Pe post de disclaimer
Am plecat de la spectacolul Andreei Borțun, Înapoi în iarnă, o dramă de familie cu repercusiuni sociale, sau poate (și) invers, cu pliantul, care conținea și o foaie albă, un TO-DO LIST pentru copilul tău. M-am gândit c-ai putea să scrii acolo lucruri care par universale, să-i spun/arăt că-l iubesc, să-i fac o surpriză în fiecare zi, să îl las să se joace cât poftește, să îl ascult, să-l duc să vadă marea. Și apoi mi-am zis că poate lucrurile mai puțin frumoase care s-au întâmplat în copilăriile noastre nu par așa de la îndemână, uneori sunt doar niște cuvinte, până la urmă, niște gesturi mici, cine să-și dea seama cât de ascuțite sunt?
Așa c-am inversat întrebarea, și am vrut să aflăm ce am pune pe un not-to-do list, care ar fi pentru fiecare dintre noi acel lucru specific, esențial, pe care ar fi nasol ca un părinte să i-l facă propriului copil. Am pus întrebarea unor 100 de oameni, diferiți: (abia) părinți, adolescenți, de genuri și orientări sexuale diferite, cu copilării nefericite sau din contră, care nu-și doresc copii sau care visează să aibă, iar la ultima strigare ne răspunseseră 85 dintre ei. Unele lucruri se repetă, ca-n viață, iar răspunsurile sunt date fie din perspectiva de părinte, fie din cea de copil, fie privind din afară, libertate pe care le-am acordat-o total celor pe care i-am întrebat. (Karin Budrugeac)
Ce ai pune pe o listă universală de lucruri pe care un părinte să nu i le facă copilului lui?
1. Nu te panica.
2. Nu-i spune niciodată „mai bine fac eu, că tu sigur nu ești în stare”; că alții au făcut mai bine; că „nu e de el” sau, în general, orice ar putea face un copil să creadă că există ceva pe lumea asta ce n-ar reuși să facă.
3. Un lucru îngrozitor e să-i negi copilului imaginația și în felul ăsta să-l determini să și-o renege. Dacă trăiește jumate din timp în lumea lui, bucură-te și ajută-l să-ți fie ghid. Ți-ar prinde bine.
4. Toată adolescența am fost terorizată de orele la care trebuia să ajung acasă. Dacă era o ieșire în oraș, pe la 22:30 trebuie să fiu în bătătură. Dacă ieșeam la o petrecere aniversară, la 00:00, fix când venea tortul și cântam cu toții De ziua ta – 3 Sud Est, trebuia să alerg mai ceva ca Cenușăreasa spre casă. Așa că, eu o să-mi las copilul să cânte La mulți ani-uri la miez de noapte, iar lui n-o să i se pară nimic special în asta.
5. Cum nu am copii, cel puțin nu pe bătrânul continent, cel puțin nu unii despre care să fi aflat, ba mai mult cum nu o să am niciodată copii, îmi permit o oarecare detașare față de chestiunea în discuție. Nu știu să le dau sfaturi părinților, cu atât mai mult cu cât nu m-am învrednicit să devin unul. Deși proastă, singura idee pe care o am este ca părinții, dacă le cunosc, să le spună copiilor, din vreme, groaznicele adevăruri despre realitate. I-ar scuti de ceva suferință și, până la urmă, ce altceva pot să facă?
6. Să nu existe niciodată violență între noi, nu doar fizică, verbală, emoțională. You name it, I hate it. Nu aș vrea să simtă frică, intruziune agresivă sau ostracizare vreodată. Și astea toate vin dintr-o formă de violență. Pentru mine și absența asumată, rituală, din viața copilului tot acolo duce.
7. N-aș citi jurnalul copilului meu.
8. Nu l-aș lăsa niciodată să mă aștepte.
9. Să nu-i spui niciodată: de nimic nu ești în stare, așa cum îmi spunea mama mie.
10. Părinții să nu creadă că afecțiunea, iubirea și susținerea lor sunt subînțelese, că întotdeauna copilul „știe” că este iubit, apreciat, că merită, că este bun etc, fără ca lucrurile acestea să fie spuse explicit sau validate propriu-zis.
11. Nu-ți opri copilul din a juca personaje din lumile pe care le-a construit în mintea lui.
12. Să crezi că tu ești copilul tău și pe dos, să-i îndeși în cap și în suflet dorințele tale neîmplinite, visurile tale care n-au mai ajuns realitate, propria ta proiecție asupra lumii. Pe copil ți-l iubești pentru ce este, nu pentru ce satisfacții ți-ar putea furniza.
13. Să nu îi pui lesă.
14. Nu îi spune că oamenii primesc în viață doar ce merită. Așa o să învețe ce e empatia și că norocul (de a fi sănătos, educat, sprijinit) e ceva ce nu se împarte în mod egal între oameni.
15. Să nu-i spun: Te iubesc.
16. Mi se pare că e foarte greu să mă opresc la un singur lucru pe care părinții nu ar trebui să îl facă, de aceea aleg unul oarecum general, în care cred, însă, cu tărie: să le desconsidere alegerile. Cred că, indiferent că le acceptă, le aplaudă (sau nu), alegerile unui copil ar trebui să fie luate mereu foarte în serios.
17. Părinții n-ar trebui să sădească nicio frică în copiii lor și să nu-i învețe că totul e pe bani, nici că sunt superiori altor oameni!
18. Banii nu înlocuiesc afecțiunea. Indiferent de răceala regimului politic de pe vremea în care au crescut părinții noștri sau răceala familiei în care au crescut, noi avem nevoie și de bani de abonament RATB și să fim pupați pe frunte. Dacă tu tot n-ai avut banane și te asiguri cu succes că eu am banane, asigură-te că mă și iei în brațe când te rog să mă iei în brațe. Fă-o chiar dacă tu crezi că n-am nevoie, chiar dacă tu crezi că dragostea ta se traduce material prin abonament RATB. Nu reduceți iubirea la favoruri și servicii. Nu ne iubiți comunist.
19. Nu aș face NIMIC ce ar putea știrbi încrederea în sine însuși a copilului meu.
20. Să nu-l ai dacă nu ești gata. Asta naște diverse comportamente negative, care sunt doar felul tău de a te descurca într-o situație pentru care nu ești pregătit.
21. Nu face presupuneri.
22. Nu-i lăsa niciodată copilului tău impresia că ai alege pe altcineva în locul lui. Nu faci decât să-i alimentezi teama de abandon sau ideea că nu e suficient.
23. Nu-ți sili copilul să facă lucruri pe care-ai fi vrut tu să le faci la vârsta lui - ia lecții de pian, dacă simți nevoia, dar lasă-l în pace când o ascultă pe Inna. Și (scuze, tata!) nu-l pune să citească Sadoveanu, decât dacă vrei să te asiguri că nu se mai atinge vreodată de cărțile lui.
24. Nu l-aș pune să-mi promită că nu ia droguri, n-aș face shaming pe subiectul ăsta, ci aș încerca să-l învăț cum să consume responsabil.
25. Să nu-l iubești condiționat.
26. Nu i-aș dicta ce sa facă în viață, dar clar că îl îndrum zilnic să fie om, să ajute, să fie bun și să rezolve orice problemă pe cale pașnică.
27. Să nu îl faci să se simtă obligat să-ți dea ceva înapoi.
28. Să nu îl împiedic să fie. Cu „trebuie”, cu explicații, cu frici, cu ceea ce cred eu că e realitatea, cu propria mea imagine despre el. Să nu uit să îl privesc, înainte de orice și să îl ascult chiar și când nu vorbește.
29. Nu-i spune copilului tău să se supună — activismul se învață de mic, dă-i voie să-și găsească vocea.
30. Într-o sâmbătă din gimnaziu, m-am întors de la olimpiada de română și mama mi-a pregătit o cană de lapte cu cacao. Îi povestesc că a fost bine, dar ne întrerupe telefonul. E o prietenă de familie care se laudă că fii-su dă cu aspiratorul. Mama nu îi spune nimic de olimpiadă, doar se uită la mine și zice în receptor: “fii-mea e prea leneșă, stă pe canapea și nu face nimic. Un praf n-ar da și ea”.
31. Nu-i tăia copilului tău aripile, dă-i libertatea să-și aleagă drumul pe care și-l dorește.
32. Nu-i spune niciodată ca o să ajungă „un nenorocit, ca taică-su”, oricât de nervoasă ești și oricât de mare e dezordinea pe care a făcut-o în cameră.
33. Basic, dar: să nu-l compar cu alții.
34. Să nu îl umilești. Sau mai general, să nu-i diminuezi încrederea în sine.
35. Să îi pretind recunoștință.
36. Dacă aș avea un copil, nu i-aș face multe lucruri, gen bătaie sau comparații cu alții, și sunt sigură că nu l-aș pupa pe gură și nu aș lăsa nici alți adulți să facă asta. E pe undeva la limita abuzului. Ai mei nu făceau asta, dar îmi amintesc determinarea cu care unii îți strângeau capul între mâini și îți aplicau nu una, două, trei ventuze pe gură. Apoi râdeau satisfăcuți, unii constatând stupid „ia uite, ce se mai strâmbă!”
37. Nu l-aș lăsa niciodată fără răspunsuri sincere la întrebări din presupoziția stupidă că un copil nu e suficient de matur sau înțelept.
38. Nu l-aș numi Ion sau Ioana.
39. Nu mi-aș obliga niciodată copilul să ia lecții de pian, doar pentru că mie îmi place Chopin! Și, în general, nu l-aș obliga să facă nimic din ce lui nu i-ar face plăcere. L-aș lăsa să se descopere și să fie brutar, de exemplu, dacă asta ar vrea. Cred că orgoliul părinților este periculos, de cele mai multe ori. Întotdeauna, de fapt.
40. Mie mama mi-a zis că niciodată nu-i spui unui copil mic NU. N-ai voie să te joci pe stradă, n-ai voie să pui aia în gură, n-ai voie să deschizi ușa, nu, nu, nu. Multe NU-uri care inhibă personalitatea unei ființe care explorează, care învață prin trial&error, care gustă, care experimentează.
41. Să nu îi dau impresia că reprezintă o povară pentru mine.
42. Să nu îi spui unui copil că e zero barat, să nu îi spui că va ajunge în stradă, că nu va fi bun de nimic, să nu transformi relația într-o juxtapunere de reproșuri și de predicții catastrofice despre viitorul lui. Să nu subestimezi valoarea de oglindă a propriului tău copil. De oglindă pentru tine însuți sau însăți.
43. Nu i-aș interzice să ia note mici la școală, atâta timp cât ar trece clasa.
44. Să fii surd la opiniile copilului şi să nu-i cultivi încrederea mi se pare o lipsă totală de respect față de omul de la care ai pretenția să-ți fie familie.
45. Nu-i spune niciodată copilului că te-ai sacrificat pentru el.
46. Nu mi-aș compara niciodată copilul cu altul. Fiecare copil își dezvoltă abilitățile în ritmul lui și cred că l-aș face să își piardă încrederea sau ar ajunge să fie frustrat.
47. Nu îi/le limita libertatea, în niciun fel. E copilul tău, da, dar e un mic omuleț, cu visuri și dorințe proprii. Lasă-l/o să exploreze lumea. Dă-i hint-uri subtile, ghidezază-l/o. Dar nu alege pentru el/ea. Niciodată.
48. Nu industriei de parenting. Nu știu alții cum sunt, însă eu m-am vrut mai nonconformistă și după nașterea copilului m-am îndreptat către un freestyle parenting, fără prea multe cărți citite, pe ideea că fac ce simt și cum mă ghidează copilul, cu ceva principii de bază: dragoste necondiționată, dezvoltarea încrederii, emotion coaching (să înțelegi emoțiile copilului tău și să-l ajuți și pe el să le înțeleagă) și evident fără violență de niciun fel. Nu-mi place și nu o să cedez în fața acestei industrii diabolice a parenting-ului care văd ce efecte nocive are asupra părinților care iau sfaturile ca pe cartea de bucate: iau rețeta, aplică ce cred ei că e miracolul divin, greșesc adesea și rămân mai triști/enervați/frustrați pentru că metoda magică nu funcționează.
49. În calitate de părinte, nu le-aș invada copiilor intimitatea și, în situația în care aș descoperi lucruri pe care nu vor să le împărtășească, nu i-aș confrunta. Nu i-aș obliga să-mi urmeze pasiunile, ci i-aș încuraja să și le descopere singuri. Nu le-aș restricționa anturajul, ci mai degrabă aș fi preocupat să-i ajut să dobândească discernământul necesar pentru a-și selecta prietenii pe cont propriu. Nu mi-aș lăsa copiii în grija altor oameni (bone, bunici, alte rude) pe perioade îndelungate.
50. Niciun părinte nu ar trebui să pretindă vreodată că știe mai multe decât un copil. De asemenea nu ar trebui să pretindă vreodată că știe mai puține decât un copil. În consecință nu ar trebui să recomande consumul de legume precum spanac sau dovlecei, care au cu adevărat un gust mizerabil. Sau să descurajeze consumul de alcool. Iar exemplul personal explicit e o oroare. Oameni suntem.
51. Când ești mic și începi să cunoști lumea, o vezi întâi prin fereastra pe care ți-o deschid părinții. Și stai acolo, pe vârful degetelor și încerci să înțelegi ce-i cu lumea asta. Și dacă ai noroc, fereastra este deschisă, dar dacă nu ai, atunci ea poate fi îngustă, șubredă, cu fiare ruginite. Acum câțiva ani, de 8 martie, am văzut un status pe Facebook unde un bărbat îi mulțumea mamei lui că l-a învățat să iubească. Și dacă ar fi să aleg acum un lucru pe care un părinte nu ar trebui să îl facă copilului, ar fi să nu ii fure iubirea. Furtul ăsta se poate face prin multe căi: îi spui că nu e suficient de bun și îi furi dragostea de sine, îi spui că oamenii sunt răi și nu îl iubesc și îi furi dragostea pentru lume, sau îi spui că îl iubești, dar îi arăți mereu opusul și atunci îi furi și capacitatea de a iubi.
52. Nu da mai multă atenție telefonului decât îi oferi copilului tău.
53. Educă-ți copilul cu ideea de a chestiona autoritatea și de a-și dezvolta propriile opinii, dar nu-i spune niciodată că, deoarece are dreptul la propriile opinii, are și dreptul la propriul adevăr.
54. Saying NO.
55. Dacă mi-ar fi dat să am un copil, m-aș da peste cap să nu impun o identitate plină de proiecțiile nereușitei personale; m-aș uita curioasă la omul care mi-a fost dat și l-aș lăsa pe el să-mi spună cine e.
56. Să nu-i inhibe curiozitatea din teama de a nu face prostii.
57. Un părinte trebuie să țină cont de individualitatea copilului și să nu vadă copilul ca pe o extensie a sa. Maică-mea m-a avut când era foarte tânără și cumva neîmplinită într-o perioadă în care avortul era interzis. Niciodată nu s-a împăcat cu ideea că e mamă, ci a văzut în mine o a doua șansă pentru ea când ea de fapt nu o pierduse pe prima care-i fusese acordată. Așa că postura de mamă îi acorda o formă de control asupra fiecărui aspect din viața mea. Ramificațiile acestui tip de gândire au condus la ani de depresie, anxietate, terapie și mult soul searching. Ca părinte, cred că trebuie să-ți mai ieși din rolul de mamă și să îți vezi copilul și ca ființă de sine stătătoare, nu doar ca una dintre dependințele tale. Lăsați copiii să mai facă și ce vor.
58. Părinții nu trebuie să uite că singura șansă de comunicare reală și fluidă între tabere este garantată de o relație de prietenie, instalată cât de timpuriu.
59. Sa nu încerci sa te împrietenești cu copilul tău mi se pare o crimă.
60. Să nu îl/o respingi.
61. Nu-l jigni, nu-l agresa, nu-ți da ochii peste cap, nu-i ignora nevoile. Dar eu le-aș face, dacă aș avea un copil.
62. Sa-l mintă și să nu-l creadă. Mai puțin atunci când chiar trebuie să-l mintă sau ar fi fraier să-l creadă. Dar chiar și atunci, do it with care.
63. Părintele nu ar trebui niciodată să invoce presiunea viitorului asupra copilului. Și aici mă refer în special la afirmațiile din seria „tu o să te duci în direcția asta cu pasiunile tale pentru că eu știu mai bine ce planuri am cu tine”. Perspectiva dezirabilă a unui părinte cred că e aceea de a-și încuraja copilul să se gândească singur la o întrebare esențială, care pentru mine a fost ceva de genul „ce simt că aș putea face în orice context, pentru tot restul vieții mele, inclusiv într-o dimineață de luni în care plouă torențial, sunt răcit și am dormit 5 ore?”
64. Multă lume spune că părinții nu ascultă, dar ce e mai rău e când nu aud, ceea ce uneori le poate sta în natură. Ce vreau să spun e că foarte mulți părinți ascultă, sau pare că ascultă, unii chiar se chinuie să știe mai mult decât trebuie, dar uneori pur și simplu refuză să audă. Cred că un părinte trebuie să treacă peste orice frică când vine vorba de a înțelege o parte din copilul lui.
65. Ca părinte, când îmi imaginez un copil mințit și dezamăgit de propriii părinți, simt că mă sufoc…chiar dacă asta a însemnat să-i spun în față când mă întreba unde plec, că mă duc să dansez, sau să fac slalom prin oraș ca să mă țin de promisiune că mergem unde i-am promis, să-i spun sincer că la dentist o să-l doară, până la răspunsuri directe la întrebări de genul „ce înseamnă gay?”. Cu toate astea scrise în placa lui de bază, am îndrăzneala să-mi imaginez un viitor adult fair, pe care să te bazezi și care să nu vândă gogoși gagicilor.
66. Ca părinte, nu îți presa copilul cu meseria ta.
67. Să nu ceară copilului, direct sau indirect, să fie cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept. E normal să își dorească asta de la el sau să creadă asta despre el, dar dacă poate, să nu îi ceară asta. mai exact să nu îl supună comparațiilor cu alți copii, să nu îl descurajeze dacă eforturile lui au un rezultat mediocru, să nu îl pregătească pentru o viață în care va simți că merită a fi iubit și plăcut doar dacă bifează niște cerințe.
68. E complicat și sună paradoxal dar e cam așa: nu-l sufoca și nu-l lăsa singur. Sau, mai nuanțat, nu te băga când îi e bine, nu fi departe când îi e greu. Și mai e un sfat pur pentru părinți: nu pune copilul înaintea ta. Știu că sună politically incorrect dar dacă ție ți-e rău nici binele lui nu va fi deplin și va purta povara sacrificiului tău mereu, conștient sau nu. Dacă ție ți-e bine, starea ta îi va asigura și lui confortul, va avea pe ce să se sprijine în siguranță.
69. Părinții nu ar trebui să impună un program strict unui copil.
70. Nu da copilului o iubire mai mare decât poate duce.
71. Să promită ceva și să nu ofere. Să nu lovească.
72. Părinții ar trebui să evite, pe cât posibil contradicțiile, mesajul dual și cu standard dublu. Deși pentru părinți poate că nu pare important felul în care ei se „răzgândesc” în privința deciziilor și a relațiilor cu copilul, acest tip de mesaje creează confuzie în mintea copiilor, lipsă de stabilitate și, în ultima instanță, lipsă de repere. Deși nu știu să recunoască asta, copiii au instinctul de a se apropia și a prefera adulții care știu să le traseze granițe și reguli și care le oferă cadre de viață unitare care le dau încredere și piloni existențiali mai târziu.
73. Cel mai îngrozitor lucru pe care îl poate da un părinte copilului său este ruşinea - de orice fel: faţă de propriul corp, aptitudinile (sau lipsa lor), apartenență… ruşinea este una dintre cele mai grele moşteniri, cultivate prin religie sau cultură, care, în mod insidios, naşte alți monştri.
74. Nu aș verifica mobilul copilului meu niciodată. N-aș intra în camera lui fără să bat la ușă. N-aș renunța la el dacă m-ar anunța că ar avea o altă orientare sexuală. N-aș da credit profesorilor în locul copilului.
75. Ca mamă depresivă, nu ar trebui să faci din copil confidentul nefericirii tale, să i te plângi obsesiv de fundătura în care se află viața ta.
76. Părinții nu ar trebui să lase educatorii, profesorii sau orice alte persoane să le agreseze copiii, la nivel psihic sau fizic. Absolut nimeni pe lumea asta nu merită așa ceva și nu are niciodată urmări pozitive. Iar copiii așteaptă de la părinții lor să îi protejeze.
77. Nu-ți îndopa copilul cu valori ready-made din lumea ta. Cunoaște-o mai întâi pe a lui, apoi stabiliți împreună ce e bine și ce e rău pentru el.
78. Presupunând că niciun părinte în 2018 nu mai este cu copilul său violent (verbal, fizic), nu mai folosește pedeapsa, nu mai încearcă să disciplineze, că vorbim cu acei părinți care știu că în spatele unui comportament ce nu place adultului se ascund motive întemeiate, am încercat mereu să nu îmi opresc copilul din a plânge. Să nu îi fur momentul de tristețe, frustrare, supărare, să nu îl deturnez. L-am ascultat și l-am ținut în brațe. I-am respectat emoția ca pe ceva omenesc, ceva de care să nu fugă, să nu aibă teamă sau rușine.
79. Să nu îți umilești copilul.
80. Am aproape 40 de ani. Fac parte dintr-o generație a căror părinți au fost primii cu studii superioare. Bunicii generației mele sunt țărani, iar părinții sunt universitari. Toate familiile au făcut eforturi fabuloase ca să reușească la facultate și să trăiască o viață nouă la oraș. Apoi ne-am născut noi și toată presiunea a venit pe noi: să fim primii, să reușim, să merităm efortul lor. Această presiune îți mutilează toată viața. Nevoia de a-i mulțumi mereu pe ceilalți, nevoia de a le arăta că meriți iubirea lor. Mă simt un om abuzat de o mentalitate infantilă.
81. Arată-i copilului că îl sprijini așa încât să aibă încredere de sine când crește mai mare. Nu-ți lăsa copilul să plângă ca să vadă că ești alături de el.
82. Să nu-ți supui copilul presiunii epuizante și dureroase a comparației cu alți copii. Să nu-i spui: dar el cum poate? dar ea cum reușește? dar tu de ce nu? Să nu-i ceri să fie „ca” un copil-proiecție în care mintea și sufletul lui nu intră. Să-i modelezi propria devenire, nu „ca”-devenirea.
83. Bătaie. Inclusiv una la cur.
84. never give answers, always ask questions
85. Să nu crezi că va fi cum te aștepți. Primește cu brațele deschise toate trăsăturile lui speciale, lasă-l să crească și dă-i tot ce îi trebuie pentru a fi exact cine este. Nu îi interzice să deseneze cu negru. Are ceva de transmis, are ceva de exprimat, încurajează-l. Nu îi face promisiuni de care știi că nu te poți ține. Dacă îi ceri părerea, ține cont de ea. Nu îl obișnui cu ideea că anumite jucării sunt pentru fete și unele pentru băieți. Jucăriile sunt jucării! Nu îi interzice lucruri fără a i le explica.
86. Să îl lase cu un smartphone în față atunci când s-a plictisit. Asta mi se pare trist.
87. „Te las aici.”
Au răspuns: Vlad Tăușance, Larisa Baltă, Sonia Nechifor, Raisa Beicu, Andrei Crăciun, Ioana Bâldea Constantinescu, Ionuț Sociu, Ionuț Dulămiță, Elena Stancu, Tea Nicolae, Adriana Radu, Ana Maria Caia, Sorin Trâncă, Georgiana Jo Ilie, Oana Sandu, Ioana Ulmeanu, Paul Dunca, Ana Trif, Andrei Borțun, Alex Mircioi, Robert Rațiu, Monica Felea, Filip Standavid, Oana Maria, Patrick Brăila, Noemi Meilman, Roxana Bucată, Alexandra Bădicioiu Matei, Roxana Caia, Miruna Potop, Adina Pintilie, Gabriel Sandu, Teona Galgoțiu, Cătălin Teniță, Radu Jude, Andreea Găzdaru, Alex Bălă, Jo Brăilescu, Maurice Munteanu, Vlad Levente Viski, Vlad Galer, Svetlana Cârstean, Tudor Hurmuzache, Sasha Ichim, Marius Comper, Andra Alexa Anastasia, Ovidiu Tiță, Alina Bucur, Andrei Luca, Bogdan Theodor Olteanu, Andreea Retinschi, Cristian Neagoe, Radu Uszkai, Zenaida Tătaru, Anca Dănilă, Marius Chivu, Oana Dorobanțu, Dana Berghes, Radu Ciorniciuc, Ada Galeș, Eugen Rădescu, Dana Canurschi, Tudor Paul Bădescu, Maria Buciu, Alina Alexe, Bean, Andreea Chirică, Ada Solomon, Daniela Groza, Codruța Pohrib, Laura Ștefănuț, Mihnea Mihalache Fiastru, Irina Marinescu, Mihaela Teleoacă, Adi Schiop, Alina Dumitriu, Venera Dimulescu, Otilia Mihalache-Fiastru, Tetelu, Carmen Lidia Vidu, Tudor Chiliman, Mihaela Michailov, Ruxandra Predescu, Bogdan Georgescu, Lea Rasovszky, Constantin Vică, Maria Popistașu.
Am plecat de la spectacolul Andreei Borțun, Înapoi în iarnă, o dramă de familie cu repercusiuni sociale, sau poate (și) invers, cu pliantul, care conținea și o foaie albă, un TO-DO LIST pentru copilul tău. M-am gândit c-ai putea să scrii acolo lucruri care par universale, să-i spun/arăt că-l iubesc, să-i fac o surpriză în fiecare zi, să îl las să se joace cât poftește, să îl ascult, să-l duc să vadă marea. Și apoi mi-am zis că poate lucrurile mai puțin frumoase care s-au întâmplat în copilăriile noastre nu par așa de la îndemână, uneori sunt doar niște cuvinte, până la urmă, niște gesturi mici, cine să-și dea seama cât de ascuțite sunt?
Așa c-am inversat întrebarea, și am vrut să aflăm ce am pune pe un not-to-do list, care ar fi pentru fiecare dintre noi acel lucru specific, esențial, pe care ar fi nasol ca un părinte să i-l facă propriului copil. Am pus întrebarea unor 100 de oameni, diferiți: (abia) părinți, adolescenți, de genuri și orientări sexuale diferite, cu copilării nefericite sau din contră, care nu-și doresc copii sau care visează să aibă, iar la ultima strigare ne răspunseseră 85 dintre ei. Unele lucruri se repetă, ca-n viață, iar răspunsurile sunt date fie din perspectiva de părinte, fie din cea de copil, fie privind din afară, libertate pe care le-am acordat-o total celor pe care i-am întrebat. (Karin Budrugeac)
Ce ai pune pe o listă universală de lucruri pe care un părinte să nu i le facă copilului lui?
1. Nu te panica.
2. Nu-i spune niciodată „mai bine fac eu, că tu sigur nu ești în stare”; că alții au făcut mai bine; că „nu e de el” sau, în general, orice ar putea face un copil să creadă că există ceva pe lumea asta ce n-ar reuși să facă.
3. Un lucru îngrozitor e să-i negi copilului imaginația și în felul ăsta să-l determini să și-o renege. Dacă trăiește jumate din timp în lumea lui, bucură-te și ajută-l să-ți fie ghid. Ți-ar prinde bine.
4. Toată adolescența am fost terorizată de orele la care trebuia să ajung acasă. Dacă era o ieșire în oraș, pe la 22:30 trebuie să fiu în bătătură. Dacă ieșeam la o petrecere aniversară, la 00:00, fix când venea tortul și cântam cu toții De ziua ta – 3 Sud Est, trebuia să alerg mai ceva ca Cenușăreasa spre casă. Așa că, eu o să-mi las copilul să cânte La mulți ani-uri la miez de noapte, iar lui n-o să i se pară nimic special în asta.
5. Cum nu am copii, cel puțin nu pe bătrânul continent, cel puțin nu unii despre care să fi aflat, ba mai mult cum nu o să am niciodată copii, îmi permit o oarecare detașare față de chestiunea în discuție. Nu știu să le dau sfaturi părinților, cu atât mai mult cu cât nu m-am învrednicit să devin unul. Deși proastă, singura idee pe care o am este ca părinții, dacă le cunosc, să le spună copiilor, din vreme, groaznicele adevăruri despre realitate. I-ar scuti de ceva suferință și, până la urmă, ce altceva pot să facă?
6. Să nu existe niciodată violență între noi, nu doar fizică, verbală, emoțională. You name it, I hate it. Nu aș vrea să simtă frică, intruziune agresivă sau ostracizare vreodată. Și astea toate vin dintr-o formă de violență. Pentru mine și absența asumată, rituală, din viața copilului tot acolo duce.
7. N-aș citi jurnalul copilului meu.
8. Nu l-aș lăsa niciodată să mă aștepte.
9. Să nu-i spui niciodată: de nimic nu ești în stare, așa cum îmi spunea mama mie.
10. Părinții să nu creadă că afecțiunea, iubirea și susținerea lor sunt subînțelese, că întotdeauna copilul „știe” că este iubit, apreciat, că merită, că este bun etc, fără ca lucrurile acestea să fie spuse explicit sau validate propriu-zis.
11. Nu-ți opri copilul din a juca personaje din lumile pe care le-a construit în mintea lui.
12. Să crezi că tu ești copilul tău și pe dos, să-i îndeși în cap și în suflet dorințele tale neîmplinite, visurile tale care n-au mai ajuns realitate, propria ta proiecție asupra lumii. Pe copil ți-l iubești pentru ce este, nu pentru ce satisfacții ți-ar putea furniza.
13. Să nu îi pui lesă.
14. Nu îi spune că oamenii primesc în viață doar ce merită. Așa o să învețe ce e empatia și că norocul (de a fi sănătos, educat, sprijinit) e ceva ce nu se împarte în mod egal între oameni.
15. Să nu-i spun: Te iubesc.
16. Mi se pare că e foarte greu să mă opresc la un singur lucru pe care părinții nu ar trebui să îl facă, de aceea aleg unul oarecum general, în care cred, însă, cu tărie: să le desconsidere alegerile. Cred că, indiferent că le acceptă, le aplaudă (sau nu), alegerile unui copil ar trebui să fie luate mereu foarte în serios.
17. Părinții n-ar trebui să sădească nicio frică în copiii lor și să nu-i învețe că totul e pe bani, nici că sunt superiori altor oameni!
18. Banii nu înlocuiesc afecțiunea. Indiferent de răceala regimului politic de pe vremea în care au crescut părinții noștri sau răceala familiei în care au crescut, noi avem nevoie și de bani de abonament RATB și să fim pupați pe frunte. Dacă tu tot n-ai avut banane și te asiguri cu succes că eu am banane, asigură-te că mă și iei în brațe când te rog să mă iei în brațe. Fă-o chiar dacă tu crezi că n-am nevoie, chiar dacă tu crezi că dragostea ta se traduce material prin abonament RATB. Nu reduceți iubirea la favoruri și servicii. Nu ne iubiți comunist.
19. Nu aș face NIMIC ce ar putea știrbi încrederea în sine însuși a copilului meu.
20. Să nu-l ai dacă nu ești gata. Asta naște diverse comportamente negative, care sunt doar felul tău de a te descurca într-o situație pentru care nu ești pregătit.
21. Nu face presupuneri.
22. Nu-i lăsa niciodată copilului tău impresia că ai alege pe altcineva în locul lui. Nu faci decât să-i alimentezi teama de abandon sau ideea că nu e suficient.
23. Nu-ți sili copilul să facă lucruri pe care-ai fi vrut tu să le faci la vârsta lui - ia lecții de pian, dacă simți nevoia, dar lasă-l în pace când o ascultă pe Inna. Și (scuze, tata!) nu-l pune să citească Sadoveanu, decât dacă vrei să te asiguri că nu se mai atinge vreodată de cărțile lui.
24. Nu l-aș pune să-mi promită că nu ia droguri, n-aș face shaming pe subiectul ăsta, ci aș încerca să-l învăț cum să consume responsabil.
25. Să nu-l iubești condiționat.
26. Nu i-aș dicta ce sa facă în viață, dar clar că îl îndrum zilnic să fie om, să ajute, să fie bun și să rezolve orice problemă pe cale pașnică.
27. Să nu îl faci să se simtă obligat să-ți dea ceva înapoi.
28. Să nu îl împiedic să fie. Cu „trebuie”, cu explicații, cu frici, cu ceea ce cred eu că e realitatea, cu propria mea imagine despre el. Să nu uit să îl privesc, înainte de orice și să îl ascult chiar și când nu vorbește.
29. Nu-i spune copilului tău să se supună — activismul se învață de mic, dă-i voie să-și găsească vocea.
30. Într-o sâmbătă din gimnaziu, m-am întors de la olimpiada de română și mama mi-a pregătit o cană de lapte cu cacao. Îi povestesc că a fost bine, dar ne întrerupe telefonul. E o prietenă de familie care se laudă că fii-su dă cu aspiratorul. Mama nu îi spune nimic de olimpiadă, doar se uită la mine și zice în receptor: “fii-mea e prea leneșă, stă pe canapea și nu face nimic. Un praf n-ar da și ea”.
31. Nu-i tăia copilului tău aripile, dă-i libertatea să-și aleagă drumul pe care și-l dorește.
32. Nu-i spune niciodată ca o să ajungă „un nenorocit, ca taică-su”, oricât de nervoasă ești și oricât de mare e dezordinea pe care a făcut-o în cameră.
33. Basic, dar: să nu-l compar cu alții.
34. Să nu îl umilești. Sau mai general, să nu-i diminuezi încrederea în sine.
35. Să îi pretind recunoștință.
36. Dacă aș avea un copil, nu i-aș face multe lucruri, gen bătaie sau comparații cu alții, și sunt sigură că nu l-aș pupa pe gură și nu aș lăsa nici alți adulți să facă asta. E pe undeva la limita abuzului. Ai mei nu făceau asta, dar îmi amintesc determinarea cu care unii îți strângeau capul între mâini și îți aplicau nu una, două, trei ventuze pe gură. Apoi râdeau satisfăcuți, unii constatând stupid „ia uite, ce se mai strâmbă!”
37. Nu l-aș lăsa niciodată fără răspunsuri sincere la întrebări din presupoziția stupidă că un copil nu e suficient de matur sau înțelept.
38. Nu l-aș numi Ion sau Ioana.
39. Nu mi-aș obliga niciodată copilul să ia lecții de pian, doar pentru că mie îmi place Chopin! Și, în general, nu l-aș obliga să facă nimic din ce lui nu i-ar face plăcere. L-aș lăsa să se descopere și să fie brutar, de exemplu, dacă asta ar vrea. Cred că orgoliul părinților este periculos, de cele mai multe ori. Întotdeauna, de fapt.
40. Mie mama mi-a zis că niciodată nu-i spui unui copil mic NU. N-ai voie să te joci pe stradă, n-ai voie să pui aia în gură, n-ai voie să deschizi ușa, nu, nu, nu. Multe NU-uri care inhibă personalitatea unei ființe care explorează, care învață prin trial&error, care gustă, care experimentează.
41. Să nu îi dau impresia că reprezintă o povară pentru mine.
42. Să nu îi spui unui copil că e zero barat, să nu îi spui că va ajunge în stradă, că nu va fi bun de nimic, să nu transformi relația într-o juxtapunere de reproșuri și de predicții catastrofice despre viitorul lui. Să nu subestimezi valoarea de oglindă a propriului tău copil. De oglindă pentru tine însuți sau însăți.
43. Nu i-aș interzice să ia note mici la școală, atâta timp cât ar trece clasa.
44. Să fii surd la opiniile copilului şi să nu-i cultivi încrederea mi se pare o lipsă totală de respect față de omul de la care ai pretenția să-ți fie familie.
45. Nu-i spune niciodată copilului că te-ai sacrificat pentru el.
46. Nu mi-aș compara niciodată copilul cu altul. Fiecare copil își dezvoltă abilitățile în ritmul lui și cred că l-aș face să își piardă încrederea sau ar ajunge să fie frustrat.
47. Nu îi/le limita libertatea, în niciun fel. E copilul tău, da, dar e un mic omuleț, cu visuri și dorințe proprii. Lasă-l/o să exploreze lumea. Dă-i hint-uri subtile, ghidezază-l/o. Dar nu alege pentru el/ea. Niciodată.
48. Nu industriei de parenting. Nu știu alții cum sunt, însă eu m-am vrut mai nonconformistă și după nașterea copilului m-am îndreptat către un freestyle parenting, fără prea multe cărți citite, pe ideea că fac ce simt și cum mă ghidează copilul, cu ceva principii de bază: dragoste necondiționată, dezvoltarea încrederii, emotion coaching (să înțelegi emoțiile copilului tău și să-l ajuți și pe el să le înțeleagă) și evident fără violență de niciun fel. Nu-mi place și nu o să cedez în fața acestei industrii diabolice a parenting-ului care văd ce efecte nocive are asupra părinților care iau sfaturile ca pe cartea de bucate: iau rețeta, aplică ce cred ei că e miracolul divin, greșesc adesea și rămân mai triști/enervați/frustrați pentru că metoda magică nu funcționează.
49. În calitate de părinte, nu le-aș invada copiilor intimitatea și, în situația în care aș descoperi lucruri pe care nu vor să le împărtășească, nu i-aș confrunta. Nu i-aș obliga să-mi urmeze pasiunile, ci i-aș încuraja să și le descopere singuri. Nu le-aș restricționa anturajul, ci mai degrabă aș fi preocupat să-i ajut să dobândească discernământul necesar pentru a-și selecta prietenii pe cont propriu. Nu mi-aș lăsa copiii în grija altor oameni (bone, bunici, alte rude) pe perioade îndelungate.
50. Niciun părinte nu ar trebui să pretindă vreodată că știe mai multe decât un copil. De asemenea nu ar trebui să pretindă vreodată că știe mai puține decât un copil. În consecință nu ar trebui să recomande consumul de legume precum spanac sau dovlecei, care au cu adevărat un gust mizerabil. Sau să descurajeze consumul de alcool. Iar exemplul personal explicit e o oroare. Oameni suntem.
51. Când ești mic și începi să cunoști lumea, o vezi întâi prin fereastra pe care ți-o deschid părinții. Și stai acolo, pe vârful degetelor și încerci să înțelegi ce-i cu lumea asta. Și dacă ai noroc, fereastra este deschisă, dar dacă nu ai, atunci ea poate fi îngustă, șubredă, cu fiare ruginite. Acum câțiva ani, de 8 martie, am văzut un status pe Facebook unde un bărbat îi mulțumea mamei lui că l-a învățat să iubească. Și dacă ar fi să aleg acum un lucru pe care un părinte nu ar trebui să îl facă copilului, ar fi să nu ii fure iubirea. Furtul ăsta se poate face prin multe căi: îi spui că nu e suficient de bun și îi furi dragostea de sine, îi spui că oamenii sunt răi și nu îl iubesc și îi furi dragostea pentru lume, sau îi spui că îl iubești, dar îi arăți mereu opusul și atunci îi furi și capacitatea de a iubi.
52. Nu da mai multă atenție telefonului decât îi oferi copilului tău.
53. Educă-ți copilul cu ideea de a chestiona autoritatea și de a-și dezvolta propriile opinii, dar nu-i spune niciodată că, deoarece are dreptul la propriile opinii, are și dreptul la propriul adevăr.
54. Saying NO.
55. Dacă mi-ar fi dat să am un copil, m-aș da peste cap să nu impun o identitate plină de proiecțiile nereușitei personale; m-aș uita curioasă la omul care mi-a fost dat și l-aș lăsa pe el să-mi spună cine e.
56. Să nu-i inhibe curiozitatea din teama de a nu face prostii.
57. Un părinte trebuie să țină cont de individualitatea copilului și să nu vadă copilul ca pe o extensie a sa. Maică-mea m-a avut când era foarte tânără și cumva neîmplinită într-o perioadă în care avortul era interzis. Niciodată nu s-a împăcat cu ideea că e mamă, ci a văzut în mine o a doua șansă pentru ea când ea de fapt nu o pierduse pe prima care-i fusese acordată. Așa că postura de mamă îi acorda o formă de control asupra fiecărui aspect din viața mea. Ramificațiile acestui tip de gândire au condus la ani de depresie, anxietate, terapie și mult soul searching. Ca părinte, cred că trebuie să-ți mai ieși din rolul de mamă și să îți vezi copilul și ca ființă de sine stătătoare, nu doar ca una dintre dependințele tale. Lăsați copiii să mai facă și ce vor.
58. Părinții nu trebuie să uite că singura șansă de comunicare reală și fluidă între tabere este garantată de o relație de prietenie, instalată cât de timpuriu.
59. Sa nu încerci sa te împrietenești cu copilul tău mi se pare o crimă.
60. Să nu îl/o respingi.
61. Nu-l jigni, nu-l agresa, nu-ți da ochii peste cap, nu-i ignora nevoile. Dar eu le-aș face, dacă aș avea un copil.
62. Sa-l mintă și să nu-l creadă. Mai puțin atunci când chiar trebuie să-l mintă sau ar fi fraier să-l creadă. Dar chiar și atunci, do it with care.
63. Părintele nu ar trebui niciodată să invoce presiunea viitorului asupra copilului. Și aici mă refer în special la afirmațiile din seria „tu o să te duci în direcția asta cu pasiunile tale pentru că eu știu mai bine ce planuri am cu tine”. Perspectiva dezirabilă a unui părinte cred că e aceea de a-și încuraja copilul să se gândească singur la o întrebare esențială, care pentru mine a fost ceva de genul „ce simt că aș putea face în orice context, pentru tot restul vieții mele, inclusiv într-o dimineață de luni în care plouă torențial, sunt răcit și am dormit 5 ore?”
64. Multă lume spune că părinții nu ascultă, dar ce e mai rău e când nu aud, ceea ce uneori le poate sta în natură. Ce vreau să spun e că foarte mulți părinți ascultă, sau pare că ascultă, unii chiar se chinuie să știe mai mult decât trebuie, dar uneori pur și simplu refuză să audă. Cred că un părinte trebuie să treacă peste orice frică când vine vorba de a înțelege o parte din copilul lui.
65. Ca părinte, când îmi imaginez un copil mințit și dezamăgit de propriii părinți, simt că mă sufoc…chiar dacă asta a însemnat să-i spun în față când mă întreba unde plec, că mă duc să dansez, sau să fac slalom prin oraș ca să mă țin de promisiune că mergem unde i-am promis, să-i spun sincer că la dentist o să-l doară, până la răspunsuri directe la întrebări de genul „ce înseamnă gay?”. Cu toate astea scrise în placa lui de bază, am îndrăzneala să-mi imaginez un viitor adult fair, pe care să te bazezi și care să nu vândă gogoși gagicilor.
66. Ca părinte, nu îți presa copilul cu meseria ta.
67. Să nu ceară copilului, direct sau indirect, să fie cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept. E normal să își dorească asta de la el sau să creadă asta despre el, dar dacă poate, să nu îi ceară asta. mai exact să nu îl supună comparațiilor cu alți copii, să nu îl descurajeze dacă eforturile lui au un rezultat mediocru, să nu îl pregătească pentru o viață în care va simți că merită a fi iubit și plăcut doar dacă bifează niște cerințe.
68. E complicat și sună paradoxal dar e cam așa: nu-l sufoca și nu-l lăsa singur. Sau, mai nuanțat, nu te băga când îi e bine, nu fi departe când îi e greu. Și mai e un sfat pur pentru părinți: nu pune copilul înaintea ta. Știu că sună politically incorrect dar dacă ție ți-e rău nici binele lui nu va fi deplin și va purta povara sacrificiului tău mereu, conștient sau nu. Dacă ție ți-e bine, starea ta îi va asigura și lui confortul, va avea pe ce să se sprijine în siguranță.
69. Părinții nu ar trebui să impună un program strict unui copil.
70. Nu da copilului o iubire mai mare decât poate duce.
71. Să promită ceva și să nu ofere. Să nu lovească.
72. Părinții ar trebui să evite, pe cât posibil contradicțiile, mesajul dual și cu standard dublu. Deși pentru părinți poate că nu pare important felul în care ei se „răzgândesc” în privința deciziilor și a relațiilor cu copilul, acest tip de mesaje creează confuzie în mintea copiilor, lipsă de stabilitate și, în ultima instanță, lipsă de repere. Deși nu știu să recunoască asta, copiii au instinctul de a se apropia și a prefera adulții care știu să le traseze granițe și reguli și care le oferă cadre de viață unitare care le dau încredere și piloni existențiali mai târziu.
73. Cel mai îngrozitor lucru pe care îl poate da un părinte copilului său este ruşinea - de orice fel: faţă de propriul corp, aptitudinile (sau lipsa lor), apartenență… ruşinea este una dintre cele mai grele moşteniri, cultivate prin religie sau cultură, care, în mod insidios, naşte alți monştri.
74. Nu aș verifica mobilul copilului meu niciodată. N-aș intra în camera lui fără să bat la ușă. N-aș renunța la el dacă m-ar anunța că ar avea o altă orientare sexuală. N-aș da credit profesorilor în locul copilului.
75. Ca mamă depresivă, nu ar trebui să faci din copil confidentul nefericirii tale, să i te plângi obsesiv de fundătura în care se află viața ta.
76. Părinții nu ar trebui să lase educatorii, profesorii sau orice alte persoane să le agreseze copiii, la nivel psihic sau fizic. Absolut nimeni pe lumea asta nu merită așa ceva și nu are niciodată urmări pozitive. Iar copiii așteaptă de la părinții lor să îi protejeze.
77. Nu-ți îndopa copilul cu valori ready-made din lumea ta. Cunoaște-o mai întâi pe a lui, apoi stabiliți împreună ce e bine și ce e rău pentru el.
78. Presupunând că niciun părinte în 2018 nu mai este cu copilul său violent (verbal, fizic), nu mai folosește pedeapsa, nu mai încearcă să disciplineze, că vorbim cu acei părinți care știu că în spatele unui comportament ce nu place adultului se ascund motive întemeiate, am încercat mereu să nu îmi opresc copilul din a plânge. Să nu îi fur momentul de tristețe, frustrare, supărare, să nu îl deturnez. L-am ascultat și l-am ținut în brațe. I-am respectat emoția ca pe ceva omenesc, ceva de care să nu fugă, să nu aibă teamă sau rușine.
79. Să nu îți umilești copilul.
80. Am aproape 40 de ani. Fac parte dintr-o generație a căror părinți au fost primii cu studii superioare. Bunicii generației mele sunt țărani, iar părinții sunt universitari. Toate familiile au făcut eforturi fabuloase ca să reușească la facultate și să trăiască o viață nouă la oraș. Apoi ne-am născut noi și toată presiunea a venit pe noi: să fim primii, să reușim, să merităm efortul lor. Această presiune îți mutilează toată viața. Nevoia de a-i mulțumi mereu pe ceilalți, nevoia de a le arăta că meriți iubirea lor. Mă simt un om abuzat de o mentalitate infantilă.
81. Arată-i copilului că îl sprijini așa încât să aibă încredere de sine când crește mai mare. Nu-ți lăsa copilul să plângă ca să vadă că ești alături de el.
82. Să nu-ți supui copilul presiunii epuizante și dureroase a comparației cu alți copii. Să nu-i spui: dar el cum poate? dar ea cum reușește? dar tu de ce nu? Să nu-i ceri să fie „ca” un copil-proiecție în care mintea și sufletul lui nu intră. Să-i modelezi propria devenire, nu „ca”-devenirea.
83. Bătaie. Inclusiv una la cur.
84. never give answers, always ask questions
85. Să nu crezi că va fi cum te aștepți. Primește cu brațele deschise toate trăsăturile lui speciale, lasă-l să crească și dă-i tot ce îi trebuie pentru a fi exact cine este. Nu îi interzice să deseneze cu negru. Are ceva de transmis, are ceva de exprimat, încurajează-l. Nu îi face promisiuni de care știi că nu te poți ține. Dacă îi ceri părerea, ține cont de ea. Nu îl obișnui cu ideea că anumite jucării sunt pentru fete și unele pentru băieți. Jucăriile sunt jucării! Nu îi interzice lucruri fără a i le explica.
86. Să îl lase cu un smartphone în față atunci când s-a plictisit. Asta mi se pare trist.
87. „Te las aici.”
Au răspuns: Vlad Tăușance, Larisa Baltă, Sonia Nechifor, Raisa Beicu, Andrei Crăciun, Ioana Bâldea Constantinescu, Ionuț Sociu, Ionuț Dulămiță, Elena Stancu, Tea Nicolae, Adriana Radu, Ana Maria Caia, Sorin Trâncă, Georgiana Jo Ilie, Oana Sandu, Ioana Ulmeanu, Paul Dunca, Ana Trif, Andrei Borțun, Alex Mircioi, Robert Rațiu, Monica Felea, Filip Standavid, Oana Maria, Patrick Brăila, Noemi Meilman, Roxana Bucată, Alexandra Bădicioiu Matei, Roxana Caia, Miruna Potop, Adina Pintilie, Gabriel Sandu, Teona Galgoțiu, Cătălin Teniță, Radu Jude, Andreea Găzdaru, Alex Bălă, Jo Brăilescu, Maurice Munteanu, Vlad Levente Viski, Vlad Galer, Svetlana Cârstean, Tudor Hurmuzache, Sasha Ichim, Marius Comper, Andra Alexa Anastasia, Ovidiu Tiță, Alina Bucur, Andrei Luca, Bogdan Theodor Olteanu, Andreea Retinschi, Cristian Neagoe, Radu Uszkai, Zenaida Tătaru, Anca Dănilă, Marius Chivu, Oana Dorobanțu, Dana Berghes, Radu Ciorniciuc, Ada Galeș, Eugen Rădescu, Dana Canurschi, Tudor Paul Bădescu, Maria Buciu, Alina Alexe, Bean, Andreea Chirică, Ada Solomon, Daniela Groza, Codruța Pohrib, Laura Ștefănuț, Mihnea Mihalache Fiastru, Irina Marinescu, Mihaela Teleoacă, Adi Schiop, Alina Dumitriu, Venera Dimulescu, Otilia Mihalache-Fiastru, Tetelu, Carmen Lidia Vidu, Tudor Chiliman, Mihaela Michailov, Ruxandra Predescu, Bogdan Georgescu, Lea Rasovszky, Constantin Vică, Maria Popistașu.
Pe post de epilog
După o perioadă de vreo 12 ani agitați în familia mea mică, în care triunghiul mama-tata-și-cu-Dana s-a tot frânt, încovoiat și demontat, am petrecut încă vreo 8-9 examinând metode de a mă înțelege bine cu ai mei. Am explorat subiectul relației cu părinții mei la terapie, încă de pe vremea când trebuia să renunț la țigări și ieșit în oraș ca să am bani pentru ședințe. Am crezut că n-o să mai vorbesc niciodată cu ai mei, alteori am crezut că sunt singurii oameni cărora le pasă de mine. Toate momentele grele pe care le-am avut ar fi fost semnificativ mai ușor de dus dacă am fi știut să ne vorbim. În măsura în care pot, voi încerca din răsputeri să atrag atenția asupra importanței ritualurilor de comunicare. Comunicarea sinceră, confortabilă pentru ambele părți și empatică scutește traume. (Dana Berghes)
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg)
