Cele mai tari 10 festivaluri de vara asta

Dana Berghes | 07 Iun 2013

Vânătoarea de concerte începe.

14 - 16 iunie, STREET DELIVERY [București]
$: 0 lei
Street Delivery atenuează cantitatea 0 în capitală a unui bulevard de promenadă. Cei care au crescut în provincie știu că finalul de săptămână e trist fără semnarea condicii fie în fața primăriei, fie pe strada pietonală aferentă. Din fericire, o dată pe an, mașinile pleacă și oamenii vin, deci e de bine, avem unde să ne plimbăm liniștiți.

- SUBCARPAȚI, vineri
Tradițional vorbind, Subcarpați la Street Delivery este o certitudine anuală de underground folclor. Nu știu ce să zic despre partea cu underground, pentru că la Subcarpați vin cu mic cu mare sute de fani și din ce în ce mai mulți! Așa cum ne-au obișnuit băieții, concertul gratuit reunește toată brigada, iar de data asta va urca pe scenă și Vladimir Grafu în ipostaza de percuționist. O să cânte și Georgiana Mănăilă, o să se audă piese noi, o să fie sărbătoare mare.

- KAZI PLOAE și SILENT STRIKE, duminică
Da-da, toată lumea mâna sus, Kazi Ploae s-a întors! Și la muzică, dar și din turneu. După ce au cântat numai în cluburi și în fum și în întuneric întru lansarea EP-ului Silent Regis, a venit timpul pentru un live Kazi și Silent Strike în aer liber, fără intrare, fără atmosferă de club, într-o seară de duminică.

21-23 iunie, ELECTRIC CASTLE FESTIVAL, domeniile Banffy [Cluj]
$: 135 lei abonamentul pe trei zile, în avans

Electric Castle Festival e cel mai atractiv concept de festival din România pe vara asta, pentru că se adresează unei arii foarte extinse de public : muzică diferită și activități on-the-spot variate, fără să facă pic de rabat la calitate. Cele trei zile de poveste se vor desfășura pe domeniile Banffy, la un castel părăsit. Chiar arată idilic spațiul și probabil o să fie într-adevăr eclectic când Street Heroes vor monta rampele pentru rideri! A, da, Street Heroes va fi prezent cu întregul alai și showcase de cultură urbană + freeride + concursuri, pentru că pe 21 iunie este și International Go Skating Day.

Despre muzică: artiștii sunt aleși fără să creeze nicio disproporție și ca să atingă zone variate de electronica, dar și live-uri de rockuleț sau indie. Plus, mulți „locali” pe care la București îi vezi mai rar. Peste care mai vin diverse alegeri inspirate: Silent Strike cu live band nu au mai cântat de mult, fra-su lu Kalkbrenner care a incitat suficientă curiozitate până acum, fresh-flashing Origami Sound project ARME, Morcheeba, Dub Pistols, Telepopmusik, Wankelmut, mă rog, nu o să înșir toți 80 artiștii, dar pe unii i-am văzut deja și i-aș revedea, pe ceilalți - abia aștept! Pare un loc unde să mergi să stai de la început până la sfârșit și să minți pe toată lumea că ți-ai uitat telefonul acasă ca să te îmbeți crunt și să uiți că ai spus asta și să pui poze pe Instagram.

21-23 iunie, BEST KEPT SECRET, Hilvarenbeek [Olanda]
$: de la 122 euro

Uau, un festival care servește prosecco la bar! Pentru Sigur Ros, Portishead, Swans, depresie. Ca apoi să te dregi cu Tyler, The Creator. Pentru, atenție, Cashmere Cat, un proiect recent descoperit, cu un sound super interesant! Relativ pretențios ca selecție de artiști și aparent destul de avangardist, Best Kept Secret este o sugestie țanțoșă pentru cei greu de mulțumit. Are pădure, plajă, folk și hip-hop, deci e suficient de cu de toate, dar cu vârfurile din orice.

21-23 iunie, BACKYARD WEEKEND, [București]
$: de la 70 lei/abonament (în avans)

Dacă aș putea să fiu în mai multe locuri deodată, aș trece original să mă chilluiesc aici pentru DUB FX și Kaya Foundation plus DJ Vadim. Cine e fan Pillowtalk poate să meargă vineri la Casa Presei Libere, în timp ce sâmbătă la Arenele Romane e Nouvelle Vague and more. Muzică mișto o să fie și sâmbătă și duminică la Casa Universitarilor. Indicații complete găsiți voi.

4-7 iulie, ROCK WERCHTER, [Belgia]
$: 80 euro/zi sau 200 euro/abonamentul, dar numai pe waiting list

Da, păi ultimul album Vampire Weekend e tare, băjeții de la ODD FUTURE cântă pe 6 iulie într-un loc numit ”The Barn”, Kings Of Leon cântă la un festival la care e pe line-up și Kendrick Lamar, draga de Angel Haze e pe afiș, Frank Ocean, James Blake, Jessie Ware, Major Lazer. Fac o pauză să respir. Depeche Mode și Nick Cave & The Bad Seeds. Rammstein. Probabil de aia e și sold out, dar nu puteam să nu zic de el.

5-7 iulie: B`ESTFEST la Parcul Tunari [București]
$: bilet de o zi: 70 lei, abonament: 150, desigur, în avans

Ascultam Nas când mă încălțam cu fesul și chiar dacă nu mai ascult în continuare, bifa-se-va! Am senzația că va fi o călătorie în timp în care o să mă văd cu mulți oameni cu care împărtășesc patrimoniul social de a fi crescut cu hip-hop. Pe lângă asta, B`ESTFEST are atmosfera occidentală a unui festival unde te duci să te înfunzi cu tot ce găsești de mâncare pe acolo, vată de zahăr și alte nebunii, apoi apare posibilitatea de a ți se face greață în merry-go-round pentru că te abții cu greu să nu te dai, posibilitatea de a-ți administra un boost de adrenalină sărind la bungee jumping, posibilitatea de a face o horă la Subcarpați și tot așa. Anul ăsta o să mai fie Texas, Noisia, Nneka, Chase & Status și mulți alți artiști români.

19-21 iulie: MELT! Festival - Ferropolis [Germania]
$: abonamente de la 136 euro

Deci: Flying Lotus, Joy Orbison, The Knife (cât de tare e albumul nou), MODESELEKTOR & APPARAT (oare o să fie ca la Moderat?), Mount Kimbie, Mykki Blanco, SBTRKT, DJ Set Amon Tobin, și Wankelmut și Woodkid. Mi se pare interesantă combinația de muzică și cred că rezultă o atmosferă bizară din amestecul unor poli atât de puternici în același spațiu.

9 - 11 august: WETOUR X STREET HEROES [Vama Veche]
$: 0 lei

În strânsă legătură cu prosecco în Olanda și cu punkăreala hip din Germania și alte asemenea, pe plaiuri mioritice o să meargă toată suflarea ce se închină la cultura urbană în banala Vama Veche, unde se vor performa activitățile obișnuite și specifice, de care toată lumea se dezminte când se întoarce în București, menționând cu tărie că „nu mai e de mers acolo”. Da, chiar nu mai e de mers în Vamă, dar ce te faci când afli că cel mai mare turneu de rollerblading din țară (care a adoptat acum și bmx și skate) se încheie cu mare party după aproape o lună de plimbat prin skateparkurile din România fix pe plaja de la Goblin? Street Heroes aduce rampele în fața clubului, iar răsăritul o să fie altfel cu nisip pe șapcă. Urmează confirmări și de concerte și party, pentru că ăsta este practic un Street Heroes cu totul, doar că în tabără la mare.

Cum a fost la Street Heroes - Cool as ice. 

OUTLOOK 29 august - 2 Septembrie / DIMENSIONS 5-9 Septembrie [Croația]
$: de la 165 euro / fiecare

Pentru cine se excită la auzul conceptului ”bass music” sau ”sound system culture”, aceste festivaluri re-pre-zin-tă. Outlook e mai friendly, Dimensions e mai pentru cunoscători, dar ambele au numai greuceni pe listă. De la Outlook zic numai de Alborosie, Pharoahe Monch, Digital Mystikz, Mr Scruff, Boddika, Loefah, Dorian Concept - dintre care unii vin și pe la noi, dar nu ai la vreun party de 300 oameni energia unui festival cu câteva mii. La Dimensions e mai altfel: Pantha Du Prince, Pearson Sound, Roman Flügel, XXXY, Mala in Cuba (!!!), Huxley, Blawan... și unii se repetă, că sunt foarte apropiate festivalurile și organizate de aceleași minți luminate. Merită luate în considerare amândouă și se desfășoară pe plaja cu nume magic din Croația.

BONUS
Pe 10-11 august mergem cu flori în păr la Summer Well, dar despre asta am polemizat separat, aici, cu ocazia venirii celor de la The XX.
Pin It email