City of Riri. Episodul 3: Pisicile din Bucureşti (I)

Stăteam într-un bloc cu iederă verde proaspăt și o bulină roșie, la Ateneu, deasupra unui magazin de bijuterii. Bijutierul, Daniel, era un negru zâmbăreț cu dinții scânteietori ca briliantele cu care se juca. Între perlele și giuvaerurile din vitrină, trona un pisic sofisticat cu blăniță animal print și ochii albaștri, el însuși o bijuterie pe o pernuță de catifea. Îl chema Baroc.

Ieșeam cu pisica mea Ana în lesă roșie și o etalam prin cartier. Prin geam, Baroc o sorbea din priviri. Se lipea cu nasul de geam și o urma până când se termina vitrina. Prea bleg și neexperimentat însă ca s-o cucerească, înghițea în sec. Obraznici, motanii derbedei îi dădeau târcoale fără nicio jenă. Unii erau foarte insistenți. A fost urmărită timp de mai multe zile, întâi discret și apoi din ce în ce agresiv, de unul dintre admiratori. La rândul lui, acesta era căutat cu disperare de mămica lui, o tanti cu părul făcut permanent care cutreiera cartierul țipând „Lolic, Loliiiic!”

Lolic era un pisic vagabond care răzbise deasupra vieții de stradă. Fusese adoptat de această tanti, care îi spusese inițial Lola. Odată cu vârsta adolescenței însă, Lola și-a dezvăluit natura masculină și a devenit Lolic. Răsfățat și adorat de gazda lui umană, motanul nu își refuza niciun capriciu. Înconjurat de atâta iubire, își dezvoltase o puternică încredere în sine și devenise la vârsta de 1 an masculul alfa al Pieței Amzei. Cicatricile de pe față și le purta cu siguranță și îngâmfare.

Își adusese acasă iubita principală, cu care avea și 5 pui, dar în rest, își păstrase libertatea de burlac. „Să n-o lăsați cu Lolic!” m-a prevenit mămica lui. „E o haimana!”, a mai zis, strângându-l duios în brațe.

Pisica Ana se arăta interesată de Lolic. Șarmul lui de băiat rău o vrăjea, se ducea hipnotizată să îl miroasă. Băgat sub o mașină, îi făcea semne să vină. Ana se smucea din lesă, disperată să intre sub vehicul. Eu o trăgeam în direcția opusă. Atmosfera era tensionată. Lolic a ieșit de sub mașină și a îmbrățișat-o. Ana s-a calmat subit la atingerea lui. Mămica lui Lolic era scandalizată, l-a pescuit din vârtejul iubirii.

Baroc se uita prin geam îndurerat. Ana și Lolic își aruncau priviri intense. Plângeau cu pasiune unul către celălalt. Mama lui Lolic era posesivă, l-a dus cu forța în casă. A doua zi, Lolic a evadat. A coborât pe iederă în jos și și-a lăsat familia. A venit la noi la bloc. Daniel tocmai ne invitase înăuntru, în magazinul de bijuterii.

Pe un covoraș persan stătea Baroc. Cum a intrat Ana, s-a ascuns sub scaunul bijutierului. Ana s-a dus la el, întrebătoare. Baroc a scos nasul de sub scaun, timid. S-au mirosit. Ana a început să îi vorbească, îi zicea multe chestii, probabil îi povestea cum a visat ea la momentul ăsta, de atâtea ori când s-au studiat prin geam, fără speranță. La început, Baroc nu a reciprocat. Asculta atent și dădea din cap. Apoi i-a tras una peste față Anei. Șocată, Ana s-a tras câțiva pași în spate. Și-a luat avânt și a sărit pe Baroc, care a urlat amenințător. Avea vocea mai subțire că a Anei. Total neintimidant. Ana l-a doborât din prima, fără niciun efort.

Dezamăgită, Ana a ieșit din magazin uitându-se disprețuitor de afară la Baroc. Apoi s-a așezat pe asfalt și a privit mult timp în gol la linia orizontului. Când din senin, a apărut Lolic. A înconjurat-o cu mișcări unduitoare de felină. Ana era neimpresionată. Atras de agitația de afară, Baroc și-a făcut și el curaj și a ieșit pe trotuar. Acum amândoi făceau cercuri în jurul Anei și îi spuneai care mai de care lucruri romantice, după tonul mieunaturilor. Ana a rămas impasibilă. S-a uitat când la unul, când la altul, lingându-și blănița, ca un tic nervos. „Pe cine va alege Ana?”, ne întrebam eu și Daniel, încordați. Ana și-a lins o ultimă dată spatele și apoi l-a întors ambilor pețitori. S-a dus să exploreze junglă de beton de peste drum. Docilă, am urmat-o cu lesa în mână. I-am aplaudat silențios decizia. Lolic era un golan sexi și Baroc un fraier de bani gata. Până la urmă, Ana a ales libertatea. Am crescut-o bine.

***
City of Riri (City Stage pe Facebook) abordează orașul ca pe o scenă personală, scenă pe care intri zi de zi, în muzica traficului sau sub reflectoarele felinarelor. În această piesă de teatru, Riri încearcă să repereze scenele Bucureștiului, decorate în mod natural de acțiunea timpului și naturii, să găsească costume adaptate piesei și interpretări ale stărilor transmise de cadrele respective.

Primele două episoade.