Ce e extraordinar pentru Toulouse Lautrec

Un joc de domino din întrebări pe versuri și titluri de Touluse Lautrec, în Cluj, înainte de concertul de promovare a celui de-al doilea album, Extraordinar. Un joc de copii, fără reguli, cu biciclete, cu vise cu ochii deschiși, cu supereroi. Un joc de oameni mari, despre sâni goi, despre ascunzători noi, despre (de) ce nu-i porno-n doi. (Dez)echilibrat.

În ce momente extra ați compus piesele pentru albumul ăsta?

În momente în care ne simțim extraordinar și trăim extraordinarul, dar astea nu sunt în fiecare zi. Momentele alea se cheamă inspirație și, câteodată, se mai cheamă noroc. Dar dacă un om nu e extraordinar, degeaba dă peste noroc. Și nu neapărat că am fi noi extraordinari, dar există niște contexte care sunt extraordinare. Câteodată suntem și noi extraordinari.

Cătălin: Ultima dată m-am simțit extraordinar când am compus ultima piesă Vreau tot ce ai tu, de pe albumul 3, dar ăsta nu e titlul final.

În urma unei inspecții în Toulouse Lautrec, ce lucru ordinar găsiți, dar nu puteți arunca?

Bogdan (tobe): Orele la care ar trebui să repetăm dimineața sunt ordinare.

Cătălin (voce și chitară): Nu știu ce e ordinar, cred că nimic nu e extraordinar, e doar în capul nostru.

Cum se ridică un poet mecanic după un vers împiedicat?

Le-ar împiedica pe toate celelalte după primul vers în care s-a împiedicat. Așa ar face un poet mecanic. Ar face poezie împiedicată. Ăsta e un stil care nu s-a mai folosit. Am putea să facem niște piese cu numele astea: Halate colorate, Poezii împiedicate. Halate colorate care cântă poezii împiedicate.

Ce v-ați spune dimineața dacă v-ați trezi lângă un halat decolorat?

Cred că încerci să întâlnești asistenta în afara serviciului. Inviți halatul decolorat acasă sau îl scoți la munte, în natură. Sau îl colorezi. Degeaba e în alb, dacă e decolorat halatul. Ar fi mai bine să se picteze toate halatele cu un model, un curcubeu, așa ceva. Ăsta ar putea fi un proiect - să colorezi halatul de asistentă. Cred că și pacienții ar fi mai fericiți să vadă halate din astea. Ar putea să fie și pe teme rock, guns and roses. Halate negre cu animații albe. Asta e bună, să facem niște halate colorate. Poate scriem o piesă despre asta.

Cum se ascunde un om gol în nopți albe?

Cătălin: Dacă omul e gol, în sensul că se duce să facă baie în mare, e simplu. De obicei, într-o noapte albă, nu se uită nimeni la tine. Puțini fac nopți albe, dacă e să facem un procentaj. Nopțile albe sunt momentele alea în care ți se pare că e extraordinar răsăritul soarelui sau habar n-am, cum ar fi în Vamă. Dacă ai fi gol pe dinăuntru, e nasol să te prindă noaptea albă. S-a terminat, ești tu cu tine, n-ai nimic.

Bogdan: Se ascunde ca să nu se demaște.

Cătălin: Spre exemplu, un om gol nu trebuie să facă nopți albe sau, eu știu, poate că face nopți albe numai cu prietenii, îmbătându-se, dar nu despre asta e vorba în piesa Nopți albe. E vorba despre căutarea de sine. Deci nu e despre oameni goi, e despre oameni plini. Da, e despre oameni care s-au împlinit prin nopți albe.

Ce îi spuneți unei inimi închise ca să înțeleagă că iubirea nu e porno?

De ce o inimă închisă ar considera că iubirea este porno? Sunt două lucruri diferite, iubirea și porno. Nu știu, dacă ar fi o inimă închisă, habar nu am. I-aș zice: „Deschide-te!” În industria pornografică e un pic de exhibiționism, dar nu neapărat sex. Mie sexul mi se pare mai degrabă inimă închisă, decât porno. Porno are ceva grotesc, încât poate fi interesant. Deci, o inimă închisă, nu știu, e foarte dificil cu inimile închise, nu prea știu cum să le abordez. I-aș spune să nu se mai uite la televizor, frate! Există niște canale din astea de comunicare. Spre exemplu, dacă te uiți prea mult la filme de dragoste hollywoodiene, s-ar putea să crezi că iubirea e porno. Sau, nu știu, îți găsești antidot din asta. Habar nu am, i-aș spune să stea o lună departe de mediul ăsta.

Dacă ați uni cu o linie pistruii de pe sânii unei femei, ce imagine vedeți?

Bă, asta e tare. Acum am văzut fix tâțe, pistrui - Carul Mare. Dar cred că asta e o prostie: când te uiți pe cer și trebuie să unești punctele. Îți amintești de Carul Mare și Carul Mic, din copilărie. Cred că ăla e primul reper. Deci nu am reușit să facem constelații încă pe sâni. Dar o să ne gândim la asta. Nu știu ce iese, o sirenă. Când desenezi în fiecare seară, îți iese în funcție de inspirație.

Care e cel mai extraordinar lucru pe care l-ați trăit până acum?

Cătălin: Cred că cele mai extraordinare lucruri mi s-au întâmplat în copilărie. Odată, de revelion, aveam febră 40 sau 41 și la televizor cânta formația Snap și eu halucinam. Nu pot să reproduc acel moment. Pare banal, dar pur și simplu parcă eram pe ciuperci, ecstasy, cocaină și toate la un loc. Am avut niște vise cu ochii deschiși. Eram parcă în clasa a 7-a. În general visez cu ochii deschiși imponderabilitate și mă sparge. Tot așa, prin perioada aia am visat că zburam. Mamă! Dar nu că zburam, zburam non-stop, peste blocuri și tot credeam că o să cad. Și nu cădeam și visam o noapte întreagă. Și când mă trezeam, aproape că săream pe geam. Dacă e să zic ce era imponderabilitate atunci, eram pe un teren din ăsta de fotbal verde și eu pluteam de fapt, zburam, nu mă jucam fotbal.

Un alt moment extraordinar a fost când se construia metrou în Băneasa și m-am rătăcit pe acolo pe sub pământ. Ce filme? filmele sunt niște prostii, niște surogate, ce trăiam eu atunci era... Am și niște cicatrici pe mână, pentru că ardea plastic și mergeam cu făcliile pe acolo, pe sub pământ și m-au picurat. Cred că asta e cel mai extraordinar.

Acum e altă viață. Tot cauți echilibrul. Când erai copil nu îți păsa de nimic. De fapt, cred că asta mi se pare șmecher, că noi cântăm. Că, de fapt, ne căutăm copilăria: cum suntem noi prieteni, mergem împreună peste tot, fără nicio grijă. Și în faptul că ne cumpărăm biciclete, e același lucru: frustrările din copilărie.

Călin (voce și bass): Da, asta e extraordinar: să faci ce nu ar trebui să faci.

Cum ar arăta un sat de vacanță în care toți locuitorii ar fi supereroi?

Cred că ăla ar fi într-adevăr șmecher. Știi care e treaba cu satul de vacanță? Este inima depresiei. Mai ales că noi, când am scris versurile alea, am vizitat un sat de vacanță undeva dimineața, pe la 5, în Mamaia. Și a fost o depresie: erau maidanezi, buticari care își deschideau buticurile cu căciuli, pălării de soare, creme și colaci. Era ceva sinistru. După care, am mers seara acolo și era la fel de depresiv. Nu știu, chestia asta cu supereroi mi se pare foarte șmecheră. Dar nu, să nu fie orice supereroi. Uite, spre exemplu, nu îmi place Spiderman, e puțin cam lame. Batman e mai cool așa, dar nici el nu e cine știe ce. Îmi place Iron Man. Eu chiar merg cu un hanorac cu Iron Man prin oraș și merg cu bicicleta. Chiar mă gândeam: cum ar fi să mă lovească o mașină, să cad și să rămân acolo. Ar fi o știre din aia: Iron Man a fost răpus. Și Superman e tare. Sunt multe povești cu Superman, am citit o carte întreagă. Mult mai multe povești decât sunt în film. La un moment dat erau 2 Supermani, unul era roșu și unul era albastru. Superman avea și o superwoman.

Ce replici extraordinare ați primit după ce ați cântat Te spun?

Cătălin: Cântam, cred că era chiar în Cluj și după piesă, un cor de fete ne-a strigat: „Mi-nu-nat, mi-nu-nat”.

Toulouse Lautrec au lansat cel de al doilea album și au început un turneu prin țară. Vor cânta întreg albumul Extraordinar dar și piese de pe primul album - Heroes. De pe al doilea album TL au lansat deja trei videoclipuri pentru piesele Extraordinar, Nopți albe și Lumea-i un sat de vacanță.