Chestionar Bucureşti: Fiastru

1. O stradă preferată

Prima întrebare e și cea mai grea sau cum? Sunt destul de multe. Strada mea preferată e aceea pe care m-am născut și pe care au stat părinții, bunicii, străbunicii din partea tatălui, dar nu e prea interesantă pentru cine ar veni și ar vedea-o așa, de-a gata, cum e acum. Dacă mă gândesc la o stradă care ar fi și de văzut de către oricine și care, în același timp, are și o valoare pentru mine, aș spune strada Medic Severin. E o stradă mica, curbată, nu mai lungă de 150 de metri, care leagă Șoseaua Cotroceni de Grădina Botanică, în a cărei buclă mi se înfundă, mereu, toate visele. În aceeași curbă e poarta casei în care au locuit străbunicii din partea mamei, unde a copilărit și ea și unde veneam mereu, în copilărie, la străbunicul meu, tata-moșu. Era o casă oarecare, de țară, în mijlocul Bucureștiului, în curtea căreia creștea animale și care există și acum.

2. Unde pierdeai vremea când chiuleai?

Pe strada Icoanei erau două baruri. O terasă-bombă de cartier care încă e acolo și care se numește Ioana Marilena și un bar aproape de intersecția cu Dacia căruia îi spuneam Rothmans și care acum se numește Fără Șpagă. Când am mai crescut, spre sfârșitul liceului și am început să consumăm drogurile vremii, ne-am mutat pe străzile din jurul liceului, de pe lângă Școala Centrală. Prin parcurile Ioanid și Icoanei, prin Piața Spaniei, etc.

3. Unde ai prins un răsărit mișto în capitală

Păi răsărit mișto am văzut dintotdeauna. Am crescut într-un apartament vis-à-vis de, acum, Delta Văcărești, așa că soarele venea peste mine în fiecare dimineață. Era frumos și nu prea, că eram obișnuit cu el. Un alt loc de răsărit, pentru mine, e cheiul Dâmboviței, către podul de la Vitan, de lângă fosta fabrică de pâine. Cel mai frumos răsărit se vede pe bulevardele Camil Ressu și Th. Pallady, duminica, vara. E pustiu, e liniște, păsările ciricăie, sunt blocuri comuniste care strălucesc în raze, tramvaie și liniile lor care sclipesc cam la fel de tare, e Est, e cel mai răsărit în București, despre București.

4. O prima dată în București

Păi cam toate primele mele dăți s-au întâmplat în București. Prima (și singura) dată când m-am pierdut în București aveam vreo 5-6 luni. Eram cu bunicul meu în parc, în Tineretului, în fine, parcul Pionierilor pe vremea aia, și mă plimba într-un cărucior pentru copii dintr-ăla lung, în care stau bebelușii pe burtă sau dorm sau mă rog. Bunică-miu mergea pe alee, cu căruțul tras după el și vorbea cu cineva și, la un moment dat, cineva l-a strigat din spate: „Domnu', domnu', ați pierdut copilul!”. Eu eram în spatele lui, la vreo 50 de metri, întins pe asfalt. Nu plângeam, nu făceam nimic, pur și simplu stăteam. M-a luat, m-a pus la loc în cărucior și de atunci nu m-am mai pierdut în București.

5. Un gust pe care-l asociezi cu Bucureștiul

Semințele mici, negre, de floarea soarelui. Corcodușele și nucile verzi.

6. Cafeaua la prima oră în oraș o bei…

Nu beau cafea. Nu mai beau cafea și nici nu am fost vreodată mare consumator. Poate o să mai beau, cine știe. Dar dacă le-aș avea cu cafeaua, probabil că aș lua-o măcinată pe loc de la Florian și aș bea-o pe stradă. Cred că până aș ajunge la Romană aș termina-o.

7. O amintire dintr-un club/bar care nu mai există

Dansurile de la Melody, bătăile „punkerilor” din Casablanca de la Polivalentă, scara din Karma, lumea din DV8. Mă rog, au fost multe, despre care se vor găsi, probabil, mai mulți să vorbească, Web, Barfly etc., eu am aruncat așa, cronologic și doar din flash-uri de amintiri, patru locuri.

8. O poveste de la un meci văzut pe stadion

Am fost o singură dată la un meci pe stadion, pe Dinamo, prin '86 sau '87. M-a dus taică-miu, probabil, ca să își dea seama dacă îmi place, dacă mă atrage. În '86 sau '87 aveam patru sau cinci ani. Îmi aduc aminte, așa, ca într-un vis, că am fost acolo, dar nu mai țin minte nimic, practic. De atunci nu am mai fost niciodată pe stadion, și nici nu cred că o să mă duc vreodată.

9. Un loc secret pe care ești dispus să-l împarți

Există un loc top secret pe care nu sunt dispus să-l împart, momentan, va veni și vremea lui, cred. Altfel, sunt multe, cred că lumea ar trebui să caute casele memoriale din București. Și să se plimbe prin cartiere: să se ducă în Baicului sau în Sălăjan sau pe la Piața Reșița sau știu eu. Acum plimbatul prin oraș e o activitate pe care o poți desfășura în siguranță, temerile nouăzeciste cum că la fiecare pas nu știu unde, cineva ți-ar putea da cu ceva în cap ca să-ți ia șapca, nu mai sunt justificate la intensitatea de atunci. Șansele ca siguranța ta să aibă de suferit dacă te plimbi pe oriunde prin București sunt, acum, destul de mici. Cred că lumea ar trebui să exploreze mai mult orașul și fiecare să-și găsească locurile lui.

10. Un moment în care Bucureștiul a fost violent cu tine

O dată, într-o iarnă, când aveam vreo 7-8 ani, eram la mine în Văcărești și am călcat într-o baltă care ascundea dedesubt, de fapt, un canal descoperit, în care am căzut cu totul. Pur și simplu am pășit într-un abis care, într-o fracțiune de secundă m-a înghițit. Fără să-mi dau seama, apa mi-a trecut de cap și mă scufundam fără să simt deloc fundul. Noroc că știam să înot și am ieșit imediat, dar a fost destul de șocant. Cred că atunci a fost singurul moment în care am simțit că Bucureștiul a fost violent cu mine, pur și simplu m-a făcut să văd negru în fața ochilor pentru câteva clipe.

11. Un moment în care te-ai simțit turist în București

Hm, nu mi s-a părut niciodată că aș fi turist în București. Am simțit dintotdeauna că acest oraș îmi aparține și că eu îi aparțin.

12. Cel mai bun cocktail îl bei…

Hahaha, am relații bune în locurile în care mă duc și vreau să le păstrez așa. Nu aș nominaliza un loc în detrimentul altuia. Așa că cocktailurile sunt bune peste tot.

13. De unde îți iei de mâncare când ți se face foame în mijlocul nopții

Din frigider. Nu prea o am pe asta cu șaorme, mcdonalds sau alte dintr-astea. Nu că am ceva cu mâncarea sau mai știu eu, dar nu-mi vine să mă duc, asta-i tot.

14. O casă în care ai vrea să stai

Acum mi-ar plăcea să stau într-o casă de pe dealul Mărțișorului. Nu am o casă anume, dream house, în București, pe lângă care trec și îmi spun mereu „ce mi-ar plăcea să stau în casa asta!”. Nu, mi se pare și o prostie până la urmă să ai astfel de gânduri, pentru că nu ai de unde să știi dacă chiar ți-ar plăcea sau nu. Dar cred că aș putea nominaliza câteva case de pe dealul Mărțișorului în care aș sta. Acea zonă este singura bulă de mahala veritabilă rămasă în București, deși în apropiere există clădiri noi, totuși ai, încă, senzația că te-ai desprins de orașul de zi cu zi și ai ajuns tot în București, dar într-o altă perioadă. Acolo încă mai există flori și zgomote de păsări, liniște și vecini.

16. Un loc pe care-l asociezi c-o fostă relație și cum te raportezi la la el acum. Îl eviți? 

Calea Dorobanți și cartierul Dorobanți. Nu, nu-l evit deloc, de ce să-l evit, hahaha?! Merg în fiecare zi, da, și e una dintre zonele mele preferate din București.

17. O ruină preferată și de ce

Amfiteatrul Văcărești. Pentru că mă jucam pe acolo, când eram copil, cu alți copii. Era unul dintre locurile preferate de leapșa sau de întreceri pe trepte și avea și are în continuare o priveliște frumoasă. Vara vedeam ștrandul, parcul, Palatul Copiilor și tot cartierul până pe bulevardul Tineretului și departe până în Vitan. Aici nu a avut loc niciodată un eveniment organizat pentru că amfiteatrul nu a fost niciodată finalizat. A fost dintotdeauna o ruină, chiar și atunci când era nou și a aparținut copiilor din cartier.

18. Povestește-ne o anecdotă c-un vecin

Am o vecină de etaj care are în jur de 90 de ani. În fiecare dimineață, la 08:30 – 09:45 iese din casă trăgând după ea un cărucior cu rotile pentru cumpărături, cu care o ajut tot timpul să-l mute dintr-o parte în cealaltă, să-l urce scările, să-l coboare, să iasă cu el din lift și așa mai departe. În fiecare dimineață când pleacă de acasă, cățelul meu, Zero, o aude cum închide ușa, fuge pe hol și începe să latre. Iar vecina strigă tare, de pe hol „Zero, Zero, ce faci, Zero?”. Evident, atunci Zero începe să latre și mai tare, iar ea îi tot spune chestii de pe hol și cam așa mă trezesc aproape în fiecare zi. Într-o dimineață, când eram cu ea în lift, vecina mea de 90 de ani mi-a povestit că, la începutul anilor ’60 trăia în nordul Franței. Că nu avea mare lucru de făcut pe acolo, în afară de să se plimbe, să se ducă până la mare și să stea cu soțul ei. Prieteni nu își făcuse, încă, că abia se mutase. Dar că, la scurt timp după ce a ajuns acolo, a descoperit o distracție cu care își umplea prima parte a zilei. Descoperise că, aproape de locul unde stătea era un stadion-complex unde se desfășurau curse de foxterrieri și antrenamente. Nu știu de ce, nu erau curse obișnuite de câini, de ogari sau alt erase de viteză, doar de foxterrieri. Iar ea se ducea în fiecare dimineață să se uite la ei, să îi mângâie, să se joace cu ei, să stea de vorbă cu îngrijitorii. Iar duminica se ducea la curse să îi vadă. Normal, cunoștea toți cățeii care participau. Povestea asta pe care mi-a spus-o vecina mea în dimineața aia, în lift, mi-a schimbat toată săptămâna. Poate luna. În orice caz, am rămas cu ea și acum, pentru că am văzut și simțit tot ce mi-a spus ea.

19. Recomandă-ne un loc public pentru sex

Habar n-am, în rond, la Universitate. Mi se pare destul de public, nu? Te duci, frumos, te sprijini de semafor și începi hâțâneala. Și aruncă ăia din mașini cu covrigi în tine, îți dau flegme. Poate te și bate vreun taximetrist, mi se pare mișto.

20. 5 locuri preferate prin care te găsim zilele astea

Acasă și în parc cu Zero. În rest, am spus deja, am relații bune în locurile în care mă duc, nu vreau să zic despre un loc și despre altul nu. E bine acolo unde e bine, nu cred că are vreo importanță pentru cine citește ce spun eu sau altcineva.

Foto: Jules Mirică