Cola cu Sophisticated Lemons

Nu am luat acest interviu doar pentru că îl cunosc pe Radu de când era fără fane sau pentru că am fost colegă de liceu cu Spike. Ci, pentru că din noul val de trupe indie-alternative românești (și vorba aia, au apărut destule), Sophisticated Lemons chiar îmi plac. Vara asta m-am tot dus la concertele lor (la o terasă din Herăstrău, în deschidere pentru Blue Nipple Boy, pe scenă la Ursus Evolution, și în Control) să ascult Ladies Around the World, pe care, sincer, de-abia aștept să o înregistreze și să o urce pe pagina lor de SoundCloud, să o descarc și s-o ascult pe iPod până mă satur.

Media de vârsta a trupei e de 20 de ani, alcătuită din Radu (voce), Andrei (chitară), Spike (tobe) și Alex(bas), și toți sunt din București. Cum a început tot? Inițial, Andrei, Spike și Andu (fostul basist) repetau în garajul lui Andu (clișeul american absolut), ba chiar Spike bătea în cutii de vopsea înainte să apuce să-și cumpere primul set de tobe. De-abia mai târziu a apărut Radu, care a dat voce proiectului. A ce sună? La început, toată lumea zicea că aduc a ceva între Arctic Monkeys și The Strokes, dar na, (citez din Radu) „la o vârstă când ești super-entuziasmat de trupele pe care le asculți, ai tendința involuntară de a încerca să faci și tu același lucru”.

M-am întâlnit cu Radu, solistul lămâilor, la o Cola în Tineretului, și l-am luat la întrebări. Asta e ce a ieșit.

Ce nu ar trebui să lipsească din descrierea trupei?
Că am început de jos, ca niște puștani. Și că suntem o trupă independentă din toate punctele de vedere, ne înregistrăm singuri piesele, ne facem singuri posterele, pozele, clipurile. De exemplu, când am scos EP-ul Pleased to Meet You, ne-am apucat să trimitem linkuri de transfer.ro cunoscuților, prin massuri pe Messenger și pe Facebook, deci nici pe departe ceva profesionist. Altceva? Că ar fi foarte frumos să ajungem să trăim din asta, dar momentan e în stadiu de vis.

Cum e faza asta cu trupa independentă?
(râde) Ești tot timpul în faliment, cam asta e faza! Ăia 10-20 lei pe care îi plătește lumea la concert, îți ajung doar să plătești bețe, corzi, benzină, sala de repetiții; dacă îți rămân bani de un suc, e bine, ești pe plus! Tot ce facem noi e din plăcere, așa că am refuzat să ne ia o casă de discuri și să ne schimbe în noii Jonas Brothers sau One Direction sau orice li s-ar părea lor că vinde. Dar dacă la un moment dat va apărea un producător tare, cu care să ne înțelegem, normal că suntem deschiși.

Ca la concerte, acum a venit momentul ăla în care îmi prezinți trupa.
Andrei are un perfecționism d-ăla’ de geniu nebun. Face muzică de mic și are un background de chitară clasică. El, Spike și eu câte puțin, ne ocupăm și de partea de studio. Spike e chirurgul toboșar, și e ăla care are cele mai mari emoții înainte de fiecare concert. În schimb, Alex, deși în restul timpului e cel mai coleric, la concerte sau repetiții e mereu chill, el aplanează orice ciondăneală care mai apare între noi. Eu am făcut niște canto, niște baschet și dans artistic. Scriu versurile, că na, ăsta e instrumentul meu de care trebuie să am grijă, și mă mai ajută câteodată și Andrei.

De ce engleză?
Pentru genul ăsta e mult mai melodică; sună bine și-atât. Serios, chiar nu am altă explicație. Prima piesă a fost gândită de la început în engleză, și aia a fost. Am încercat să includem o bucată în română pe Life in 2D, dar suna dubios, și-am renunțat. Gândește-te cum ar suna: ochii îți sunt albaștri, și așa sunt și eu. Dar varianta de a cânta în română rămâne valabilă, dacă găsim ceva care să ne sune ok.

» citeste mai departe