Ce sacoşe mai face Mişa

Anna are părul lung și strălucitor ca-n reclame. Toată lumea-i spune Mișa („ceea ce în Rusia/Ucraina se traduce prin Mihai, însă în Românica noastră dragă nu prea se mai ţine cont”). Până la 5 ani, a locuit lângă Cernăuți, în Ucraina. Acum are 17 ani, învață la Liceul de Artă Victor Brauner din Piatra Neamț și tot artă se gândește să urmeze și la facultate.

La tine pe Facebook scrie că te-ai născut la Cernăuți, în Ucraina.
Se poate spune şi astfel, dar mai corect ar fi în oraşul Krasnoilsk. El aparţine de regiunea Cernăuţi, care întotdeauna a fost confundată cu Chişinău. Lucrul acesta m-a iritat mereu, mai ales când oamenii mă întrebau dacă am ieşit din URSS sau ce mai face Voronin. Am locuit în Cernăuţi doar până la vârsta de 5 ani, dar merg destul de des acolo, mai ales în vacanţe. 

Dat fiind faptul că oraşul Krasnoilsk este relativ aproape de graniţa cu România, prima limbă pe care am auzit-o a fost româna (puternic influenţată de limbile slave). La mine acasă se vorbea doar română şi cum am venit de mică în Piatra Neamţ, nu am avut ocazia să învăţ serios ucraineana. Cele mai memorabile cuvinte ale copilăriei mele sunt: morojnă (îngheţată), ţucherchi (bomboane), babuşka (bunică), koşka (pisică) şi sanki (sanie).

Deşi nu îmi amintesc foarte multe, mă gândesc la acea perioadă ca la una dintre cele mai speciale din viaţa mea. Ţin minte că toată lumea, din cauza aluniţei de pe obraz, îmi spunea că sunt murdară de ciocolată. Altă amprentă a Ucrainei asupra mea, care mă va însoţi toată viaţa, este cicatricea de pe frunte, dovada cuminţeniei din ziua în care am căzut de pe televizor.

Ce fel de copil ai fost și cât desenai acum 10 ani?
Mă bucur că fac parte din generaţia care se juca o zi întreagă în spatele blocului, care fura cireşe şi flori pentru mama, în loc să joace Warcraft sau mai ştiu-eu-ce jocuri. Cât despre desen… acum 10 ani, tot ce ştiam despre creion era că putea fi şters cu radiera.

Cum e viața de liceană la Piatra Neamț?
Datorită amintirilor şi fotografiilor mamei din liceu, mi-am imaginat întotdeuna perioada aceasta ca fiind faină şi nu aş putea spune că nu este aşa. Încerc să lucrez cât mai mult, urmez şi cursuri de fotografie şi istoria artei, iar, în rest cred că am o viaţă destul de obişnuită pentru vârsta mea.

De ce ai vrut să desenezi pe sacoșe?
Am ales să îmi transpun desenele pe sacoşele pentru că sunt practice şi capătă personalitatea purtătorului lor. În plus, erau ceva mai nou, mai diferit faţă de toate genţile hand-made cu care am fost obişnuiţi.

Ce te inspiră, ce te caracterizează.
Tot ce ştiu, tot ce cunosc, tot ce văd şi tot ce vreau îmi filtrează viziunea asupra lumii; prietenii mei, familia, filmele pe care le văd, muzica pe care o ascult, locurile în care am fost şi cele în care vreau să ajung, oamenii talentaţi care luptă pentru ţelurile pe care le au, totul mă influenţează într-o oarecare măsură.

Stilul meu de a desena nu este (şi probabil nu va fi niciodată) cu totul finisat, mă voi afla întotdeauna într-o continuă schimbare. Etapa în care am ajuns acum, în ceea ce priveşte desenul, nu este definitorie, la fel ca şi ceea ce se află pe sacoşele, ele nefiind doar ceea ce mi-ar plăcea mie, ci şi ceea ce ar plăcea altora.

Cărți/cântece/filme care-ți sunt dragi acum.
În general, ascult indie, folk plus ceva rock-instrumental/experimental, post-rock . O piesă care îmi place foarte mult şi care mă linişteste, totodată, este Moonlight de la Mono.

Iar la filme: Le scaphandre et la papillon mi-a rămas cel mai clar în minte, mai ales că se trage dintr-o poveste reală. Mi-au mai plăcut: Hard Candy,The Reader, The Shawshank Redemption şi Perfume: The Story of a Murderer.

Colecţionarul de John Fowles este una din cărţile mele preferate, alături de Portretul lui Dorian Gray de O. Wilde, Oameni din Dublin şi Portret al artistului la tinereţe de J. Joyce.

Sacoșele desenate de Mișa costă 25 de lei și le poți vedea pe pagina ei de Facebook. Pentru comenzi, lasă-i un mesaj, sau trimite un mail la misha_are_mere at yahoo.com.