Cine se bate pentru Roşia Montană?

Raluca Dan face voluntariat de aproape jumătate din viață. Are 26 ani. A studiat Comunicare și Relații Publice la SNSPA, ocazional se îndeletnicește cu traininguri de activism, coordonează grupuri de voluntari ca parte din traseul ei profesional și, din 2006, s-a băgat prin diverse ONG-uri. Este unul dintre membrii fondatori Re.Generation, o organizaţie nonguvernamentală de protecţia mediului tânără, micuţă şi grassroots. Acolo face de toate, dar mai ales campaigning și comunicare, socotind proporții corecte între diverse tipuri de acțiuni și inițiative. Re.Generation militează pentru o societate echitabilă, justă din punct de vedere social și de mediu. Înființată de grupul Ralucăi de prieteni prin 2009, Re.Generation a creat cadrul formal prin care sprijină Campania Salvați Roșia Montană, combate organismele modificate genetic, participă la organizarea evenimentelor culturale și de mediu (de exemplu festivalul FânFest sau Ziua Roșiei Montane), și militează pentru suveranitate alimentară și drepturile țăranilor din toată lumea. Re.Generation mai susține și alte inițiative pentru dezvoltare durabilă sau care se opun proiectelor industriale distructive precum fracturarea hidraulică a gazelor de şist.

Cum ai ajuns să fii implicată în activism și ce te motivează să continui?

Activitatea mea civică a început acum vreo 10 ani, prin 2003, în Mangalia (locul meu natal), când din prea mult timp liber am ajuns mai în joacă, mai în serios să voluntariez la Salvaţi Copiii. M-am dus acolo cu o mână de prietene, la liceu fiind şi am rămas voluntară până în anii facultăţii, când am venit în Bucureşti. Deşi sună a clişeu, acolo chiar mi-am primit „cei 7 ani de acasă” în voluntariat. Umblam prin şcoli generale şi licee şi susţineam cursuri de educaţie pentru sănătate, ţineam traininguri pentru voluntari, organizam evenimente cu şi în sprijinul copiilor vulnerabili (romi, refugiaţi, exploataţi economic etc.) sau campanii de fundraising. Am făcut de toate şi am învăţat tot pe atât.

A urmat Greenpeace, locul unde m-am întâlnit mai îndeaproape cu ecologia şi cu activismul de mediu. Am învăţat cum se întâmplă protestele la casele mari, cum foloseşti un echipament sau care sunt practicile în timpul unui protest. Pe lângă asta, am coordonat şi instruit echipa de activişti ai organizaţiei.

Justiţiară am fost de mică, însă nu mi-am imaginat drumul pe care toate evenimentele acestea care deja îmi formau viaţa îl pavau uşor, uşor. Abia după o vreme bună, plecând de la Greenpeace, mi-am dat seama că nu pot fi în altă parte decât în mijlocul acţiunilor civice, printre proteste, traininguri, campanii şi proiecte de mediu sau pentru echitate socială.

Si aşa am ajuns în 2009, când am pus bazele Re.Generation împreună cu alţi patru prieteni şi atunci am învăţat şi continui să învăţ zilnic. Cred şi sper ca prin ceea ce fac împreună cu cei din jurul meu, oamenii să reuşească să îşi păstreze demnitatea din toate punctele de vedere. Să nu ne mai descotorosim singuri de propriile drepturi: fie că nu le cunoaştem, fie că le vindem sau le lăsăm ignorate şi încălcate sistematic până când drepturile noastre, ale fiecăruia dintre noi, sunt reduse complet.

Forţa aceasta activistă mi-o dau nenumărate lucruri din jurul meu: de la roşienii care de peste zece ani nu pleacă de pe pământurile lor deşi sunt constant agasaţi de companie, la ţăranii care demonstrează că poţi avea o gospodărie mică şi să trăieşti de pe urma ei, până la toţi cei care ni s-au alăturat în aceşti ani şi acum activează alături de noi sau activiştii pe care îi aflu în alte ţări. Nu ai cum să îţi pierzi motivaţia cu atâtea exemple şi bune şi rele din jurul tău.

E un factor de coerență socială participarea la activism? Ai continua să faci asta dacă subit prietenii cu care întreprinzi acțiuni ar renunța? Activismul are vreun sens la singular?

Absolut, participarea la activism cred că este participarea la menţinerea sănătăţii tale şi a comunităţii din care faci parte; omul şi comunitatea sa se hrănesc reciproc şi se reflectă unul în altul. Dezinteresul pentru comunitatea din care faci parte înseamnă renunţarea la tine şi reciproc. Sună poate a limbaj de lemn să fii activ civic, sau poate chiar obositor, dar este ca igiena personală.

Da, aş continua, dar cred că activismul nu este ca bifatul unui task de pe o listă. Odată ce ai aflat de zecile, sutele de cazuri în care injustiţia este la ea acasă, nu mai poţi dormi la fel; cineva poate se implică în mai multe acţiuni, altul în mai puţine, dar tot activism este. Și ştii, vorba aceea: „cine se aseamănă, se adună” şi se învaţă unii pe alţii, aş mai adăga eu. Aşa şi cu prietenii mei.

Putem considera activismul act singular drept momentul iniţierii unei acţiuni, altfel activismul este, după părerea mea, esenţial colectiv, comunitar, atât ca scop, cât şi ca mod de ajunge acolo. Prin activism, îţi doreşti ca mediul în care trăieşti să devină mai bun pentru tine şi ceilalţi, dar nu poţi ajunge acolo decât cu sprijinul celorlalţi, aşa putem vorbi de schimbări reale, de care, într-adevăr, oamenii simt că este nevoie, se regăsesc şi luptă pentru ele.

Ce nu ai face niciodată pentru un scop nobil în detrimentul siguranței personale?

Asta nu aş putea spune decât în momentul în care aş fi în faţa acelei situaţii.

Cum funcționează mecanismul asociațiilor de activism din punct de vedere financiar?

Mai dificil decât pentru alte domenii. Și asta, în primul rând, pentru că acţiunile (aka protestele) adresate autorităţilor, şi cu atât mai mult cele mai radicale, sunt foarte puţin privite ca pe un lucru firesc şi necesar, complementar altor demersuri menite să deblocheze comunicarea cu aceste autorităţi şi, mai apoi, ele să îşi facă treaba. Însă, în acelaşi timp, nu am fost intimidaţi de lipsa banilor când am ştiut că este nevoie de o acţiune, şi am căutat soluţii să se întâmple. Căci dacă o acţiune nu are loc atunci când trebuie, atunci nu mai este nevoie de ea deloc.

Cum se poate pregăti un grup de activiști sau cum evoluează tehnicile de protest în raport cu rezistența autorităților?

Cred că atât timp cât ştii să identifici locul care doare, rămâne o chestiune de creativitate cum să îl apeşi, iar aici, important este să ai mintea deschisă pentru orice fel de idei. Acestea devin mai bune sau mai puţin potrivite doar atunci când sunt confruntate cu o situaţie specifică, nu este o regulă că acţiunile trebuie să devină mai radicale. Pot să îţi spun mai degrabă de o constantă pe care protestele noastre o au, şi anume că sunt paşnice.

Ce părere ai despre organele autorității care execută un ordin? Ai înțelegere, de exemplu, pentru jandarmi, în sensul că ei doar fac ce trebuie să facă?

Din evenimentele de până acum, organele autorităţii au făcut mai degrabă ce NU trebuie să facă. De exemplu, nepermiterea unui marş de protest pentru motivul că niciunde nu este loc pentru defăşurarea lui este de fapt o îngrădire a dreptului la liberă exprimare, o încălcare a responsabilităţilor acelor forţe de ordine, care au obligaţia de a garanta exercitarea acestui drept. O altă dovadă este contestarea amenzilor primite de către activişti în timpul protestelor şi câştigate ulterior în instanţă, un du-te-vino constant în ultimii ani. Însă nu sunt deloc de acord cu executarea ordinelor de către jandarmi atunci când vine vorba de a intra cu forţa şi de a înăbuşi mulţimi de protestatari, de oameni asemenea lor care luptă împotriva unor legi sau sisteme injuste faţă de toţi. Altfel, nu pot generaliza; fiecare dintre noi este o verigă a sistemului actual, nu te sustragi lui complet, dar oricând poţi să îl boicotezi.

Când devine activismul ceva periculos? Există inclusiv vreo orientare sexistă în acest domeniu (de pildă, activități rezervate bărbaților)?

Activismul poate fi considerat periculos atunci când instanţele de judecată, politizate sau influenţate de industrie, încadrează un protest pe cu totul alte legi încât să arunce activiştii în închisoare. În lume sunt şi activişti care au murit în timpul unor acţiuni în care suprindeau sau confruntau direct grupuri care defrişau ilegal pădurea amazoniană, de exemplu.

Nu am întâlnit până acum atitudini sexiste printre activişti, cred că este firesc să nu existe printre oameni care activează tocmai pentru respectarea unor drepturi fundamentale.

Când poate pica activismul în ridicol, derizoriu, sau inutil?

Activismul în sine nu este niciodată ridicol sau inutil; doar o anumită acţiune poate fi considerată astfel, atunci când o faci, de exemplu, la momentul nepotrivit sau scenariul ei nu se corelează cu gravitatea sau miza situaţiei sau dacă nu vrei să renunţi la idee, deşi situaţia s-a mai schimbat între timp. Altfel, activismul, adică implicarea constantă pentru un lucru, este un motor pentru progres atât timp cât porneşte de la interesele cetăţenilor.

În activism există concurență între asociații sau se militează pentru joncțiune întru scop comun?

În general, grupurile de activişti sunt solidare unele cu altele şi se susţin reciproc, participând la protestele unora şi altora sau ajutând cu ce este nevoie. Sunt totuşi şi situaţii când abordarea asupra unui protest este diferită şi atunci poate că un grup nu participă, dar şi asta mi se pare firesc, pluralismul de opinie. Însă nu este vorba despre concurenţă.

Dă-mi un exemplu de model de activism din străinătate care ar trebui preluat și la noi în țară.

MST (Landless Workers Movement) – Brazilia. Este o mişcare socială de masă formată de lucrători agricoli şi oameni care vor o reformă agrară şi se opun injustiţiei şi inechităţii sociale în zonele rurale. Din 1984, când s-a înfiinţat, mişcarea a ocupat peste 2500 de terenuri, iar peste 370.000 de familii fără acces la pământ până atunci s-au aşezat pe acele locuri.

Un activist trebuie să se implice în mai multe curente de combatere? Ține de conștiință civică să faci mai multe valuri de disidență sau activistul trebuie să se orienteze către un unic țel de luptă?

Depinde din ce punct de vedere priveşti. General vorbind, un activist nu luptă doar pentru o cauză, ci pentru respectarea sau recâştigarea unor drepturi ale omului, pentru îmbunătăţirea unei societăţi; multe probleme au la bază aceleaşi motive (nerespectarea legilor, corupţie, chiar aceleaşi persoane în spate etc.) şi nu există să consideri o cauză mai importantă decât alta, decât poate din prisma iminenţei uneia dintre ele.

Dar practic, bineînţeles că un activist se va concentra mai mult pe o cauză anume pentru a putea fizic să fie la curent cu tot ceea ce mişcă legat de acea cauză, ca să reacţioneze rapid şi să obţină succese. Dar experienţa unui activist poate fi foarte valoroasă şi trebuie împărtăşită şi în alte grupuri, aşa că mulţi activişti se implică în mai multe campanii sau mişcări.

Ce părere are familia ta despre activitatea pe care o întreprinzi? Mai ai și alte job-uri sau proiecte, sau te întreții din practica de activism?

Iniţial, părinţii mei au crezut că este o activitate de timp liber, ulterior şi-au dat seama că nu este aşa şi primul gând a fost să îşi facă griji pentru mine (văzând cum jandarmii tratează activiştii) sau că acţiunile noastre ar putea fi în van. Cu grija au rămas şi acum şi vor rămâne (căci de aceea sunt părinţi), dar ştiu că activismul nu este doar pentru tineri sau doar pentru anumiţi oameni, aşa că în unele activităţi civice i-am angrenat şi pe ei.

Acţiunile sunt doar una dintre activităţi, ele se completează cu proiectele pe care le scriu şi care abordează temele pentru care militează Re.Generation: minerit aurifer, organisme modifcate genetic, agricultură etc.

Ce se petrece cu activismul dintr-o anumită zonă (de exemplu, chiar cu Re.Generation), dacă și-ar atinge mâine toate scopurile?

Fericit exerciţiu de imaginație. Păi am continua unele dintre lucrurile pe care deja ne-am propus să le facem, ca de exemplu să contribuim la transferarea practicilor agricole de la o generaţie la alta. Un activist nu îşi doreşte să protesteze toată viaţa, dar se întâmplă că protestul, acţiunea directă să fie una dintre cele mai potrivite metode de a conduce la rezolvarea unor situaţii. Ne-am bucura cu siguranţă să punem în practică şi alte idei, de care nu avem vreme în momentul de faţă din cauza focului continuu în care ne întreţinem cu autorităţile.

Excesul de atitudine în activism poate duce la anarhie într-o societate instabilă?

Anarhismul nu înseamnă neapărat o extremă violentă a activismului sau instaurarea haosului, ci este mai degrabă o extremă de raportare la un sistem de guvernare. Da, probabil că sunt mai mari şansele ca numărul de anarhişti să crească într-o societate instabilă, tocmai din cauza eşecului acelui sistem, la fel de bine cum sunt şanse mari să crească orice extremă. Însă oameni care au respins un sistem au existat indiferent de perioade.

Care e cea mai puternică sau tulburătoare amintire dintr-una din acțiunile voastre?

Am două amintiri.

Una, când ne-am strecurat în Palatul Parlamentului la sedinţa de învestire a lui Adriean Videanu ca ministru al Economiei şi am afişat un banner cu mesajul „Roşia Montană NU e de Vi[n]deanu!” Nu am să uit niciodată expresia lui Videanu, atunci când am intrat în sală: faţa i s-a înroşit şi schimonosit, iar cuvintele s-au blocat pentru câteva secunde. Atunci am ştiut că acţiunea noastră a venit la momentul potrivit. Toată sedinţa, Roşia Montană a fost subiectul fierbinte de discuţie.

A doua acţiune a fost ocuparea fostului hotel Continental din Cluj Napoca. Timp de şapte ore, cât a durat ocuparea, am desfăşurat bannere cu mesaje despre Roşia Montană care reclamau embargoul media sau susţinerea mineritului aurifer chiar de către preşedinte, am strigat la portavoce solicitările noastre şi situaţia reală şi am pus muzică să fim auziţi. Occupy Conti s-a bucurat de o susţinere imensă din partea oamenilor, încât toată săptămâna care a urmat, în fiecare seară, în Cluj Napoca, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, aveau loc acţiuni locale, flashmoburi, scenete, totul pentru a duce mai departe povestea Roşiei Montane. A fost un moment care m-a inspirat incredibil şi care a deschis un nou capitol în relaţia noastră cu susținătorii Campaniei Salvaţi Roşia Montană.

Trebuie că ai și un vis, care ar fi acela?

Hah, doar unul? Cum sunt mai practică, zic să ţi-l transmit deocamdată pe primul din listă şi pe urmă mai vedem: să salvăm Roşia Montană de orice proiect minier. Altfel, visuri despre cum să fie această lume sunt nenumărate.

Primele 5 elemente cele mai dragi din universul timpului tău liber.

Prietenii mei, turele cu bicicleta, gătitul, torsul motanului, călătoritul.