Before and after party cu Daniel Drăghici

Daniel Drăghici face parte din categoria aia de oameni care pare că nu fac altceva decât să se distreze tot timpul, care sigur au confetti rămase prin buzunare, un disco-ball în cameră în loc de lampa de la IKEA și numai haine de petrecere pregătite în șifonier. Totuși, e băiat de treabă și te invită cam în fiecare lună la un event muzical organizat de Color, agenția de evenimente de care se ocupă, fie la Palatul Ghika, la Arene sau, vara, la Backyard Weekend. 

Când avea 15 ani, Daniel a primit de la mama lui o consolă de DJ, pe care o împărțea cu Cătălin, fratele lui mai mare. S-au apucat să pună muzică la petreceri sau să se ocupe de sonorizare și o treime din banii pe care îi câștigau ajungeau la taximetriștii bucureșteni de care se rugau să îi ia și pe ei, pentru că nimeni nu se băga la cărat boxe. După aia și-au luat prima mașină, dar fiind o Dacie break din 90 mai mult o împingeau în miez de noapte, cu aparatură cu tot.

Prima mare petrecere de care își amintește a fost la 16 ani când trebuia să fie DJ și „băiatul cu sunetul” la o petrecere corporate, la care a fost nevoit să meargă singur, să urce boxele în autocar și să-și petreacă timpul cu oamenii din companie. Era a treia petrecere la care punea muzică și pe vremea aia folosea CD playere și căști, nu laptop. După ce s-a chinuit să instaleze aparatura, și-a dat seama că a uitat mufa de la căști. Fiind prea îngrozit să recunoască, s-a prefăcut că totul e sub control și, deși ordinea melodiilor de pe foile lui normal că nu era aceeași cu cea de pe CD-uri, a pus toată noaptea muzică așa, și i-a făcut pe oameni să danseze până dimineața.

După toate astea, el şi Cătălin au trecut la organizat majorate, baluri de boboci și de absolvire, iar acum doi ani a apărut Color, cu care au proiecte mari.

Care-i povestea lui Daniel Drăghici și ce-a făcut el până la 25 ani?

De când aveam 8 ani, toți copiii se simțeau cel mai bine la petrecerile date de ziua mea de naștere. În clasa a noua, în CN Mihai Viteazul se căuta mascota liceului și cum mi se părea cea mai tare activitate pe care puteam s-o fac la vârsta aia, m-am oferit și m-am ales cu un costum de cal. Am păstrat tradiția și de 10 ani port costumul de ziua liceului, deși câteodată mă mai îmbrăcam în el și mergeam pe stradă, speriam oamenii, făceam poze cu copiii.

La 17 ani, m-am dus într-un bar de lângă TNB și am reușit să-i conving pe patroni de o idee pe care o aveam de mult timp: să organizez petreceri de zi, de la 16 la 21, pentru puștii care nu aveau voie să iasă noaptea. La început intrarea era liberă și veneau doar prietenii mei buni. Zilnic împărțeam flyere la metrou și îmi respectam programul: de la 4 la 9 seara, eu puneam muzică, eu promovam, eu căram consola de DJ în autobuz. Au început să vină oameni și în momentul în care se strângeau 70 de persoane pe zi, am crezut că fac cea mai bună afacere din viața mea și am pus intrarea 3 lei (cu un suc inclus). În vacanța de vară, devenise un eveniment zilnic, iar prin septembrie nu mai luam autobuzul, ci taxiul. Veneau deja peste 150 oameni așa că nu mai aveam loc și ne-am mutat în locuri mai mari. Așa am devenit DJ rezident în Gossip și DJ al MTV-ului, la 18 ani, am ajuns accidental să pun muzică în deschiderea concertului susținut de Beyoncé la Cluj, mi-am serbat majoratul alături de 300 de amici și prieteni, iar lista poate continua. Ce să zic, totul se întâmplă foarte repede atunci când nu ai timp să te plictisești.

În ultimii ani, am format o echipă de profesioniști și prieteni în același timp. Am lansat brandurile The Fresh, acum 5 ani cu petrecerile de Revelion de la Palatul Ghika, primele la care am adus artiști străini și un eveniment ajuns deja tradiție (singurul la care mai pun muzică, de altfel), și Color, cu care îmi place să cred că am organizat unele dintre cele mai frumoase evenimente din București.

Cum se desfășoară o zi în care e programată o petrecere?

Împărțim sarcinile la începutul săptămânii, fiecare persoană are task-uri foarte bine definite. Așadar, în ziua evenimentului ne trezim la 2-3 după-amiaza și fiecare dintre noi are câteva apeluri nepreluate. Unul a uitat să comande brățările, altul a uitat să comande băutura și să sune barmanii, eu am uitat sa iau artiștii de la aeroport și să le rezerv camere de hotel. Sunetul e încuiat în depozit și băiatul care are cheia e plecat din oraș. Tresar, deschid ochii și mă uit la ceas. E 5 dimineața. În 2 ore trebuie să ma trezesc și să încep pregătirile pentru eveniment. E imposibil să dormi liniștit cu o seară înainte.

Ce reacție au invitații străini când văd media de vârstă a staffului Color?

M-au întrebat dacă fetele din echipa noastră sunt minore. Glumesc. Au fost foarte încântați și fiecare dintre ei și-a amintit ce frumoasă e viața la vârsta asta. În general toți artiștii muncesc de tineri, deci nu e nevoie de prea multe cuvinte pe tema asta. Ne felicită de fiecare dată și sunt fericiți când ne revăd.

Prin ce se diferențiază publicul român?

În primul rând, avem niște femei extraordinar de frumoase care creează jumatate din atmosferă la orice party. În al doilea rand, avem un potențial uriaș: ne place să petrecem până dimineața, suntem foarte receptivi și cred că în momentul de față România a ajuns în topul preferințelor artiștilor internaționali. Deși ca oriunde, există consumatorii care doar urmează trendul, sunt și mulți oameni care au cultura partyurilor și știu pentru ce merg la o petrecere.

Cum ar arăta descrierea evenimentului de vis: locație, headlineri, dată?

Am învățat că mai mult decât orice contează oamenii cu care ești: unii dintre noi s-au simțit cel mai bine la evenimente cu 50 de persoane, într-un cadru creat spontan și cu muzică pusă de prietenii lor. Raportându-mă la scena noastră, pot spune că ne lipsesc pool party-urile, rooftop party-urile, festivalurile din pădure, de pe malul marii și cele de iarnă. Festivalul pe care visez să-l organizez se întâmplă în aer liber, într-o zonă izolată, cu o piscină imensă, un lac și o pădure: 200 de cabane, zona de camping, zona de filme, food court și un loc pentru jocuri. 5 nopți, de miercuri până duminică, fără telefoane, laptopuri și probleme cu nivelul sunetului. Artiștii ar conta mai puțin în contextul ăsta, să ne imaginăm doar că avem buget pentru 40 de artiști străini și las pe fiecare să se gândească pe cine ar invita să performeze.

Dacă ai avea la dispoziție 24h și un acoperiș gol în București ce party ai putea pregăti până a doua zi?

Cred că răspunsul corect ar fi: orice party. Când ai un rooftop și vecini îngăduitori, celelalte aspecte nu prea mai contează. Nu aș anunța petrecerea pe rețelele de socializare, ci doar aș suna 10 persoane și le-aș spune ziua, ora și adresa. Sunt sigur că s-ar face o coadă de câteva sute de oameni. Presupunând că am un buget uriaș la dispoziție, i-aș invita pe Dimitri from Paris, Masters at work, Moodymann și Todd Terry să pună muzică...

Ce proiecte viitoare ai în plan?

Urmează să termin masterul în Producție de Film la UNATC și aș vrea să mă implic din ce în ce mai mult în lumea filmului. Legat de muzică, întodeauna mi-am dorit să organizez evenimente de jazz, blues și soul, visul meu e să-l aduc pe BB King în București. De asemenea, am în plan să pornesc și o agenție de booking.

Care crezi că va fi petrecerea verii? Pentru ce trebuie să ne păstrăm calendarul liber?

Pe 21-23 iunie e a treia ediţie a festivalului Backyard Weekend: începem vineri noapte la Casa Scânteii, cu Pillowtalk, Mario Basanov, Nico Monaco și Clarian, continuăm sâmbată și duminică la Casa Universitarilor, pe timp de zi, cu muzică, proiecții de film, prăjituri, limonadă și târg de haine, iar sâmbătă noapte îi avem pe Nouvelle Vague, Dub Fx și Dj Vadim la Arenele Romane. Celelalte două petreceri interesante ale noastre sunt pe 27 iulie (Todd Terje și Vakula) și încă una, în august, pe care nu am anunțat-o momentan.

La final, zi-mi 5 melodii din playlistul „Vara 2013”

Unele sunt noi, altele sunt de anul trecut, dar sunt sigur că se vor auzi peste tot:

1. Daft Punk ft. Pharrell Williams - Get Lucky
2. Major Lazer – Get Free
3. Perseus – Seychelles
4. Toro y Moi – So Many Details
5. Bonobo - Cirrus