Cele mai tari petreceri la care am dormit

Până atunci îi tot dădusem cu germana, ba la meditații, ba la mine acasă, ba la facultate în România, ba la facultate în Franța. Dar în 2011 am ajuns în Karlruhe, un oraș din sudul Germania, tot cu lecția cam neînvățată. Mi-era cam greu să mă înțeleg cu colegii mei de la școala unde lucram și după o zi întreagă de auzit germană mă bucuram ca de Sfântul Graal să citesc ceva în dulcea limbă a culturii pop sau în cea de pe plaiurile mioritice. O zi auf Deutsch mă cam sugea de energie și cu energia stăteam cam prost pe drumul meu cel nou spre vegetarianism.

Și-apoi l-am întâlnit pe Kaspar, neamț din tată-n fiu. Sărut nr.1, sărut nr. 2, plimbat încolo, atins încoace și uite-așa am început să merg cu el la diferite petreceri și cine. Kaspar avea atunci 25-26, eu 22-23. Prietenii lui trăgeau spre 27-28, iar seratele lor erau mai puțin cu dansat și mai mult cu muzică în surdină, mirosit plus gustat delicat de vin și discutat îndelung în germană.

A început cu mini blackout-uri și tresăriri înapoi la realitate în timpul desertului, urmate de sentimente de vinovăție. „Vrei să mergem?”, mă întreba Kaspar „Nu, e OK, mai stăm”.

Apoi am ațipit ceva mai demn pe canapele, sprijinită grațios de umărul puternic și acoperit cu caşmir negru a lui Kaspar. Îl simțeam cum mă mângâie cast pe păr din când în când, în timp ce glasul lui calm continua conversația în germană.

Curând, am început ca după o anumită oră să cer o păturică și să mă retrag înspre iatacul pus la dispoziție, unde aveam grijă să nu ating cu fața cearceafurile străine.
Dar nu prea-mi plăcea să dorm izolată de ceilalți, deci apoi am cerut să fie aduse păturicile where the party was at și-ncet s-a dezvoltat gustul meu pentru dormit în public cu muzică pe fundal.

Dacă mă gândeam bine, aveam antecedente. La trei ani, ai mei m-au dus la concertul Sandrei la Sala Palatului. După ceva distracție cu zbenguială în brațele lor și zgâit spre Sandra, i-am tras pe final de concert niște aghioase serioase, chircită la orizontală pe un scaun. Mai mulți ani mai târziu, în adolescență, adormeam în fiecare seară pe acorduri muzicale redate de Winamp.

Fast forward la un an și ceva după Karlsruhe. Aprilie 2013. Mai sunt câteva zile până la lansarea SEXUL vs BARZA, site-ul de educație sexuală pe care îl conduc. Kaspar a venit în România pentru câteva zile. Sunt frântă de oboseală, dar tânără și wanting to have it all. În plus, vreau și să-i arăt puțin Bucureștiul lui Kaspar. Așa că hotărâm să mergem la Rokolectiv la MNAC.

Taxiul ne lăsă aiurea, pe partea cealaltă a Casei Poporului. Apoi stăm o grămadă la coadă. După aia urcăm multe trepte. Sus, alcool scump și crema hipstărimii. Cercetăm zona de dansat. Prea mulți și prea energici pentru ce mai puteam noi da. Muzica prea techno-wack pentru sufletul meu hip hop și pentru cel ascultător de die Ärzte al lui Kaspar. Ne retragem într-o cameră cu proiecții în loop. Ne așezăm cu fundurile pe mochetă și capul pe niște pufuri. Loop, loop, căscat. Loop, loop, entering sleepy spooning position. Loop, loop, adormit. Loop, loop pe fundal vreo două ore.

Fast forward încă șase luni, toamna 2013. Berlin Janowitzbruecke. Cassiopeia, club cunoscut de hip hop. Cam printre primele sâmbete în oraș de când ne-am mutat aici. Dansăm ca să simțim că a meritat să plătim taxa mare de intrare, iar beat-urile nu-mi intră în suflet. Încep să mă doară ochii de la fum și de la cât i-am rotit când am auzit „E-he-he-hey, smoke weed everyday”. Ne mutăm în altă încăpere a clubului. Un tip mixează rap german, niște adolescenți berlinezi care nu știu ce caută acolo sunt superfericiți să recunoască melodii și să arate ce cunoscători sunt. Nici aici nu mă prinde. Ajungem într-o a treia sală. DJ-ul bagă Andre 3000, apoi Cool G and the Gang, Summer Madness. Mă ia cu sentimente de-ndrăgosteală și energie supraumană, o iau tare pe dans, iar în jurul meu, pe ring, se face spațiu. Niște minute mai târziu, anticlimax pe-o canapea lângă Kaspar: dormim.

Începutul lui 2014. Din nou împreună la Berlin, după Crăciunul cu familiile. Mergem cu metroul câteva stații și apoi o luăm pe o străduță care trece pe lângă un megastore cu articole de construcție. Un șir foarte lung de taxiuri sunt parcate pe dreapta. Șoferii așteaptă netulburați, privind înainte prin parbriz. Mergem pe direcția privirii lor. Când se termină asfaltul, călcăm mai departe pe noroiul înghețat. După vreo 30 de pași, ne așezăm la coada de la intrare în Berghain. Bouncerii îi lasă pe majoritatea să intre. Îi trimit acasă doar pe câțiva, care au fost prea zeloși cu gătitul pentru mers în club. Se apropie și rândul nostru să fim scanați. De-abia mă abțin să apuc de vârful căciulii lui Kaspar, să i-o trag de pe cap și să-i aranjez puțin părul blond și cârlionțat. Până la urmă doar îmi deschid fermoarul la geacă, ca să arăt mai puțin a copil de școală înfofolit de maică-sa. Bouncerii se uită vag la noi în timp ce fac glume între ei, eu încerc să nu-mi mișc niciun mușchi ai feței. Intrăm. Mă zbat lăuntric între a o face pe indiferenta și a țopăi puțin că am avut noroc.

E după miezul nopții, dar suntem printre primii ajunși. O vreme îi dăm cu dansatul pe tehno nemțesc de anii ‘90. Apoi mergem să explorăm altă încăperi. Într-una un mic bar. Într-alta niște mici boxe suprapuse, menite pentru your random cuddling and whatnot. În altă parte, altă suprafață de dans și alt DJ. Băuturi scumpe, zicem pas. Full de americani. Îi urmăresc cum rând pe rând observă un poster mare, semi-ascuns, al unui anus uman și cum se strâmbă, uitându-se la el ca familiștii când văd nudiștii peste care s-au dus la Vama Veche. Clientela gay ajunge mai târziu. Se amestecă cu băieții și fetele deja ajunși. Mă așez pe un soi de leagăn mare de cauciuc. O vreme îi privesc pe toți dansând și mă bucur de atmosfera semi-blazată, semi-relaxată. AH BERGHAIN. Singurul club care-și merită cât de cât numele și-n care, după aproape 20 de ani, am putut în sfârșit să mă simt cam ca în clipul de la No Good al lui Prodigy. AH BERGHAIN. Cu siguranță nu ultimul club în care am adormit.

If you don't stop bothering my friends, I will break you face, i-am zis unui tip care stătea la 20 de cm de mine, într-un club minuscul, cu pereţi roşii şi pufoşi, acum vreo două luni. În astfel de cazuri îmi aduc aminte că pot să număr pe degete cazurile când am adormit la o petrecere unde am fost singură, sau doar cu fete.

Tipul tot o lua de mijloc pe una din tipele cu care eram şi se freca de-a dreptul de ea, deşi ea nu avea nicio treabă cu el. L-am intimidat puţin şi n-a mai zis nimic. Tovarăşul lui, în schimb, a zis că aşa e în club şi că dacă nu mă potolesc, îmi sparge el mie faţa. Am plecat. Fetele s-au dus în alt club. Eu m-am dus singură acasă, deşi sfatul nr. 1 antiviol pe care îl primeşti ca tipă e să nu o arzi solo noapte pe stradă.

Dar mi se dusese cheful de dansat. Mă înfurii rapid la astfel de faze. Mi se trage de la sutele de momente de microagresiune în cluburi, cu mâini trase pe şolduri, pelvisuri şterse pe fund, luat spaţiul de dans. Acum câţiva ani am fost pe bune agresată, de un tip care cu câteva zeci de minute înainte mi se confesase că eu sunt iubirea lui eternă din adolescenţă Iar dacă dai search cu „viol club”, găseşti imediat în media câteva cazuri din România în ultimii ani.

Deci când ies în oraş, mi-e foarte greu să dau drumul senzaţiei puternice că trebuie să controlez totul.

De-asta, să adorm undeva e cel mai puternic semnal pe care pot să îl dau că mă simt în siguranţă. Că vreau să mă marinez în atmosfera pe care un loc, sau un grup de oameni, sau o persoană au creat-o. Că vreau să fiu fără să mă zbat, fără să-mi fie teamă, fără control. Că vreau ca acea experienţă să îmi intre prin pori.

Şi asta se întâmplă aşa de rar.

***
Pe Adriana o găsești pe SEXUL vs BARZA, o platformă video care abordează teme de la menstruație, contracepție, LGBTIQ+, boli cu transmitere sexuală, pornografie, legi și relații.