Ce păstrăm din 2016: Albume (2)

Moderat – III

Moderat, alfa și omega. Dacă ai ascultat Burial și Four Tet când erai mic și te-ai îmbolnăvit cu The XX sau d-astea când te-ai făcut mare, Moderat o să fie aici, a mai fost și va rămâne. Haterilor care zic despre Apparat că îndulcește prea tare postminimalul și bubuiala technoidă de Modeselektor le spun că nici Telefon Tel Aviv nu ar fi fost ce a fost dacă nu era un sentimental lângă ăla care făcea bmpț, bmpț, bmpț. Deci III, albumul care vine după - hihi - II - este o podoabă sentimentală într-adevăr, probabil cea mai soulful muzică electronică pe care o cunosc, etajată cum se cuvine pe background-ul unor oameni calculați, urcați din subsoluri berlineze direct în miezul unui bass emoțional și glitchy. Salivez pe Intruder, The Fool și mă rog, m-am plictisit eu de cât am zis de Reminder.

David Bowie – Lazarus

Nu săriți, știu că digital download-ul de la Lazarus a fost dat pe 17.12.2015, dar single-ul e fagocitat în Blackstar (despre care nu voi îndrăzni), ultima capodoperă bowiească, iar videoclipul, care frizează noțiunea de fiori, a fost lansat cu trei zile înainte ca Bowie să moară. Nu numai că e o piesă leșinătoare, un epitaf despre care nu știi efectiv ce să comentezi, dar și vizual ai toate șansele să-ți iei niște filme foarte puternice, pentru că muzica poate să facă chestia asta și un clip poate să facă chestia asta - dacă sunt făcute de oameni care s-au născut și au trăit ca să facă și să lase asta în urma lor. Pace acolo sus, și pentru Prince, și pentru băiețașul de la Beastie Boys, și pentru Phife Dawg.

Leonard Cohen – Woke Up This Morning

Nu săriți - part II: știu că piesa e din `97. Dar ar trebui ca lista asta să fie inconștientă să nu plece privirea un pic asupra acestei ieșiri hip-hop a lui Cohen ca asterix în anul în care a murit, pentru că unora, atunci când s-a dus Cohen, le-a răsunat gospel-ul puternic și ”Born under a bad sign / With the blue moon in your eyes” în cap, în locul tuturor hiturilor și hituțurilor și clișeelor din lume care îi aparțin maestrului. Pentru ei și pentru fanii Sopranos și pentru mine, piesa asta e 2016.

Maxine Ashley – Lobster

Fetița asta mi-a răsărit de nicăieri în YouTube și m-a topit cu I'll be just fine, smoking good, live and prosper / Chilling with my family while my granny cooking lobster. Mi-am spus instant: fată, de unde vii și mai ales unde te duci?! Știți care-i faza? Fata asta nu cere atenție ca FKA, ci o exercită, are niște accesorii muzicale simple, dar de mega efect și o arde blând și liniștit, cumva peste Angel Haze și cam la același nivel de miserupism constructiv ca The Internet. Bines!

Subcarpați – Satele Unite ale Balcanilor

*disclaimer - nu am de gând să răspund commenturilor despre naționalism și chestii, că m-am săturat atât de tare de politizarea muzicii, încât nu mai halesc. Să înțeleagă fiecare ce-o vrea. Gândiți-vă cum se tâmpesc străinii de cap când aud Subcarpați și vorbim atunci. Aici vreau să spun despre o schimbare puternică de sound și despre o concentrare a esenței Subcarpați în defavoarea mulților sateliți care au venit și au plecat pe parcursul timpului din schema trupei. Odată rămas în capul lui, Bean s-a întors la bas intimidant și la o zonă de trip-hop și downtempo și de muzică căreia parcă îi dă download de pe niște torenți imaginari cu incantații la care numai el are acces. Asta m-a apropiat din nou de filmul ăla de care mă depărtase excesul de hore și de miniMCs. De Dor Și De Bucurie, Lunea Tahina cu Mara, în fine. Dacă aveți curaj, dați și pe bucata aia hipnotică cu Maria Casandra. Ascultați și remixul la Nedreptate. – Dana Berghes

Tee Mango – Leave You

A fost un an în care m-am concentrat mai mult pe muzica de dans, nu neapărat de audiție, așa că am mult prea multe titluri în minte. Însă, dintre toate, a reieșit acum pentru că mi-a plăcut bine de tot Tee Mango. Deși pare că vine doar cu o abordare (muzicală) curată și aerisită, omul e rafinat și excelent melodios, ceea ce se simte pe Imperfections - albumul. – Kosta (AWD House & Duro Disco)

IMPEX feat. Renato – De ce-ți bați joc de viața mea

Ce noroc că eu tocmai scosesem camera de la amanet și în jurul orelor 16:30 am fost contactat de o persoană cunoscută, pentru a mă deplasa la un studio muzical în vederea înregistrării unui videoclip tip jurnal. Menționez că îmi place live formația Impex & Renato, acesta din urma fiind un băiețaș adevărat, care se pricepe la toate alea și e mare talent. Iată cum ne facem viața parfum, dar tot cu gândul la femeile care ne fac scrum! Vă doresc audiție plăcută! – Mihai Barabancea aka Alexandru Mironov

Noname – Telefone

E ca atunci când te trezești sâmbătă pe la prânz și întrebi: „Vrei să fac brioșe?”. E ca atunci când bei o bere la apus pe marginea Dâmboviței. E ca atunci când îți împrumută bicicleta să dai o tură de parc, cu condiția să-l săruți la final. E ca atunci când bei o doză de cola într-o pădure de brazi. Tot mixtape-ul ăsta debut e o contradicție și îți dă libertatea unui concediu neplanificat. Fata asta cântă optimist despre problemele comunității, droguri, sărăcie, moarte și inimi frânte și tocmai asta te dă peste cap.

Trei melodii de bifat sunt: Diddy Bop (să-ți amintești de dragostea aia lipicioasă din vară), Reality Check (să te întrebi ce faci cu viața ta) și Yesterday (ca să-ți confimi că lucrul ăla pe care-l amâni de pe o zi pe alta nu merită făcut, până la urmă). – Ioana Cozma/MildWild @ PARTYtura

CW/A – EligibleCandidate

Cea mai bună piesă a anului 2016 este acest tour-de-force de la producătorii italieni Clockwork și Avatism, sub egida proiectului colaborativ CW/A. Scoasă la propria casă de discuri, Parachute, "EligibleCandidate" îmbină textura rarelor incursiuni în grime ale lui Andy Stott cu ritmuri cardanice a la Jam City, aproape devenind, adesea, un pastiș EBM nouăzecist. Numele piesei este extrem de oportun, ca satiră accidentală - câștigul lui Trump juxtapus tonului apocaliptic etc. – Alin Ceaușelu (Liar)

frateleNORD – Triserica Neagră

Ăsta mi se pare unul din cele mai grave proiecte din România în perioada asta, cu un release foarte bun în 2016, însă merită ascultat tot ce găsiți pe bandcamp și soundcloud cu acești artiști. Amazing contemporary stuff!
De frateleNORD e aproape stupid să te apuci să scrii, pentru că ar însemna să îngâni trei sferturi din versuri și să faci și ditai apologia despre producție și tot felul de accesorii și pe acolo, pe undeva, anulezi tocmai că e genul de chestie care trebuie ascultată direct, fără discuții, și probabil e valabil pentru hip-hop-ul experimental per total.
n. red. - o mână sus din redacție pentru Mama și altele, te iubesc temporar și vorbim mai încolo.

Somnoroase Păsărele – CO

Așa, a doua treabă bună pe 2016, iarăși amazing contemporary stuff, tot pe experimental, dar în direcția noise și psihedelic, un proiect semnat de Gili Mocanu și Elena Album. Cu techno și post-punk și în general mult curaj de explorare. Un sound care îi urgentează acceptarea celui care ascultă, pentru ca mai apoi să-l cucerească și să-l înghită pe om ca-n desenele animate. – Scoromide

von Bülove – viața merge înainte

Am sentimente contradictorii față de anul 2016. În ultimele săptămâni am observat, cu multă satisfacție, că nu doar pentru mine a fost cam nasol. Până și John Oliver a adresat un mare Fuck 2016, așa că propun să ne scăldăm în apele călduțe ale apartenenței și să ridicăm degetul mijlociu intregului an, în timp ce dăm ușor din bazin:

Cinema Aurora – 2016

BONUS: Niște băiețeală. Îl știi pe omul meu Pești? N-ai mai auzit așa ceva de la Aurelian Temișan încoace.– Cristiana Tăutu (Vagenta/CALUP)

Die Antwoord – Mount Ninji and Da Nice Time Kid
Metallica – Hardwired… to Self-Destruct

Sunt două jumătați de albume din 2016 pe care le voi lua cu mine multă vreme de aici înainte. Atât s-a putut de la fiecare, ceea ce e oricum foarte mult pentru vremurile astea în care de obicei scoți dintr-un album cel mult vreo două-trei piese care să-ți meargă și la urechi, și la creier și la suflet. Sau stomac, dacă e pe bază de volum. Primul ar fi Mount Ninji and Da Nice Time Kid. De la Die Antwoord. Foarte percutant și versatil, în sensul bun. Mi-a plăcut tot, însă de acolo jumătate a rămas în playlistul meu permanent. Iar al doilea e Hardwired... to Self-Destruct. De la Metallica. Pe bază de nostalgie, mi-a plăcut tot albumul. Pe bază de convingere, tot cu jumătate am rămas și de aici. Și nu cred să ne mai despărțim prea curând. – Ciprian Muntele