BILETUL

Colegul i-a pus întrebarea, rânjind cumva cu nările. Era un tip de 30 și ceva de ani, păr și dinți în regulă, genul care va muri cu îndeajuns preaviz, fără să lase probleme-n urmă. O canalie, un jeg, un negru-sub-unghie. Individul și-a deschis gura și a pus laolaltă câteva propoziții anoste și la obiect. Un astfel de trepăduș al elocvenței merită tasat fără proces cu o scrumieră uriașă. 

S-a trezit acceptând propunerea și biletul. A exprimat chiar o voioșie recunoscătoare. A  mormăit că evenimentul va fi ‘și normal interesant, de când am vrut să merg’ și a îngânat ceva despre ‘distracție’. Individul s-a debarasat rapid cu un ‘1-0’ plutindu-i deasupra capului. 

S-a întors sleit în garsonieră și s-a tolănit pe canapea cu ochii-n pisică. Pisica lui, la fel ca alte pisici, dădea impresia că toată harababura asta de lume e perfect centrată pe ea și nevoia ei de a sta locului.

Pentru că avea calculatorul deja pornit, cea mai la îndemână soluție pentru a nu merge la concert în locul colegului care și-a rupt piciorul în Deltă încercând să se pună guguli pentru o poză în care haloul apusului să-i acopere perfect curul ăla de moacă dar care a căzut într-o groapă și în loc sa moară cu bun simț la 27 de ani și-a rupt doar un picior, și-a dislocat un umăr și și-a făcut praf Go Pro-ul primit ca bonus de performanță pentru că ‘Tomah went above and beyond his remit to stimulate revenue growth and consolidate brand reputation across B2B, B2C, and B2B2C and has been **A STAR** in supporting Main Office and Operations’ a fost să-l amenințe pe agentul lui Nick Cave că va arunca în aer sala de spectacole în care beșinosul ăla bătrân urma să presteze în Cluj în evenimentul cultural al secolului pentru urbea transilvăneană. 

Clujul nu are o istorie onorabilă a masacrului în sala de spectacol, a crimei inedite în spațiul public. Cineva trebuie sa facă ceva, măcar la nivel de amenințări deșarte. O zeamă interioară de mândrie, ca o transpirație de scorțișoară, i-a căptușit coastele.    

I-a scris agentului, un grobian anost la rândul lui. Altfel nu ar fi agentul lui Nick Cave. I-a spus că îl va ucide pe Nick Cave și pe toți oamenii din Polivalentă cu o bombă făcută cu ingrediente de la Leroy Merlin. S-a descris drept un super-fan convins că Nick Cave e prea bun pentru lumea asta, prea sensibil pentru malaxorul politic și cultural al cărui sclav e, prea duios pentru canaliile care îi exploatează munca și care țin planeta distrată și sedată. 

A terminat mailul cu niște versuri pe care Nick Cave i le-a dictat în vis: 

I am lying next to you 
In the mortician’s house
That we built in a world of pain and misery
Dear, are you ready 
To count down to our last breath
The blue jays will nest in our hair

N-a primit niciun răspuns. În schimb, s-a abonat la newsletter și a primit un sumar al vieții lui Nick Cave pe octombrie. 
Concerte în Italia, Chile, Japonia. 
A fost invitat în emisiunea lui Graham Norton și podcastul lui Marc Maron. 
A filmat spotul de promovare al unui festival islandez de muzică, design, și îmbălsămare. 
A vândut o chitară și niște botine în scopuri caritabile. 
A luat parte la un AMA pe reddit, în mare parte despre Trump. 

Colegul s-a plantat pe birou, o bucă la 10 centimetri de mouse și aialaltă dălăngănind în denim deasupra rucsacului și coșului de gunoi. Pe gură i-au ieșit alte propoziții clare și articulate, propoziții cu sens și direcție. A fost umilitor. Turba să-i arate emailul trimis impresarului, să-i dovedească cât de mult îl disprețuiește pe el și pe Nick Cave și ideea de experiență artistică colectivă. Au să fie acolo clujeni din toate cartierele, studenți, unguri, fani din Oradea, Satu Mare, Arad, poate chiar Alba Iulia, trei sfert de București. Toată menajeria asta de oameni, motive, sensibilități și trasee pleznită peste cacofonia concertului propriu zis îl dezgustau și îl făceau sa vrea sa se arunce în fata tramvaiului mov Gară-Mănăștur. Își dorea ca boul de coleg, Cave și restul hoiturilor din distribuția întregii farse sa puște toți deodată ca o linie de Tetris și să-l lase în pace. 

A zâmbit și a spus că ‘abia așteaptă’. 

S-a stabilit ca se vor întâlni cu două ore înainte, mai ‘mulți din firmă’ și diverși terți. Se vor deplasa în micro-grupuri de 2-3, dar mereu angrenați în grupul mare. Oricine din grupul extins va putea interveni în discuții de micro-grup. Nu a înțeles niciodată de ce oamenii trăiesc în dezordinea asta și preferă să o facă mergând pe stradă, parte din puhoaie mânjite pe trotuare strâmte și stricate, în drum spre același căcat. 

A trecut pe lângă sala de spectacole în drum spre casă. Prelata cu căpățâna lui Nick Cave fâlfâia în vânt și ploaie, de parca un râgâit nemaipomenit urma sa-i facă fața țăndări pe dinăuntru. Fruntea îi tremura sacadat de la stânga la dreapta și urechea i se îndoise într-o cută.

Managerul de proiect și-a adus câinele la birou. Era un schnauzer mare cu o privire inteligentă, blana curată și năsucul umed. S-a pus cu botul pe labe lângă biroul stăpânului, urmărindu-i fiecare mișcare. Diverși lingăi s-au oprit și l-au mângâiat. Câinele a răspuns cu voioșie, a dat din coadă și a salivat pe mâini, genunchi, claie de păr și părți de ureche. 

A așteptat ca managerul să intre în quiet room pentru o ședință cu Amsterdam, s-a dus la câine și l-a otrăvit. 

Câinele i-a lins palma și a înghițit otrava pe care o ținea între degete. Niște pliculețe mici, albastre, potrivit de mici pentru a fi ascunse între degetele lui puhave. Pliculețele s-au dizolvat imediat în saliva câinelui. S-a spălat pe mâini, a revenit la birou, după care s-a spălat din nou pe mâini și a luat pauza de masă. S-a simțit ca un miliardar care simulează munca salariată pentru o ședință foto, nu își putea așeza credibil euforia pe tastatura din fața lui și pe scaunul de sub curul nervos, tare ca piatra. Ca niciodată într-o miercuri, a mâncat o piadină XL și a băut o bere dintr-un pahar cu piciorul răsucit. Și-a parfumat respirația cu o broscuță. ‘Mă îngraș’, i-a zis unei colege. ‘Ei, și tu acum’, i-a răspuns colega de sub un Mitel 5320. 

A doua zi, câinele a făcut spume, s-a rostogolit pe-o coregrafie de spasme și vomă, a scheunat și a murit. Fiul managerului, o dulceață de copil cu o strungăreață de reclamă, a plâns toată ziua și nu a vrut să meargă la școală. Câinele a fost prietenul lui cel mai bun. Cu câteva luni înainte, copilul a scris un eseu despre excursia familiei în Retezat, eseu trimis de manager tuturor angajaților într-un mail cu subiectul Îl doooce mintea pe băiatu meu :))). În vacanță, Happy a sărit în apă și a luat între dinți papucii luați de râu, înotând împotriva curentului. Ochii lui mari, plantați într-o moacă perenă, loială, l-au urmărit pe băiețel în permanență. Happy a ieșit din râu, a așezat papucii la picioarele copilului și s-a scuturat de apă pe familia recunoscătoare, cu venit mult peste medie, în care a avut norocul să nimerească direct din cutia de televizor în care s-a născut. Managerul a filmat toată treaba în 4K. 

Managerul făcuse rost de bilete la jumătate de preț printr-un amic-de-asemenea-manager, dar în events. Managerul era un fan enorm Nick Cave si un căcat-cu-ochi de anduranță, dar un căcat-cu-ochi de anduranță căruia îi pasă de angajații săi. Chatul grupului s-a umplut rapid cu piese de-ale lui Cave, coveruri ale pieselor lui Cave interpretate de copii, versuri de-ale lui Cave tatuate pe abdomene plate și umeri tonifiați, și colaje făcute de fani cu Nick Cave și Leonard Cohen schimbând versuri și acorduri de chitară. 

Managerul a închis grupul și a anunțat că renunță la bilet. A pasat biletul către un account mai descurcăreț, un bou si el. ‘Găsiți pe altcineva’, a zis, și s-a afundat într-un Excel. 

Generos, criminalul le-a propus pe noul grup ‘Concert Nick Cave în Cluj!!! V. 2 - fără Cristi’ să vândă toate biletele și din câștiguri să îi ia copilului un pui de câine și restul să îi doneze unei asociații de protecție a animalelor. Unii și-au cerut banii înapoi, alții s-au oferit sa facă rost de pui de la cunoscuți. Au făcut chetă pentru un pamper package cumpărat la preț de distribuitor de un tester din buticul cu nimicuri artizanale al prietenă-sii. 

Câțiva supărăcioși din birou au lătrat că Cristi nu a arătat chibzuință prin decizia asta. Interesele grupului și respectarea planurilor inițiale ar fi trebuit să conteze mai mult decât doliul. Ce e un câine comparat cu unitatea grupului și evenimentul cultural al secolului? În seara concertului, Io (payroll) a postat People Ain’t No Good pe grup. Paul (Incident Escalation Lead) a închis grupul trei sferturi de oră mai târziu.  

El a stat acasă cu pisica pe burtă și a așteptat ca orașul să se golească de caveiști, în mare același stol care colonizează Clujul de două-trei ori pe an, an de an, sperând să li se întâmple ceva, orice. Până a treia zi, când s-a dus să facă niște cumpărături de duminică și să mănânce un meniul zilei la Shanghai, nu a făcut absolut nimic.