforul și ventilatorul mă obsedează în continuare, împreună cu marea aia de fuste plisate și pulovere tricotate. Și apoi mai e și Hitchcock, de care eram dependent în liceu.

Majorat

L-am făcut la Vox, a fost prima dată când tata a fost de acord să închirieze un separeu și am invitat vreo 15 oameni. Deși inițial trebuia să mergem la Club A, am zis că poate ar trebui să schimb macazul. A fost foarte mișto. Dacă e să mă gândesc acum la majorat e ca și cum m-aș gândi la o revistă Pif pe care am uitat-o pe noptieră într-o casă în care n-am mai intrat de foarte multă vreme. Îmi aduc aminte de paharele de gin tonic, pentru că se bea foarte mult gin tonic în perioada aia și că am dansat. Era foarte la modă Papa was a rolling stone, asta țin minte sigur, pentru că am cerut-o de vreo 3-4 ori în seara aia și mai țin minte o chestie mișto - cum se urmăreau oamenii din priviri și această formă de flirt foarte non-invazivă. Toți și-ar fi dorit să-și spună lucruri, să facă lucruri, dar practic nimeni nu mergea cu chestia asta până la capăt, mi se pare o chestie de sensibilitate care cumva a dispărut. 

Furat

Da, de la tatăl meu. Plecam la mare cu niște prieteni și el îmi dăduse o sumă care mie nu mi s-a părut suficientă, așa că am făcut o chestie pe care o regret și acum foarte tare: i-am furat o sumă destul de mare de bani și am plecat. A fost extrem de dezamăgit atunci și țin minte privirea lui de copil - animal rănit. Nu-mi reproșa nimic, dar avea o privire care m-a urmărit ani de zile și aș da orice să șterg privirea aia. 

Nanette

Cu mătușa mea Nanette, sora bunicii mele mergeam foarte mult la teatru, dar asta înainte de perioada liceului. Erau foarte diferite. Bunică-mea, Alexandra, avea părul alb ca de vată de zahăr, foarte cuminte, nu băuse și nu fumase niciodată, nu-și făcea unghille cu ojă, iar Nanette era la polul opus - fuma 2-3 pachete de țigări, bea exclusiv whisky, s-a vopsit până la 93 de ani, a avut 5 bărbați și foarte multe flirturi și a făcut infarct în lift cu țigara în gură. Erau foarte diferite, dar cu toate astea se iubeau foarte tare și cu Nanette am foarte multe amintiri pentru că călătorea prin mine. Se purta ca și între noi n-ar fi nicio diferență. Bunică-mea nu putea să intre în jocul ăsta, în rolul ăsta, pe când mătușă-mea da. Ne plimbam des prin Cișmigiu. Acum când mă gândesc, simt că au trecut o mie de ani de atunci. Îmi aduc aminte și ce vorbeam: mi-a povestit la un moment dat că atunci când era în liceu, într-a IX-a, începuse să strângă bani de la diverși băieți pe care îi învăța cum trebuie să sărute. Și făcuse ceva bani, pentru că săruta foarte bine și toți veneau la ea.

Acum câțiva ani îmi era foarte frică de ce voi spune la vârsta de 40 de ani. Acum am 39. Mi-era frică că o să ajung să regret o perioadă și frumusețea tâmpă a tinereții, dar nu am regrete, cred că am ajuns la un soi de înțelepciune. Cumva, îmi pare bine că trec prin chestia asta. Nu regret că am 39 de ani și în curând o să am 45 sau 50, nu regret nimic. Adolescența e o perioadă care mi-a plăcut, de care îmi aduc aminte cu emoție, dar deja vreau să mă pregătesc pentru ce va să urmeze. Tot timpul am crezut că lucrurile cu adevărat mișto încep să se întâmple după 35 de ani. Nu m-am înșelat.

***

Maurice Munteanu este fashion editor la Elle România. Îl găsești pe Le Projet d'Amour.

Ani de liceu e o serie nu tocmai discretă de interviuri despre adolescență.