Am mers într-o dimineață la frizeria din cartier să mă vopsesc. În mod normal, aș fi căutat ceva mai scump, mai modern, mai de încredere, că de! nu voiam să ies de acolo arătând ca o maimuță. Dar tocmai fusesem concediată de la ultimul job. Motivul: mă certasem ca la ușa cortului cu prietenul meu din vremea aia.
Văzusem în telefonul lui niște mesaje de la Olga, vecina moldoveancă de la etajul 4. Olga e perfectă, ambii ei părinții sunt ruși și nu știe prea bine românește. Are unghiile lungi și ascuțite, părul drept și mereu aranjat, poartă doar rochii strâmte și decoltate. Nu am văzut-o niciodată fără tocuri, nici măcar când coboară la magazin după pâine. El n-a încercat să nege că ar fi ceva între ei și s-a lăsat cu o ceartă destul de urâtă care m-a lăsat fără job și fără bani și cu o inimă frântă.
Cum vindeci o inimă frântă mai bine decât schimbându-ți culoarea părului din brunetul cel mai negru în blondul cel mai imposibil? Cu bani puțini, important de precizat.
În mijlocul verii, o căldură sufocantă, m-am trezit cu greu pe la 10. Cum nu prea aveam nimic de făcut, stăteam până noaptea târziu și trezitul la ore cât de cât normale mi se părea imposibil. Am mâncat niște pate pe pâine pe care l-am găsit prin casă și m-am îmbrăcat la repezeală cât de cât decent. Sunetul pe care l-a facut ușa când am intrat mi-a abuzat timpanul în vulgare moduri, aș fi preferat s-aud ace de cusut zgâriind o tablă ruginită. Înăuntru era gol, păream a fi singura clientă a frizeriei. Patru angajate stăteau și se uitau la un televizor micuț, suspendat pe un perete. Păreau foarte interesate de emisiunea despre care tot ce pot spune e că era mondenă.
Mă așez pe scaun și mă privesc în oglindă. Ador scaunele vechi din frizerii care se fixează după înălțime, se rotesc și scârțâie. Mi-ar plăcea să mă așez într-unul și să mă învârt până amețesc și îmi vomit și sufletul. Nu arăt deloc bine, parcă și oglinzile astea scot în evidență toate defectele. Am cearcăne, ochii roșii și tricoul un pic murdar într-un colț. În graba de dimineață am uitat să-mi pun sutienul. Ce sâni mici am acum, parcă aș fi o fetiță de 13 ani. A fost trist momentul în mi-am dat seama că sânii nu vor mai crește mai mult de atât. Neoanele de deasupra oglinzilor îmi orbesc privirea, așa că mă văd nevoită să privesc spre mormanul de reviste pentru femei de pe o măsuță din apropiere. Încerc să deslușesc titlurile de pe coperți. S-ar părea că luna asta totul este HOT, de la temperatură la noile look-uri, fashion, body, sex.
Am început iar să mă gândesc la M. Mi-am zis că n-o s-o mai fac, dar parcă nu mă pot abţine, îmi fug gândurile. Mă uit la tavan şi e plin de mucegai. Mucegai înnecăcios și toxic. Şi eu am mucegai la mine în cameră, îl privesc când stau întinsă în pat până târziu cu pisica. Lui M. îi plăceau mult pisicile şi el avea una. Mi-e dor de M. Mă întreb ce face în acest moment. Oare i-ar fi plăcut mai mult de mine blondă? Ştiu că îi plăceau blondele. Dar nu mă vopsesc ca să fiu pe placul lui. De fapt, nici nu-mi place părul blond, mi se pare fals şi stupid. Oare de ce mă mai vopsesc?
Ultima lună a fost grea . După pierderea jobului și a iubitului am nevoie de o schimbare in viața mea. Sau chiar mai mult, am nevoie să mă schimb eu. De acolo vine şi nevoia asta de o trecere radicală de la negru ca abanosul la blond ca spicul grâului. Mi-am propus să devin exact opusul meu. Să nu mai fiu femeia pe care M. o părăsește pentru a fi cu Olga. Să fiu chiar eu Olga.
Coafeza, o tânără blonduță de vreo 20 și ceva de ani, machiată excesiv și cu părul impresionant de voluminos, începe procesul de pregătire a vopselei sau decolorantului. De la televizor se aude aceeași emisiune mondenă. Urmează știrea zilei - Connect-R se însoară. A părăsit-o pe prietena lui cu care era de vreo 2 ani și se însoară cu tipa asta blondă pe care o cunoscuse în urmă cu trei luni. Toată lumea din preajmă e impresionată. Una dintre colege vine în mare grabă dintr-o cameră îndepărtată, să o vadă și ea. Se întreabă dacă e frumoasă. Decizia luată în unanimitate este că actuala, adică blonda, este mult mai frumoasă decât bruneta cu care era înainte.
După cele 30 de minute mergem la scafă, să înlăturăm vopseaua. Nu înteleg cum pot unii să se relaxeze în acel loc. Gâtul îți stă înțepenit, nu poți ridica prea mult capul pentru că riști să faci apă împrejur, iar întreg procesul durează prea mult și e plictisitor. Am fost fericită când s-a terminat. Când m-am întors, discuția din salon despre Connect-R luase sfârșit. Acum altă știre făcea senzație - Anda Adam și Victor Slav s-au despărțit.
Am emoţii, părul e încă ud şi nu se înţelege prea mult din noua culoare. Parcă mi-e şi frică să mă uit. De fapt, nu o să mă uit, închid ochii si-i deschid la final, să fie mai mare surpriza. Dacă nu-mi place, nu-mi place, asta e! Revin la cosiţe brunete demne de Pocahontas.
M-am vopsit brunetă tot după o decepţie în dragoste. Fusesem roșcată: părul roșu îi plăcea iubitului meu din vremea aceea. După ce ne-am despărțit am vrut să șterg orice urmă faptului ca l-am iubit. Plus că roşcatul era prea kinky, nu mi se potrivea.
Coafeza pare încântată de rezultat, dar nu am prea mare încredere în parerea ei, luând în considerare că părul ei arată ca o coamă de leu ajuns la maturitate. Nu arăt chiar ca o maimuţă, sau măcar ca una simpatică. Zâmbesc, se putea şi mai rău. Poate nu a fost chiar o decizie greşită să mă vopsesc. Plus c-am plătit, uimitor, doar 35 de lei, mi se făcuse reducere de la 50.
După 5 luni ce pot spune? Părul blond nu mi-a vindecat inima frântă, ea s-a vindecat de la sine. Nici nu m-a transformat automat într-o altă persoană. Am încercat cam o lună să joc rolul Olgăi, cuceritoarea de bărbați, dar m-am plictisit . Poate și pentru că acel rol nu a fost scris pentru mine. Am învățat ca schimbarea culorii părului nu te schimbă implicit și pe tine. Ne schimbăm cu trecerea timpului, fără să ne dăm seama, întâlnim oameni noi, sentimentele vechi dispar, se nasc altele, mor și alea și tot așa. Nu voi mai face schimbări de look doar pentru că sufăr, pentru că nu ajută la nimic.
Urmează să ies într-un bar, în seara asta mă îmbăt zdravăn. Iar sufăr, după S. de data asta. Dacă vopsitul părului nu mi-a ajutat, să vedem ce efect va avea tequila.
Coaforul inimilor frânte
Eseu personal: Tequila, păr blond și decepții în dragoste.
Fotografie de Dan Alexandru.