Bad Jubies: ţoale de nenoroceală

Cum era sartro când era mic și mâzgălea și cum e acum?

A, nu, sartro nu mâzgălea când era mic. Și-a încercat mâna, pentru că toată lumea aruncă cu creioane colorate în preșcolari, dar n-a ținut. Nu făceam mare lucru în copilărie, eram destul de singur și decupat de viața comună a celorlalți copii. Aveam convingerea latentă că nimic nu e în regulă pe planetă. Viața și toate aspectele lumești mă interesau foarte mult. Eram anxios și mult prea empatic și tânjeam după orice formă de afecțiune feminină. Mă îndrăgosteam foarte des, citeam și scriam un fel de poezie, mă luptam cu ipohondria și încercam să reconciliez patriarhatul societal cu matriarhatul de acasă. Ah, Dumnezeule, nimic nu e în regulă. Am crescut cu branduri și billboarduri, cu Cartoon Network și cu iminența Apocalipsei. Eram foarte speriat de instinctele mele viscerale, dar iubeam clișeele, reclamele și violența. Repress much? Haha. Intrând în adolescență mințeam și mă ascundeam mult, exploram subversivitatea și agresivitatea pasivă și învățam să întorc cuvintele pe toate părțile lor, pentru că nu mă simțeam atrăgător. Aveam grijă să iau note sănătoase și să fac suficient sex prost și apoi învățam tehnici de actorie și să bat la tobe și intram în două trupe și nimic nu părea ușor mai în regulă. Nimic nu părea mai. Învățam ce e ăla un spectacol și eram nevoit pentru prima dată să îmi reconciliez propria persoană cu o nouă persona, mai potrivită pentru scenă. Jumătate din chestiile astea sună ridicol, știu, mai ales pentru că majoritatea se petreceau în capul meu. Overthink much? Dar hei.

Azi sartro e cam același om. E mult mai cinic, are trei dependențe, scrie mult, se îndrăgostește aiurea la orice drum cu metroul și e destul de trist, dar nu putem numi asta depresie. Nu mai joacă, nu mai cântă, dar a învățat să deseneze între timp. Noaptea e barman și se preface că știe ce face. Ah, ce nasol, m-ai tricuit să scriu despre mine la persoana a treia și... dammers. Nu e în regulă.

Actorie sau ilustrație?

E 1:36 am. Sunt la a șasea cafea de azi și am seen la cel puțin trei mesaje pe internet. De ce trebuie să discutăm despre asta? Ilustrație. Nu.

Îh. Actoria (ce cuvânt urât, zici că e nume de alimentară socialistă) e o artă magică, asta cred eu, asta crede și profesoara mea de la facultate și în cărți scrie tot așa, scrie frumos, se folosește și cuvântul 'magie', am și exemple. Dar industria nu e plăcută. Câh.

Tehnicile de comunicare și de expresie învățate îmi servesc, însă, și acum. Corpul meu e mai fericit, lipsa colanților nu se simte foarte mult dar am avut o șansă, două, de a juca într-un spectacol în care a coborât Zeul. Dincolo de asta, am suficiente prilejuri de a-mi exhiba pornirile histrionice în barul în care sunt barman, iar pentru poezie și însemnătate stratificată am ilustrația. Ilustrația e blană pe parchet.

A fost vreun moment în care te-ai simțit nevoit să alegi, să faci un compromis între cele două?

E 1:45, Andra. Nu știu.

Am coborât să cumpăr țigări și încă o cafea. Aici, la non-stop pe Magheru, lângă Vietnamez, cu trei lei iei un irish coffee decent. Dacă le dai cinci, îți pun și frișcă nebunii.

M-am mai gândit – nu știu. E 2:13.

Cum îți organizezi timpul să și rămâi cu ceva din el? Cum te împarți?

Ahah. Nu. Nu știu cum reușesc unii, eu am un handicap. Nu înțeleg conceptul de Timp. Mi se pare drăguț că am găsit cu toții o convenție pe care să o respectăm, i-am dat și nume, ne purtăm frumos cu ea, dar mai departe nu mă descurc. Nu reușesc să mă organizez, trezesc la timp, ajung la timp, lucrez cu deadline-uri, așa că trebuie să mint mult și să fiu simpatic cu toată lumea ca să nu fiu urât de mai bine de jumătate din oamenii cu care interacționez. De împărțit nu mă împart, dar am devenit destul de bun la a improviza și la a mă preface că știu ce fac și despre ce vorbesc. Dacă nici asta nu merge, dispar ca să nu iau contact cu propriile mele defecte și nu mai auzi de mine. Se întâmplă frecvent. Nu mă mândresc cu asta, dar.

Există vreo lucrare de care să te fi atașat în mod special? Dacă da, de ce?

Există una despre care nu pot să vorbesc. Pot să vorbesc despre a doua, în schimb. Fund, chiloți și captionul parțial implicit alOne. Privind-o din afară, mi se pare destul de isteață, e genul ăla de lucru pe care te bucuri că l-ai făcut tu. Eu găsesc înăuntru trei niveluri de semnificație și am și profitat de ilustrația asta ca să studiez tehnica omisiunii. Unii îi zic crop, dar nu sună atât de fancy, ftw.

Ce ritual ai înainte de a te apuca de desenat? Te influențează mediul din jurul tău atunci când desenezi?

Eu nu știu să desenez și am nevoie mereu de poze de referință. Încep cu un scroll dubios pe instagram de niște sferturi de oră în care fur poze de la oameni care știu ce fac și apoi desenez. Dacă am timp, ies din casă să beau cafea și țigări și să ascult muzică și să mă uit la oameni și să se uite oamenii la mine și să desenez. Dacă nu am timp, desenez din pat înainte să mă culc. De obicei mă culc. Dar am făcut și desene de zece minute înainte să merg la muncă, am desenat și de la muncă, am desenat și din baie, din tren, dintr-o ședință, din timpul unor dezvăluiri amoroase, din beție. Am tot desenat. Se pare că merge.

Totul se întâmplă pe iPadul meu vechi, într-o aplicație de la Adobe. Adobe mi-au dat $15 să scriu cuvântul Adobe de trei ori. Sper că se vede. Apple nu mi-au dat niciun ban, dar iPhone nu e târziu.

Ce este Bad Jubies? Care este conceptul din spatele proiectului? Dă-ne spoilere.

Bad Jubies e cam ce am reușit să fac mai important și mai important până la vârsta asta n-o-să-vă-zic-vârsta-asta. Bad Jubies stands for bad damn vibes. E vorba despre ghinion și jinx prost și despre ură ca și componentă principală din viețile noastre comune. Nu văd pe nimeni să facă rabat de la ură, oricât de mult ne-ar plăcea. Eu, unul, cred în ură și în violență și îmi las mereu ușa deschisă pentru asta. Știi cum e vorba aia, „pe oriunde mergi, ai grijă să lași loc de fuck u forevers”. Sau „luv is ruff but h8 is gr8”. Despre asta e vorba. Despre ce ne distruge. Despre nenoroceală. Bad Jubies e când primești tips prost. Când primești o despărțire (sau trei, ana) într-un mesaj (sau trei, ana). Când te culci cu cineva care nici măcar nu-ți place. Când iei bătaie pe stradă. Când nu găsești taxi. Când îți moare telefonul în tren la zece ore de Timișoara. Când ți se strică laptopul. Bad Jubies e când herpes. Când haș-pe-ve. Când sari chiria. Când mori. Când mori e cu bad jubies pentru toată lumea. E nasol să mori. Ăsta e conceptul. Nu moartea. Moartea e OK. Nasoleala nu e.

Bad Jubies a pornit ca o linie de urbanwear. Mă pufnește râsul pentru că acum BJ Apparel e doar niște tricouri cu desene de-ale mele pe ele. Low key. Low_Couture. Loserwear. Skankwear. E grozav nu că scot niște merch sau că atenția primită e destul de consistentă cât să apară, gen, interviul ăsta. E grozav că oamenii răspund la și înțeleg conceptul din spatele Bad Jubies și că în sfârșit putem spune lucrurilor pe nume și că ne putem referi la ce înseamnă să te simți singur sau să fii respins, nedorit, urât, dependent, falit, prost, infectat. Cred că asta mă bucură cel mai mult. Nu e un lucru nou, știu, Sprite, dar mă bucură să vad că limbajul pe care îl propun își găsește ecourile în ceilalți.

Mai departe voi adăuga niște tank tops, niște crop tees la fel de imprimate. Niște long sleevuri. Poate niște bomber jackets. Mă gândesc la printuri. Mă gândesc la tote bags, la back packs. Voi adăuga captionuri pe ici, pe colo, în loc de ilustrații. Voi scoate stickere. Voi adăuga alți ilustratori care să dizăinuiască pentru Bad Jubies și care să aibă propriile lor produse pe platformă. Voi deschide curând un shop online de unde lumea va putea să browsuiască în sfânt anonimat. Dar. Cel mai și cel mai important lucru e că deja lucrez la a scoate chiloți. Chiloți Bad Jubies. Chi-loți-bad-ju-bies. E atât de fun. Abia aștept să fac asta.

Ce te inspiră? Ce te face să faci ceea ce faci?
Louise Roux, Jude Quinn, Sophie Derouineau, Lillie, Cécile, Mauro Pawlowski, Leonard Cohen, Nick Cave, Mano Negra, terorismul, relațiile eșuate, one night standuri de căcat, țigările Camel de zece, Major Tom, mitologizarea unei persoane, manipularea unei persoane, manipularea maselor, seducția, în general, l’appel du vide, la femme, La Femme groupe musical, parlant le français avec des femmes d’une beauté crude et irrégulière au bar, numerele false de telefon, facebook messenger, focul e în același timp reacție chimică și fizică, re-ac-ți-e-chi-mi-că-și-fi-zi-că, Tommy Genesis, the weird sadness of Adriana Chechik, the whole thing behind the imagery of bruised or blistered knees, ur choice, violența, violența, violența, sângele și ambalajele flashy de prezervative, ritmul și știința din spatele lui, trioleții, dacă tot am ajuns acolo, them sneaky STDs, manipularea maselor încă o dată, numele Jackie, Adventure Time, scena aia când Finn a venit și l-a găsit pe Jake mort și a strigat super sfâșietor „Jakey!”, cuvântul „astronaut”, drogurile, alcoolul, Kevin Barnes, the stereotype of the young rejectress, prostituția imagistică și nudul de instagram, banii, banii mă inspiră foarte mult, găsesc ceva foarte magic în fenomenul scenei capitaliste. Scena, dar aici trebuie să extrapolăm mult. Mult, gen. Nu știu, ce mai e? Brandul și toată balta semiotică în care continuă să trăiască. Apoi moartea. Moartea e ceva, pfu, e... extraordinară. E 2:41. Gen.

Arta digitală are un rol important în viața ta. Cum ai reacționa dacă te-ai vedea nevoit să renunți la ea?

Vorbim despre o cădere mondială de curent? Aș căuta să învăț agricultură, aș fi destul de nevoit. Vorbim de o cenzură la scară imperială a internetului? Aș face fotografii și mi-aș construi un light box. Vorbim despre un puls electro-magnetic? Sau... gen, sunt la închisoare? Sunt la închisoare și nu am acces la tehnologie? Asta e? Sunt pe o insulă pustie? Sunt...? Nu știu despre ce vorbim, stai. Nu îmi place. Nu vreau. De ce?

Ce te vezi desenând o viață întreagă fără să te plictisești?

Cai. Cai și maci. Oameni în cafenele. Scene ample de bătălie. Studenți pe trepte în Grecia. P I E L E .

There's a very particular way the curves d'un corps de femme nous parle du wicked feminine abyss. U can never explore trop.

Există vreun pattern pe care îl urmărești atunci când îți alegi modelele? Tot tu ești cel care le pozează. Ce ne poți spune despre asta?

Îmh. Nu există un pattern anume. Singurul lucru pe care îl urmăresc e să fie mean, pretty and gritty.

Nu am un background în fotografie, dar eu le fotografiez, pentru că țin la legătura care se creează în comunicarea de pe tot parcursul colaborării. Ahah, nu. Glumesc. E pentru că e cea mai fun parte. E cea mai fuuun parte. Se întâmplă, firește, să plec după un shooting cu o mie de chicsuri pe card și cu cinșpe poze în regulă, dar nu mă deranjează. Alegem împreună pozele de publicat și suntem toți mulțumiți. Am avut niște întâlniri foarte plăcute pentru shootingurile de până acum și am cunoscut fete cu multă răbdare și cu care pozatul a părut un party, nu muncă. Un party bun. Cum ar veni. Un party unde nu ești gazdă. Gen. M-am bucurat să văd că Bad Jubies e un proiect în care lumea vrea să intre și în care crede. Super good jubies aici. M-a emoționat puțin.

Ăsta este doar începutul. Urmează un altceva nou despre care vrei să vorbești?

Henry's Dream. E 4:21. Am să mă culc.
_

Până e gata shop-ul Bad Jubies, îl găsiți pe Răzvan pe Facebook, pe Instagram și la Food Hood, unde e barman și se joacă cu paharele cum o face și cu creioanele. Pe 17 septembrie, va fi la Detox + Market, în A3.