Ce sunt, dom'le, alea Şuşanele?

Nu e prima oară când Mihnea Mihalache-Fiastru se aruncă în roller coaster-ul nostalgiilor urbane. A făcut-o în perioada cât a lucrat în presă, în povestirile sale sau în P’afară, proiectul lui de-astă vară, cu care trecea în revistă locurile de distracție dintre betoane. Pentru Șușanele, un web-series care investighează povestioarele obscure și uitate din București, a colaborat cu Black Horse Mansion, un trio feminin de absolvente UNATC care acum mai bine de 2 ani au decis să se bage în zona de videografie, aftermovies, making-of-uri și în general, chestii filmate. Și bine au făcut.

De unde Șușanele

„Și Șușanele vine din mine, ca și alte chestii pe care le-am mai făcut, dar ele funcționează pe niște canale de preocupare diferite. P'afară, de exemplu, vine din zona de ușoară nostalgie a unor locuri, și de cunoaștere propriu-zisă a lor, iar Șușanele e pe un traseu de discuție și debate, de mitologie a spațiilor în care trăim. El cumva funcționează ca un dialog continuu la mine în minte, pentru că nu mai are cine să-mi spună nimic despre lucrurile astea. Când eram foarte mic însă, la vârsta aia a întrebărilor (4-5 ani), mă plimbam cu maică-mea sau cu taică-miu sau cu bunică-mea sau cu bunică-miu pe tot felul de drumuri - să cumpere ei câte ceva sau mergeam prin parc să mă joc, sau mergeam în tot felul de vizite și așa mai departe - și mă întrebam nu știu de ce despre locurile pe lângă care treceam, așa cum îmi imaginez că fiecare copil are un topic preferat pe care îl tot dezbate. „Da aia ce e? Da aia de ce e așa?”, „Acolo ce s-a întâmplat?” și interlocutorul îmi povestea, iar eu tot puneam întrebări, până îmi lămuream povestea. De multe ori mi se întâmpla să trec cu taică-miu pe lângă un loc și să-mi spună o poveste după care aveam niște nelămuriri și dup-aia când treceam iar pe lângă locul ăla cu bunică-mea sau cu altcineva reveneam și aflam alte chestii. Și puneam cap la cap poveștile astea și îmi făceam un vis, până la urmă, despre locul respectiv și cumva așa am gândit și șușanelele. Desigur că e vorba de un alt nivel, dar drive-ul și procesul cred că au rămas aceleași.

Într-o formă sau alta, antropologia asta orală și preocuparea pentru topologie și urbanism există, dar zona de povești și de istorie orală a locurilor nu prea a fost transcrisă. În România, mai puțin decât în alte părți, pentru că practic aici ai o perioadă foarte încărcată cu istorie și sociologie până în '47 și apoi urmează perioada comunistă, în care n-ai nimic. Există acele lucrări „științifice”, niște chestii trecute prin filtre de partid și cenzură, și așa istoria locurilor, a orașelor din perioada comunistă nu e egală cu 0, dar nici nu e mult mai mult de atât, găsești doar lucruri la un prim nivel - că nu știu ce a fost construit în nu știu ce an. Așa că singura variantă prin care universul ăsta al nostru poate fi reconfigurat consistent e prin povești, n-ai altceva, și cumva asta face Șușanele, asta a făcut și P'afară.”

„În jurnalism am lucrat mult pe entertainment și life style, dar la un moment dat m-am ciocnit și de zona despre care vorbim acum și care-mi place foarte mult, nu doar ca informație, îmi place și ca fiction și ca poetry, dacă vrei - orașul, lumea, interacțiunea. Și nu e vorba neapărat despre București, ci despre orașul ăsta universal pe care fiecare om îl are și îl reprezintă și într-un fel sau altul, toate proiecțiile astea se intersectează la un moment dat într-un mod super accidental, poetic. Așa am întâlnit tot felul de oameni care au povești, le-am adunat și nu le-am lăsat. Toate articolele pe care le-am scris, nu doar în perioada aia, ci vreodată, nu le-am abandonat niciodată și am tot revenit asupra lor și cumva lucrez în continuare la ele. Și uite că tot timpul ele devin câte ceva. adică pot să pleci de la o simplă poveste, de la o simplă curiozitate pe care ai avut-o la un moment și peste ani de zile, continui procesul ăsta de documentare on and on and on și să te trezești că ai un proiect sau ceva, orice.”

Black Horse Mansion: The First Encounter

Beti, Miruna și Ana îl știau pe Mihnea de prin oraș, de P'afară, sau de la seria de discuții Creative Mornings, la care el a participat ca speaker și ele au filmat, dar nu interacționaseră mai deloc până în momentul în care el le-a scris pe Facebook. „Ne-a zis că are niște povești pe care vrea să le filmeze cu noi, iar cum noi de vreun an ne gândeam la niște video-uri care să facă portretul Bucureștiului din frânturi, am binevenit prezența unui băiat cu povești în cap, rău n-are cum să iasă,” își aminteșe Miruna. „Cert e că Mihnea avea o experiență în a fi el însuși pe Facebook, sau mă rog, așa cum vrea el să fie, noi nu prea, eram mai timizi și suntem. Deci cumva ne-am ajutat reciproc with balsiness and charisma, că e greu în sensul de anxietăți și frici să scoți chiar și doar pe Facebook o chestie a ta, darămite să faci și tamtam cu ea,” completează Ana.

Șușaneaua în 3 pași simpli

De obicei, pentru un episod Șușanele treaba e cam așa: Mihnea vine cu un subiect sau mai multe, face documentare și împreună aleg povestea și unghiul de abordare. Fac o schiță de scenariu, de decupaj și un plan de producție în toată regula, dar până la urmă e foarte important ce găsesc la fața locului. „Întotdeauna există acel neprevăzut care de multe ori îți face și subiectul. Niciodată nu ne ducem nu știu unde și găsim acolo nu știu ce care să schimbe toată povestea, dar cu siguranță putem găsi la fața locului niște elemente care ulterior să intre în scenariu, dacă vrei.”

Miruna: „Alocăm în jur de 3 zile de filmare fiecărui subiect dar uneori pot fi și mai multe daca nu găsim ce ne trebuie din prima, e destul de guerrila ce facem.”
Beti: „Ne mai vin idei, mai schimbăm planurile, în funcție de ce ne dictează circumstanțele. ce încercăm să mai facem e să ne găsim o temă, un stil, un vibe, un regizor care ne place, un unghi anume, chiar și un personaj - cum a fost la episodul 3. Pe urmă, luăm tot și îl băgăm în masa de montaj.”
Ana: „Adică încercăm să ne construim propriul nostru fel de a înțelege narațiunea, de a spune povești, că na, oricâtă teorie ai ști, altfel e în practică. Și pe Mihnea vrem să îl ficționalizăm tot mai mult de acum încolo. E o provocare să-l dezbrăcăm pe Mihnea de Mihnea. We enjoy it.”

Pentru a trage voice-over-ul, toți se strâng la Witch Microphone, studioul pe care sound designer-ul Horia Baldea îl are într-o debara (da, chiar e o debara), și îl bagă pe Mihnea într-o cameră unde stă așezat cuminte pe un scaun la microfon și din când în când îi mai strigă „Încă o dată, mai cu pasiune”. În timp ce Horia compune muzica (ba un hip-hop de după blocuri, ba ceva mai sinistru), departamentul post-producție umblă la colorizare și bagă efecte, iar Oana Dorobanțu, in charge of social media, îi bate la cap să trimită teasere, making-of, etc.

„Poveștile sunt foarte mici și la prima vedere de interes minor, dar sunt foarte relevante, de fapt, din multe puncte de vedere, pentru că dintr-o dată afli despre o problematică pe care nu ți-ai pus-o niciodată. Am o arhivă imensă de povești din astea, de povești absolut necunoscute despre oraș, așa că din fericire, o parte din documentare e ca și făcută - aș putea să filmez șușanele 5 ani de acum încolo fără să caut un subiect nou. Sigur, e și în funcție de cum gândim fiecare episod și aici intervine munca de echipă – ne decidem pe ce direcție o luăm, dacă vrem și o voce și o apariție, sau vrem un personaj care să interpreteze pe nu știu cine, mai luăm un om din zona aia, un om din zona aia.”

Șușanele. Încotro?

Web series-ul e o zonă destul de neexplorată la noi până acum, iar echipa își asumase că Șușanele va crește într-un ritm destul de lent – mulți renunță după 3 sau 4 minute – dar surpriza a fost că după cele 3 episoade, publicul a ajuns să fie în proporție de 40% străin și 60% local.

„Am avut genul ăsta de critici și în legătură cu textele mele,” spune Mihnea „cu pozele și video-urile scurte pe care le-am mai făcut - Dom'le, ce-i asta?–, la care nu știu ce să răspund decât: e asta. Scoatem un episod pe lună, o să avem un prim sezon de 10 episoade și o să vedem dup-aia. Mie-mi place super mult zona asta de video, care acum cel puțin, e neexplorată și vrei, nu vrei, creezi un precedent și chiar niște linii, niște direcții. Dacă ai ocazia să scrii alfabetul de ce să nu faci chestia asta? Șușanele nu și-a propus sau nu-și propune să rezolve nu știu ce - uite, dom'le, cum stau lucrurile de fapt, ci dimpotrivă: uite că e ceva despre care nu se știe exact, dar se zice că așa și așa.

***

Shooshanele Ep. 01 - The Earthquake
Shooshanele Ep. 02 - The Amusement Park
Shooshanele Ep. 03 - The Swan

Black Horse Mansion