Couchsurfing în Brazilia, de Revelion

Brazilia era în topul listei de călătorii de vreo 10 ani (inconștient) și de vreo 3-4 (conștient). Acum vreo 10 ani doar visam la cum ar fi să fiu pe o plajă străjuită de palmieri cu o nucă de cocos în brațe, iar acum 3-4 ani mi-am dat seama că n-ar fi chiar așa de imposibil. Dovadă faptul că de fiecare dată când se apropia decembrie Ina, prietena mea cea mai bună, mă întreba: „Și... anul ăsta ce facem de Revelion? Mergem în Brazilia?” Răspunsul meu a fost invariabil „ Nu, n-avem bani de Copacabana” până anul trecut.

Simțeam dorul de ducă în fiecare oscior, sărisem peste vacanța de vară și n-o mai văzusem pe Ina de aproape un an, pentru că s-a mutat cu jobul în Guatemala. Așa că la întrebarea „Mergem în Brazilia de Revelion?” n-am răspuns cu „nu”, ci cu „hai să vedem de ce am avea nevoie”.

***
Primul pas înainte de o călătorie mai lungă e să te întrebi: Ce-ar fi dacă? Ce-ar fi dacă aș avea concediu o lună? Ce-ar fi dacă aș găsi unde să stau fără să plătesc foarte mult? De îndată ce pui întrebările apar și bucățele de soluții, pentru că ieși de sub vraja lui „nu se poate”. La prima întrebare am răspuns cu o căutare de bilete de avion. Bilete care erau și 700 de euro, în loc de 1200 - 1400 cum îmi imaginam. Restul de informaţii necesare (preţuri, recomandări, cazare) au venit de la oameni care mai fuseseră în Brazilia, de pe site-uri, bloguri de travel și de la prieteni de prieteni care locuiesc acolo. Așa am aflat că prețurile la mâncare sunt comparabile cu cele din România, că nu există locuri de cazare ieftine de Revelion și carnaval în principalele locuri turistice (Rio, Salvador și orășelele de la ocean) și că nu are sens să călătorești cu autocarul 30 - 36 de ore de la Sao Paolo la Salvador (mai bine iei avionul). Înainte să încep să caut cazare îmi spusesem că vom încerca varianta CouchSurfing.org, platforma unde găsești oameni dispuși să te țină pe canapeaua lor câteva zile. Acum că aflasem că o cameră la hostel costa 100 de dolari pe noapte, canapeaua era clar singura noastră variantă, aşa că următoarele câteva luni au fost dedicate căutării de gazde. 

Mi-am luat biletul de avion în august, știind că urma să plec în decembrie. Am hotărât să mergem de sărbători pentru că prindeam cel puțin două evenimente: Crăciunul și petrecerile de pe plajă din noaptea de Revelion. În Rio de Janeiro, pe Copacabana și Ipanema se strâng cel puțin 2 milioane de oameni. Știam că senzația o să fie unică, așa că am făcut în așa fel încât să fim acolo pe 31 decembrie.

Planul includea Rio, Salvador (și câteva insule din jur), Sao Paolo și Ouro Preto. Trei orașe imense și unul mai mic, cu iz colonial. Am ales orașele ca să înțelegem lucruri despre cultură, inegalități, economie, istorie și am ales insulele ca să simțim ce înseamnă paradis exotic. Am început cu Rio, pentru că acolo am găsit cea mai generoasă gazdă: am stat la Mariah aproape două săptămâni și m-am simțit ca făcând parte din familie din prima zi.

***
Am plecat din România, de la 0 grade, şi am ajuns pe aeroportul din Rio pe la 8 seara, la 30 și ceva de grade, purtând în spate un rucsac de 10 kg. Pasagerii din avion, obișnuiți cu această trecere, intraseră la baie îmbrăcați bine și ieşiseră în rochițe și bermude. Eu dădusem jos un poncho şi un sacou şi acum transpiram în bluză de cald, dar și de teamă. Eram singură. Ina avea să vină pe altă rută, abia peste trei zile. Mariah promisese că vine să mă ia, dar nu era acolo. Telefonul de Europa nu funcționează în Brazilia și nu aveam bani schimbați. Dacă nu vine? Dacă nu ne recunoaștem? Unde o să dorm? Caută o soluție! Vocile din cap nu mă lăsau în pace. 

Rio are 20 - 22 de milioane de locuitori, iar traficul de seară e infernal. Mariah a întârziat vreo oră și am mai făcut încă vreo oră pe drum, până la apartamentul de patru camere unde locuia cu soţul, copilul, mama şi sora ei. A fost fericirea supremă să fac un duș și să văd canapeaua salvatoare din sufragerie, unde am dormit cu căţelul şi pisica. Efectul dușului m-a ținut 2-3 minute (apoi am transpirat din nou), iar canapeaua m-a primit abia pe la 2, după ce am mâncat, m-am jucat cu bebelușul, cu câinele și am explicat întregii familii (în engleză sau portugheză) ce caut acolo și de ce nu mi-am ales altă destinație.

Cariocas (locuitorii din Rio) nu s-ar muta în veci în alt oraș sau pe alt continent, dar tot sunt nedumeriți de milioanele de turiști care vin să vadă plajele (Copacabana, Ipanema, Botafogo), Cristo Redentor (statuia de 38 de m care străjuiește orașul), priveliștea golfului Guanabara de pe Pao de Acucar, pădurea tropicală, să se dea cu parapanta pe deasupra mării, să danseze samba și să asculte bossa-nova.

O mare parte din ei (în 2011 au fost 2 milioane) vin să experimenteze cel mai mare eveniment de o zi din Rio de Janeiro - petrecerea de pe plajă de Revelion. 1.7 milioane au ajuns pe plajă cu metroul, alții au ajuns cu vasele de croazieră, alții erau deja acolo și așteptau focurile de artificii de la balcoanele apartamentelor lor cu vedere pe Copacabana. Noi am ajuns cu metroul (preţurile taxiurilor erau imposibile). Între mine și tipul care își ținea lada de picnic cu bere pe cap nu mai erau decât 2 milimetri de aer, tricoul lui și ia mea de borangic. Împreună cu alte sute de oameni, încercam să facem din vagon un loc mai încăpător; nu am reușit și oricum nu era loc să cădem sau să mimăm o tentativă de leșin.

Tabloul petrecerii a inclus un cort, două special amenajate pentru cei 100 de couchsurferi care se găseau atunci pe plajă, umbrele cât cuprinde (da, ne-a plouat și eram îmbrăcați în alb), șampanii și băuturi din toate colțurile lumii, cele mai tari focuri de artificii pe ocean, baie în apa care era mai caldă decât ploaia și multe, multe corpuri și ritmuri.

Așa a început 2012. A continuat cu alte descoperiri și cu întâlniri speciale. Peste tot pe unde am fost ni s-a spus să avem grijă unde stăm (couchsurferii brazilieni nu au încredere în alți couchsurferi brazilieni), așa că le-am scris celor cu profil verificat și cu multe recomandări pe platformă și am încercat să vorbim cu ei la telefon înainte. N-am avut nicio problemă, am întâlnit doar oameni fericiți să afle mai multe lucruri despre Europa şi încântați că suntem primele românce pe care le cunosc.

Am întâlnit un couchsurfer din Rio care studiase carnavalul pentru disertația de master. El a fost ghidul nostru la două repetiții de carnaval - una pe Sambodromo (locul unde are loc competiția între școlile de samba) și una pe stradă. Fiecare școală de samba își pregătește povestea timp de un an, iar repetițiile dansatorilor principali și ale percuționiștilor sunt constante.

În Belo Horizonte am descoperit şi învăţat forro - unul din dansurile braziliene populare (cel mai apropiat ritm de forro e în melodia lui Michel Teló, Ai si eu te pego). Toată lumea știe să danseze în Brazilia, să se bucure de muzică şi de viaţă.

Un alt couchsurfer, la care am stat în Salvador, era doctorand în fizică atomică la o universitate din Elveția, dar nu reușea să stea departe de Brazilia mai mult de 3 – 4 luni pe an. Se trezea pe la 5 să alerge pe plajă, venea acasă, se pregătea de mers la laborator, iar seara mergea în oraș la dans. Uneori pauza de somn între petrecere și alergare era de 2-3 ore, alteori nu dormea deloc și își relua ritmul de cercetător petrecăreț brazilian.

Minunările au continuat pe insule. În nord-est există cele mai multe fructe exotice, așa că pe plaja unei insule am aflat adevăratul înțeles al cuvântului paradis. Dimineața aveai apă clară, soare, liniște într-un hamac și adâncimi de snorkeling, iar seara aveai petreceri pe plajă, tarabe de fructe care se combinau cu cachaca, vodcă sau rom. Couchsurferul la care am stat ne tot spunea povești de europeni care au ajuns pe insulă și au decis că vor să rămână definitiv. Ne gândeam serios să îngroșăm procentele statistice.

***
Toată distracția a costat în jur de 2000 de euro: bilet de avion dus-întors cu KLM, casă pe la prieteni și pe canapele, mâncare de pe plajă, de la supermarket și gătit acasă, 3 bilete de avion interne (Rio – Sao Paolo, Sao Paolo – Salvador dus - întors) bilete de autobuz, metrou și cadouri. Valoarea lucrurilor văzute, simțite și trăite e destul de greu de tradus în unități monetare. Sentimentul de liniște pe care îl ai afundându-te în ocean la apus, gustul sucului de mango sau de maracuja, priveliștea artificiilor din noaptea de Revelion, senzația că cel mai bun lucru pe care poți să îl faci e să dansezi și să te bucuri sunt amintiri care mă fac să zâmbesc și să simt culoare chiar dacă nu sunt fizic în Brazilia acum.

Bagajul cu care ajunsesem acolo avea 10 kilograme şi cuprindea un rând de haine de iarnă (cel cu care venisem), două perechi de pantaloni (devenite inutile încă din prima zi), rochii de plajă, tricouri, sandale, costum de baie. M-am întors cu aproape 22 de kile. Printre cele mai valoroase achiziții se numără un hamac de două persoane, câteva perechi de cercei și un CD cu o trupă de samba-reggae din Salvador. De fiecare dată când îmi pun cerceii colorați, tricoul de naționala Braziliei sau ascult o piesă de samba mă simt nemuritoare.
_

Gabi Solomon are 26 de ani şi călătorește (cu sau fără voia ei) de când avea un an. Din 2009 își povestește experiențele pe viajoa.ro