Comunicarea, de la emoticon la sticker - de unde şi, mai ales, până unde?

Unicode, standardul în materie de cum e reprezentat limbajul pe ecranele noastre ale tuturor, conține undeva spre 130 de mii de caractere și simboluri (inclusiv emoji), a căror codificare prin bytes face diferența între Babel și Global Village. Acest reportoriu de simboluri păzit de ONG-ul omonim e cumva similar, ca să ajungem la miezul polemicii, primului sistem de scriere al omenirii, scrierea cuneiformă de pe plăcuțele sumerienilor. Sigur că pictogramele lor din mileniul 4 BC erau rudimentare față de emoji-urile mileniului 3 AD, dar criticii nu se împiedică de formă când au de deplâns lenevimea scrierii de azi.

Revenind pe axa timpului, cea mai nouă „involuție” a scrisului este sticker-ul, un derivat al emoji-ului și, de altfel, confundat deseori în conversație cu mulțimea emoji de care aparține, mai ales dacă e static (non-GIF). Toate emoji-urile vedetelor (brand emoji) sunt stickere, de fapt, pentru că nu e nimic standard la ele. Ele sunt emoji-uri on steroids, dezvoltate atent, ca fanii să recunoască poznele, grimasele și gestica VIP-ului și să vrea să le trimită în chat, pe privat, prietenilor - chat-ul fiind noul Sfânt Canaal pentru marketeri, și cel mai greu de penetrat. Iar tot acest mecanism creativ fin rezultă dintr-o alianță ad-hoc formată din vedetă & agenție & programator & ilustrator.

Oligarhii din spatele tastaturilor emoji

Eu i-aș zice stickerului „evoluție” totuși. Ca în cazul oricărui limbaj, cu dicționar flexibil ca lutul în mâna vorbitorilor, și omologul vizual, comunicarea prin emoji, se dezvoltă perpetuu, în mâna creatorilor de emoji personalizate. Sticker-ul este ca slang-ul care o ia pe căi neoficiale, ne-bătute în cuie de Unicode, ca să ajungă în „vocabularul fundamental”. Momentan, emoji-urile personalizate (non-standard) sunt folosite de bisericuțele (vorba vine!) de fani ale lui Kim, Bieber & co., restricționate pe anumite platforme (Messenger, Facebook, Skype) sau de gravitația unui brand uni-contextual (Starbucks, Dove). Cu alte cuvinte, creșterea limbajului e controlată de cei care au puterea, și geniul de marketing, să facă vâlvă targetată cu propriul articol din dicționar.

Ce nu au, poate, aceste branduri, e viziunea de a ținti mai departe de duzina de stickere. De la sticker pack la dicționar e cale lungă. Iar tehnologia, înca restrictivă, și frăiele ținute strâns de cei cu know-how să creeze emoji (artistic și programatic), gâtuie progresul.

Dar mai sunt și alți dezvoltatori de emoji, care caută doar să zboare cât mai aproape de standard.

Un astfel de Icar fără ego este Bitmoji, care a devenit standard pentru toată suflarea de pe Snapchat odată ce-a fost cumpărat și integrat în populara aplicație.

Emoji-urile din Bitmoji sunt personalizabile, deci îl întronează pe user ca personaj principal. Exhibit A: în galerie, emoji-urile mele, personalizate cu fața, coafura și atitudinea alese de mine :)

Brevity is the soul of wit + Fake (w)it till you make it!

Un alt exemplu de stickere fără ego de VIP este și neaoșul Stickchat, cu stickere animate românești, prin prisma căruia îmi și permit să emit părerea de față.

La câteva luni înainte de lansare, când stickchat număra doar o mână de stickere, oficial făcute de probă, dar mai curând de fun – ne-am strâns noi, creatorii Stickchat, odată în war room, să dibuim „nevoia”. Că nu te lansezi într-o dezvoltare de aplicație fără să te asiguri că există o nevoie, o lipsă, pe care aplicația ta vine s-o astupe. Am umplut o tablă albă cu expresii uzuale scrise pipernicit, dar la capitolul „nevoie” ne-am scărmănat creierii mult până să ajungem la un consens.

Inspirația pentru Stickchat, o aplicație de stickere hiper-contextualizate, i-a venit lui Matei, co-fondatorul T-Me Studios, prin primăvara anului trecut. A fost un exercițiu de imaginație care a stârnit instant entuziasm în echipă. Mai avuseserăm noi tentative de-a itera într-o altă categorie de aplicații, conexă poate celei de personalizare care curge prin venele T-Me (avem 23% din toată piața temelor de keyboard și am livrat interfețe pentru 170 de milioane telefoane din toată lumea). Stickchat, însă, a avut lipici instant, mai mult decât toate ideile crețe dinainte.

Dar, ca orice idee de-o frumusețe inefabilă, a și lansat o mie de întrebări. What-if-ul inițial imagina emoji-uri animate, amuzante, defalcate pe subiecte (de amor, de bună dimineața, de locație etc.) și bine indexate pentru căutări după cuvinte cheie. Diferențiatorul, în marea plajă de stickere din FB Messenger sau alte app-uri ca Justmoji, urma să fie arta, bașca textele de pe stickere, toate amuzante și în română. Motto-ul stickchat, de altfel, e „Stickere pe limba ta.” Dar, față de scrisul propriu-zis, evident mai la-ndemână pentru useri, ce aducea nou Stickchat? De ce să trimită stickerul „Sunt la metrou” în loc să scrie propriu-zis cele trei cuvinte?

Răspunsul, am zis noi, e legat ombilical de sursa primordială a șarmului la primate: osul ilariant. Pe care nu îl are toată lumea.

Știi frustrarea aia toxică, persistentă, când îți stă pe limbă un punchline, dar îți iese un fâs? Comunicarea cu un sticker răspunde nevoii noastre cronice de a fi „pe fază”, pentru că ai toate vorbele amuzante mereu la tine (în app), iar chiar și cele neutre devin funny prin ilustrație.

De ce simte omul, deci, nevoia de a folosi emoji/stickere în conversație? Taman inversul descrierii tătucului Kurita din ziua 0 a emoji-ului: chiar vrea să stârnească sentimente intense cu vorbele emojificate. Când trimit un emoji abscons cu o frunza de mári desenată din șapte jointuri, mă aștept să-l umfle râsul pe interlocutor, dar și să mi se umfle cool factor-ul în ochii lui.

Și, dacă popularizarea acestui limbaj alternativ depinde în mare măsură de stickerele personalizate de branduri, probabil, cheia democratizării lui stă în stickerele personalizabile de către useri. Cel puțin, așa am gândit-o noi, împăcând capra cu varza și dând userilor posibilitatea de a schimba textul de pe oricare sticker - inclusiv cele personalizate cu imaginea și versurile lui Smiley - și a-și „crea” propriul sticker potrivit oricărui context.

Jos pălăria, Oxford English Dictionary!

După ce trimit un emoji skunkos de-ale lui Wiz Khalifa, primesc invariabil întrebările „Ce-i asta?” și „De unde îmi iau și eu??”, și, tot invariabil pentru că în așa cercuri mă învârt, de la prieteni care nu știu cine e VIP-ul în toată ecuația asta. Îmi place să cred că Wiz nu stă cu ochii pe rapoarte sperând ca emoji-urile lui „contra-culturale” să exercite funcția foarte culturală de word-of-mouth și să-i aducă încă 10 milioane de subscriberi pe YouTube. Și că poate crede și el, pe undeva, că trendul emoji-ficării VIP-ului este (doar) un afluent inevitabil al unui limbaj alternativ incipient (prea confuz încă, asta-i clar, dar legitimizat deja de OED, care au desemnat „emoji” cuvântul anului în 2015), un limbaj în care ultimul cuvânt îl are arta.

Ioanina (30) face parte din primul val milenial, citește scenarii în loc de cărți, gândește în engleză. Nu doarme des, ca să fie la curent cu toate serialele americane și la zi cu majoritatea (evergreen-urile îi sunt Buffy și Queer as Folk). Lucrează în industria care iterează viitorul, ca social media manager al T-Me Studios, și explică ce legătură are una cu alta aici.