Chestionar Bucureşti: Andreea Retinschi

Unde pierdeai vremea când chiuleai?

Intram prin curțile oamenilor să mă joc cu câinii și pisicile de acolo. Apoi alternam treaba asta cu o sală obosită de biliard, pe lângă scara mea de bloc. Un an-doi mai încolo am prins și perioada când beam bere la pet cu colegii de la alte clase, în spatele blocurilor. Colegii mei mergeau aparent într-un bar de lângă școală, Amnezia, am fost doar de vreo două ori, nu eram așa de cool ca să merg acolo. Locul și perioada preferată de chiulit era în Constituției când începea festivalul berii, care era la 3 minute de liceul meu. Chiuleam noi, chiuleau și profii, ne întâlneam acolo și ne făceam că nu ne vedem.

Un răsărit mișto în capitală

În față la Kulturhaus, dar nu recunosc nimic.

O prima dată în București

Cu mama în autobuz, după mineriadă. Trecea pe lângă noi un camion cu mineri bătuți, înconjurați de jandarmi. Mama plângea și o femeie a venit la ea și i-a spus „Nu mai plângeți, că o să vă vadă și o să vă ia și pe dumneavoastră, și rămâne copilul singur.”

Later edit: Pentru că nu eram sigură de memoria mea grădiniță am întrebat-o pe mama și reiese că de fapt un individ de pe stradă a făcut un semn către un camion plin de mineri, iar aceștia au coborât și l-au bătut cu măciucile. 

Un gust pe care-l asociezi cu Bucureștiul

Guma Shock, cumpărată de la rulota cu mâncare (și țigări la bucată) de lângă liceul meu. Pentru unii e prea acră la gust, dar mie îmi place mai mult partea acră decât cea dulce.

Cafeaua la prima oră în oraș o bei…

Acasă. Nu pot să interacționez cu oameni până nu îmi beau cafeaua. Ţigara, cafeaua și facebook-ul de dimineață sunt sfinte.

O amintire dintr-un club/bar care nu mai există

M-a prins răsăritul în Janis, barul ăla cu nisip pe jos, de pe Strada Franceză, intrasem să mai bem „încă o bere și gata”, bineînțeles. Stăteam de vorbă cu un prieten și am început să mă bâlbâi. „Încearcă cu propoziții, Retinschi”. „Uiiiiteee!”, am zis, arătând cu degetul spre soarele care luminase toată strada. Au urmat înjurături. Şi tot atunci (cred ) am învățat un truc: dacă te simți cu musca pe căciulă că la răsărit tu încă umbli beat pe străzi, poți să îți cumperi o pâine pe care să o ții la subraț și brusc te vei transforma într-un om responsabil și cumsecade, care a ieșit să-și ia o pâine pentru micul dejun.

O poveste de la un meci văzut pe stadion

Prin adolescență mergeam pe stadion la Steaua, în general la peluză. Ştiam cine dădea al câtelea gol, în ce minut. Incredibil că nu puteam să raportez capacitatea asta de memorare și la școală. Nicio poveste, doar mă laud.

Un loc secret pe care ești dispusă să-l împarți

Nu împart, dar e un loc deasupra unei terase din Lipscani, într-o clădire de birouri, pe un hol întunecat și prăfuit, unde am stat pe podeaua de lemn, după miezul nopții cu bere la cutie și am povestit secrete în șoaptă.

Un moment în care Bucureștiul a fost violent cu tine

Mi-am luat o palmă peste față de la un nazist, în fostul Mes Amis, într-o seară în care ieșisem la o bere cu fratele meu. Aparent, a fost deranjat de faptul că nu i-am răspuns la „complimente" când mă duceam spre toaletă și că am ținut ușa când a încercat să intre peste mine în cabină. S-a întors după mine când ajunsesem la masă și mi-a dat o palmă de am picat cu tot cu sticle și masă pe jos. Aparent făcea asta des, așa că nu am luat-o personal. Şi e la închisoare acum, așa că totuși karma funcționează.

Un moment în care te-ai simțit turist în București

Mă simt destul de des și turist în București, și actor în filmul altcuiva. În general dacă plec de pe traseul Victoriei-Unirii sunt cam rătăcită și parcă totul e nou.

Cel mai bun cocktail îl bei..

Nu prea beau cocktails, dar am băut unul foarte bun în Dianei 4, o invenție spontană a băieților de acolo.

De unde îți iei de mâncare când ți se face foame în mijlocul nopții

Am un Mega Image nonstop pe lângă mine. Binecuvântare la casa omului. Iar dacă situația e foarte gravă, e o shawormerie non-stop la Piața 1 mai, la care ajung de câteva ori pe an. O dată le-am cerut să îmi dea mai picantă și mi-a pus nenea de acolo vreo 31 de mini-ardei iuți. Am plâns un pic.

O stradă pe care ți-e frică să mergi

Nu am frici de străzi, doar de oameni.

O casă în care ai vrea să stai

Vila Mincu de pe Ion Mincu. Am intrat în ea înainte să fie renovată. O minunăție cu candelabre, vitralii, cupole, tavane uriașe, straturi de tapet suprapuse și camere largi cu ferestre mari. M-am îndrăgostit.

Un loc e care-l asociezi c-o fostă relație și cum te raportezi la la el acum.

Asta apropo de „Băi, m-am văzut cu 3 foști azi. Cred că e ceva în retrograd.” Karin: „Cred că ești în Control”. Am învățat să aștern amintiri noi peste locuri cu amintiri vechi.

O ruină preferată 

Îmi plac ruinele mai mult decat casele renovate. Au o poveste a lor, o tristețe frumoasă a ceva ce nu mers cum trebuie. El și ea zâmbindu-și în timp ce-și citeau ziarele de dimineață, familia la masă duminica, ziua în care și-au luat un cățel nou, toate acoperite de praf și tapet rupt. Îmi este greu să aleg doar una pentru că am avut multe explorări urbane în ultimii ani, iar mituirea paznicilor, strecuratul prin garduri și ieșitul de la secția de poliție doar cu avertisment le-am dus la nivelul de artă.

Este o vilă de la sfârșitul secolului XIX foarte frumoasă, pe Popa Rusu, cu un etaj cu reliefuri, coloane și oglinzi mari, aburite de timp, iar sus e o mansardă cu lemn vechi pe acoperișul căreia auzi aripile porumbeilor ca un bombardament. Am mai intrat și în fosta societate de asigurări Naționala de pe Lipscani, printr-o spărtură mică în ușă. Etaje întregi părăsite, eram singură cu aparatul foto, și din cauza vântului se auzeau uși deschizându-se și trântindu-se în jurul meu. Îmi bătea inima până'n cap și îmi tot venea în minte gardianul care îmi spusese „Daca tu vrei să intri, eu nu te opresc, da’ vezi că’i plin de șobolani, câini și vagabonzi”. M-am întâlnit doar cu un câine și ne-am speriat unul de celălalt.

O anecdotă c-un vecin

Motanul meu, Einstein, nu mai vine acasă pentru amărâtele alea de bobițe pentru pisici pentru că este hrănit „snițelaș și fripturică” de vecini.

Am o vecină care suferă de demență și dacă parchezi în fața casei ei crede că ai o bombă sub mașină și țipă la tine de la fereastră, apoi îți decorează mașina cu spumă de ras și pastă de dinți.

Copiii de pe stradă cred că am 100 de pisici acasă.

La un moment dat a auzit bunica, de la geam, o discuție între două băbuțe pe stradă: „Uite la balconul ăla câte pisici. Om fi și noi nebune, da’ nici chiar așa.”

Vecina dementă a chemat poliția pentru că i-a intrat cineva în curte. Vine un polițist, încearcă poarta, e închisă, sare poarta care este mică de înălțime, intră în curte, mai încearcă o dată clanța porții din interior și îi strigă celuilalt: „Baba e nebună, poarta e închisă, nu avea cum să intre cineva.”

Un nume de stradă memorabil

Strada Sirenelor.

Recomandă-ne un loc public pentru sex

La mine pe stradă s-au ars becurile de la stâlpii de iluminat.

O carte cu care asociezi Bucureștiul

A zecea carte cu povești din Bucuresti de Victoria Dragu Dimitriu pentru că povestește împreună cu bunica și unchiul meu despre stră-străbunicul meu, meșterul Alexandru Dimitriu, cel care a construit acoperișurile cu statui de cavaleri de pe primăria sectorului 1 și casa de pe Episcop Radu. Dacă știți statuile, amândoi cavalerii au ciocane în mână, se pare că simbolul vine de la o poezie pe care i-o scrisese Eminescu prin adolescență:

„Alecule, vrei să ai minte, trup și inimă sănătoase?
Evită: filosofia, poesia, cartoforia, ciorbele grase.
Şi îndeosebi, femeile savante, seducătoare, capricioase, voluptoase.
Prețuiește carte, condei, și pe cărturarii cu fond, obraz și caracter,
Dar slăvește sincer și respectuos ciocanul, înălța-l spre cer.”

Nu știu dacă stră-străbunicul l-a ascultat întru totul, dar mi-e clar că era un sfat gen: „Fă cum zice Eminescu, nu cum face Eminescu."

Un film cu care asociezi Bucureștiul? 

Bucuresti, unde ești? pentru că în perioada protestelor a apărut o energie nouă, o mentalitate schimbată, o dorință de cunoaștere și informare, iar oamenii nu s-au mai complăcut în „merge și așa” și „oricum nu putem schimba nimic, ei fac regulile”. Au ieșit la suprafață și manipularea și minciuna prin omitere a televiziunilor, care nu transmiteau imagini sau dădeau informații eronate despre numărul protestanților și intențiile lor. Oamenii de pe stradă au fost noul val și povestea nu se oprește aici.

5 locuri preferate prin care te găsim zilele astea 

Control (chiar dacă vreau, chiar dacă nu vreau), Dianei 4, Care Cafe, J’ai Bistrot, Casa Jurnalistului.

Andreea Retinschi Photography, sau direct Andreea Retinschi.