BiţaColor

În casa noastră sunt 11 biciclete, deși noi suntem doar cinci. Pe holul de la intrare stau îngrămădite bicicletele noastre: o cursieră, un fixie și două de oraș. În sufragerie avem alte cinci: un Pegas cu roți desumflate pe care ni l-a adus un prieten la vopsit, un Tohan vechi care abia a fost pictat în parc, o cursieră roșie și două biciclete pentru vopsit: un mountain bike adus de un client de la Vrancea și o cursieră gri. Astea pe lângă bicicleta „străină” care atârnă la uscat în dormitor.

Astă-toamnă, prin septembrie, Lucian tocmai transformase prima bicicletă, una ieftină, proastă și urâtă într-o tablă de șah pe două roți. Tăiase autocolant cu cuterul și lipise un întreg model pe cadrul bicicletei.

Eram în bucătăria noastră de pe Smârdan când o prietenă ne-a zis „băi, ar trebui să vă faceți un magazin de biciclete și să le expuneți pe terasă”. Stăteam în buricul târgului, pe unde treceau mii de oameni în fiecare zi. A rămas să-i dăm o bere dacă punem ideea în aplicare.

Noi mergem cu bicicleta în fiecare zi, oricând, oriunde. Din cei cinci oameni câți stăm în casă, patru avem biciclete, iar doi dintre noi au cel puțin câte două. Doar iarna, câteva zile când sunt troiene mari o luăm pe jos. Cândva am avut și noi mașină. Lucian avea cu 20 de kilograme mai mult. Călătoream mai mult prin țară și mergeam mai des la mare. Apoi Lucian n-a mai putut să plătească ratele și ne-am luat biciclete.

La o lună jumate după discuţia de pe terasă, Lucian și-a dat demisia de la Greenpeace, unde organiza proteste și salva planeta. Planul lui era să deschidă primul atelier de vopsit biciclete din oraș. Singurele economii pentru a începe povestea asta erau 1500 de lei.

După ce a scris planul afacerii într-o pagină jumatate, s-a apucat să învețe să vopsească biciclete. S-a dus la câteva ateliere de vopsit mașini de prin oraș. Le-a spus că vrea să învețe meserie. L-au primit unii din Vitan și a mers acolo vreo două luni. A învățat cum să amestece culorile, cum să dea cu grund, cum să finiseze vopseaua. Mulți dintre colegii lui nu înțelegeau ce face omul ăsta, ce caută acolo și de ce lucrează fără bani.

Era începutul lui ianuarie, tocmai ne mutaserăm într-o casă nouă pe Calea Moșilor cu aceiași prieteni din liceu cu care ne tot mutăm din casă-n casă prin oraș. Până la 1 martie voiam să avem un nume, un logo, un site și câteva biciclete vopsite. Eu am crezut multă vreme că n-o să se întâmple.

Până în acel moment, când citeam de branduri, misiuni și valori credeam că-s prostii și cuvinte fără sens. Mi-a picat în mână cartea United we brand și am avut senzația că pot să fac singură un proces de branding. Ne-am blocat în faza de nume și personalitate. Ne-am tot certat pe ideea de a fi sau a nu fi „prea branduiți”, deși noi n-aveam nici bani de site.

Primul nume pe care l-a avut Lucian în minte a fost BițaColor. Eu voiam să-i zicem Atelierul de vopsit biciclete sau Tricolor sau Lipișor. Ceilalți din casă voiau să-i zicem altfel sau Cameleon. Tot stăteam de vorbă și făceam glume proaste și n-ajungeam nicăieri.

Bogdan, un prieten care lucrează într-o agenție de publicitate, ne-a luat de-o parte și ne-a întrebat „Care-i personalitatea acestui brand? Cum vrei să fie? Cum vorbește?”. Ne-am blocat în faza asta vreo săptămână. Știam că vrem să vorbim despre biciclete, că ele sunt frumoase și interesante indiferent de etichetă și prețul lor. Că vrem să dăm o viață nouă bicicletelor vechi.

Între timp Lucian s-a apucat să citească Branding for dummies iar eu am început să trec pe hârtie tot ce vorbeam noi în bucătărie. Misiunea noastră era să colorăm biciclete. Urma să fim sinceri, să facem treabă bună, să spunem mulțumesc și să scriem cu diacritice. Procesul de branding s-a încheiat când Lucian a zis că rămâne BițaColor pentru că „bița” e cea mai scurtă formă de alint a bicicletei și că, deși e un regionalism din Ardeal, am putea să-l reintroducem în uz.

Norocul nostru au fost oamenii pe care îi avem în jur și cu care stăm în casă: Alice ne-a desenat logo-ul și toată identitatea vizuală, Dana desenează modele pentru biciclete, Andrei se pricepe la programare, Lucian vopsește și muncește pe bune-n atelier iar eu sunt „fata cu comunicarea”: îi adun pe toți oamenii ăștia la un loc și scriu e-mailuri.

Primii bani i-am făcut vopsind furca unui moped. Apoi Lucian și-a transformat cursiera într-o bicicletă cu buline argintii. A urmat vopsitul bicicletei mele în culorile unei vișine cu frișcă. Am făcut un filmuleț din sutele de fotografii pe care le-am realizat la montarea și demontarea pieselor. În filmulețul ăla apar eu în pijamele și pisica noastră portocalie. Am pus video-ul pe Facebook. Cosmin Popan ne-a pus pe Portocala Mecanică. Așa a aflat lumea de noi.

Atelierul de vopsit e în casă, într-o debara de doi metri pe trei, unde ne ținem mașina de spălat și litiera pentru pisici. Pentru fiecare bicicletă Lucian lucrează vreo trei zile.

Dupa ce demontează bicicleta, aplică pe cadru o soluție super-specială care înmoaie vopseaua în 20 de minute. Apoi rașchetează vopseaua și curăță cadrul până la oțel. Apoi dă cu grund, un fel de chit pentru biciclete, uniformizează cu șmirghelul (asta înseamnă mult frecat). Când cadrul e curat, aplică primul strat de vopsea și face modelul. Când lucrează, Lucian arată ca un personaj dubios de manga: blugi tăiați murdari de vopsea, pelerină de ploaie roșie și mască albă de medic.

După vopsire, lasă cadrul la uscat. La final aplică un strat de lac și lasă la uscat încă 12 ore. E ca reţeta unei prăjituri, doar că miroase mai ciudat. Lucian tot spune că vopseaua e eco și că nu-i chiar așa de rău.

Camera noastră e transformată-n studio foto și uscător de biciclete. Pentru că pozele nu ne ieșeau bine, Lucian a confecționat un studio foto. Fundalul l-a făcut din cinci metri de mușama cu Moș Crăciun, iar cutiile de „îmblânzit lumină” din carton, hârtie lucioasă de împachetat sandvișuri și bandă adezivă.

Acum vrem să-i inspirăm pe oameni să meargă dincolo de o culoare simplă și să-și personalize cât mai mult bicicletele. N-avem un catalog cu modele, dar putem face orice culoare și desen. Cel mai complicat model pe care ți-l dorești și cea mai ciudată vopsea costă cam 350 de lei. Dacă-ți vopsești bicicleta într-o singură culoare costă cam 250 de lei. Eram mai ieftini la început însă ne-am dat seama că nu ne vom putea plăti chiria niciodată. Am ales să nu facem nicio bicicletă la fel și să facem lucruri nemaivăzute.

Momentan comunicăm doar pe Facebook și punem toate video-urile pe care le facem pe Vimeo. Avem mulți prieteni care se bucură pentru noi și spun povestea mai departe. Între timp am cumpărat domeniu: www.bitacolor.ro. Încă vopsim la el.