City of Riri. Episodul 2: Matache

Pe Calea Victoriei mă izbesc de codul galben care dansează în aer pe muzică de picamer, cu accente suave de claxoane. În ziua asta toridă, un domn face plajă pe scările bisericii, cu geaca îmblănită descheiată ca să-l vadă soarele și berea belgiană 365 lângă el. Închid ochii și mă teleportez la mare. Aș putea să adorm aici, pe strada Theodor Aman, în liniște și arșiță.

Un soi de briză râncedă adie dinspre Piața Matache. Vrăjită de mirosurile de pepene, mujdei și mititei, calc iscoditor în vechiul târg. Mă opresc lângă o babă măruntă și sfrijită dar cu vocea tânără și neastâmpărată, care flirtează cu bodyguard-ul de servici. Stă pe un fotoliu improvizat dintr-o navetă de plastic, căptușită cu carton confortabil. Mă așez lângă ea, direct pe asfaltul înmuiat de căldură.

„Am făcut curățenie acasă. Mirosea a șobolan. Am prea multe pisici. Toți șobolanii stau pitiți la mine sub pat, se ascund de ele. Scuză-mă, dragă, te plictisesc?”

Flirtul e încheiat violent. Un domn masiv se năpustește peste babă, supărat că „proștii nu știe să parcheze”. Îi cere socoteală pentru cinciarul parcat anapoda, care, într-adevăr, sunt de acord, strică toată armonia pieței. Domnul se recomandă Maimuță, că așa îl știe lumea la Matache. Își lasă numărul de telefon, pe care baba îl notează conștiincioasă.

„Când vine ăla cu cinciaru să mă sune de urgență! Na doi lei, babo, șpaga ta.” 

Baba își ia comisionul, îmi zâmbește frumos, fără dinți, și îmi face cu ochiul. „Vezi, mamă, ce bine e dacă am stilou? Am și fotoliu, și stilou. Are baba, are.”

Baba este cool. Nu trece mult și apare și o gașcă de băieți cu tatuaje, antebrațe și adidași fosforescenți. Dau o serie de târcoale prin jur. Pleacă și se reîntorc cu o cutie de carton, pe care o rup în două. Unul îmi întinde mie o jumătate: „Ia, să stai și tu pe moale.” 

Iau cartonul și îmi fac și eu un fotoliu. Mă simt ca o exploratoare acceptată de băștinași. Băieții mă întreabă cum mă cheamă. Riri? De ce nu Lili? Curios. „Sunteți de aici, din Matache ? Sunteți o gașcă?” „Nu suntem o gașcă, în Matache nu există găști. Doar grupuri de prieteni. Stăm aici, în piață, că n-avem și noi un părculeț, să ieșim cu prietenii. Unde să mergem, în Gară? Ne dă lumea la cap acolo. Stai pe bancă și nu știi de unde-ți vine cărămida.”

Dau din cap cu empatie. Știu și eu foarte bine că este greu până îți găsești locul în această lume. Trebuie s-o cutreieri în lung și în laț. Și nu peste tot unde cutreieri este așa frumos ca în Hala Matache.

***
City of Riri (City Stage pe Facebook) abordează orașul ca pe o scenă personală, scenă pe care intri zi de zi, în muzica traficului sau sub reflectoarele felinarelor. În această piesă de teatru, Riri încearcă să repereze scenele Bucureștiului, decorate în mod natural de acțiunea timpului și naturii, să găsească costume adaptate piesei și interpretări ale stărilor transmise de cadrele respective.

City of Riri. Episodul 1: Ananasul.