Cosmin Popan - „Ciclismul trebuie să fie o chestie foarte firească, nu un motiv de paradă.”

Cosmin Popan este în primul rând biciclist. Vorbește despre asta cu pasiune, gesticulând și găsește legături cu ciclismul în tot ce face. Fie că e mijloc de locomoție, subiectul unei afaceri sau temă de studiu, bicicleta nu lipsește din viața și discursul lui.

 

Într-o ordine aproximativă, a mai fost: jurnalist, blogger, la Portocala mecanică, asociat intr-un business cu biciclete, Ciclop, redactor la Das Cloud, un blog de tehnologie și new media. Și, bineînțeles, activist pe tema ciclismului. Dar genul rar de activist, care nu cade pradă pasiunii lui și își păstrează măsura.

 

 

„Ca toată lumea am avut experiența aia din copilărie, la țară, acasă. Până să am un Pegas am avut o altă bicicletă. Niciodată nu am știut de unde vine o bicicletă, le lua taică-miu, cu tot felul de combinații. Pegasul ăla l-am ținut mult. Era mic, un Pegas Robusta, arătam ca o girafă pe el.

 

Apoi am mers la liceu la Bistrița și nu am mai avut nicio treabă, am uitat de bicicletă. Dar în vacanțele de vară mă uitam la Turul Franței, pe Eurosportul englezesc, cu purici. Nu știu ce era mai important, că vedeam Franța trei săptămâni sau bicicleta și ciclismul de șosea, de performanță, la care eu nu aveam acces în niciun fel de fapt.”

 

 

„Când am ajuns la Cluj la facultate, am decoperit niște prieteni care se uitau și ei la Turul Franței. Mi s-a făcut dor și mi-am luat la un moment dat o cursieră dintr-un târg de acolo, un fel de Valea Cascadelor. În ziua aia am mers până acasă - 120 de km. Nu mai pedalasem niciodată pe o distanță atât de lungă.”

 

 

„M-a obsedat de mic. Țin minte că mă uitam la Turul Franței și mă trimitea mama să mai fac câte ceva. Și eu îi ziceam, adolescentin, ca să par important, „lasă că sigur o să îmi folosească la ceva.” Avea și ea dreptate. Îți dai seama, stăteam 3-4 ore, în miezul zilei, în fața televizorului, și urlam când câștiga Ulrich.

 

Am ajuns cu un Erasmus în Franța. Deja începeam să fac practică jurnalistică, la Prosport, Ediția de Cluj. Atunci am văzut primele curse live. Am fost fermecat. Sunt și acum indrăgostit de cursiere.”

 

 

„În București mi-am luat prima oară ca un mountain bike, ca toată lumea. Mergeam cu el la muncă, de la Trafic Greu la Cotidianul. Apoi un Trek, pe care l-am luat după ce mi-au furat-o pe asta. Apoi am avut magazine de biciclete și le tot schimbam. Mai ales în perioada în care aduceam SH-uri din Olanda. Am avut mai multe cursiere. Apoi am dat peste o biclă Allegro, elvețiană, de oțel. Am o nebunie cu oțelul, asta și pentru că nu am acces la material mai scumpe. Oțelul e mișto că are încă craftsmanship. A urmat nebunia cu fixele, am avut și din alea câteva. Cred că în total am avut vreo 8-9 biciclete, dintre care două mi-au fost furate.”

 

 

„Primele exerciții de activism le-am făcut chiar cu prietenii. Am încercat să îi convertesc pe toți, pentru că altfel apăreau tot felul de schimbări în mobilitatea grupului. De exemplu dacă plecam de la o terasă la alta eu ajungeam mult mai ușor sau mult mai devreme, sau ei se codeau să meargă în locuri care mie mi se păreau, datorită bicicletei, foarte aproape.

Am făcut mult activism pentru biciclete. Deși activismul e tricky. Poți ușor să ajungi în snobism - și drept dovadă există un snobism asociat bicicletei. Există pericolul unei scindări centru – periferie, al unui discurs de tipul „bicicletele sunt pentru hipsteri.” Ori eu cred că ciclismul trebuie să fie o chestie foarte firească, nu un motiv de paradă. Folosești bicicleta ca să te deplasezi ușor, ca să fii mai sănătos, dintr-o mulțime de motive care nu au legătură cu moda. Ideal ar fi să vezi biciclete în tot orașul (deși infrastructura este groaznică), nu doar agățate de gard la Control. Dacă ai una pe care o scoți doar la Skirt Bike ca să apari în poze cool ceva e în neregulă."

 

Acest interviu este parte din campania THIS IS LUMIA