Cu placa spre Olimpiadă

La ce probă? Evident la snowboarding și poate la slopestyle, dacă se aprobă și ramura mai spectaculoasă a sportului în cadrul competițiilor de anul acesta. Vorbim de trickuri complicate, cu rotații ce depășesc 1080°. Cel mai înfricoșător lucru pe care l-a făcut Kinda însă n-a fost să sară zeci de metri, ci să apară pe scena de la TEDxYouth. În ciuda dificultăților de exprimare în românește și a faptului că și-a uitat discursul – sau cel puțin așa susține – în talk-ul său, el a vorbit sincer și amuzant, despre pasiune, curaj, snowboarding și cum e perceput sportul în România. Adică greșit.

Ziceai la un moment dat că snowboardingul nu e un sport extrem, sau că-l consideră oamenii așa și e doar un stereotip. Ce te face să spui asta?
Mă gândesc că eu sunt expert în treaba asta și pot să spun clar cum stă treaba. Ăsta nu-i extrem. Cum am zis și-acolo. Trebuie exersat, nu te-apuci și gata. Și-atunci de ce e extrem? OK, e o senzație mai mare, dar nu din cauză că e extrem, nu din cauză că îți pompează în vene andrenalina...

Ai avea vreun motiv pentru care să crezi că e mai periculos?
Toată lumea se uită la așa ceva și crede că e mult mai periculos. De ce? Pentru că ai o placă pe picioare. Dacă se urcă un om normal pe ea și nici nu poate să stea și unu’ vine şi sare 30 de metri acolo și se dă peste cap. Atunci clar că zici că-i extrem. Dar treaba asta nu e așa. Cum am explicat – o iei de la început și în câțiva ani înveți cum să faci chestia asta. Și treaba asta cu limitarea. Tot timpul, dacă înveți de la 0, atunci tot timpul îți întreci limita. La început n-ai crezut că poți să iei două viraje. Și după ce poți să iei două viraje, dup-aia deja ai senzația aia că „ce tare sunt!”. Dup-aia „am luat patru viraje!”. Dup-aia „uite că am sărit!”. Și e cumva neverending story. Lucrezi încontinuu.

Care e ultima limită?
Ultima limită e ce vezi la televizor, dacă te uiți la un X-Games sau ceva de genul ăla. Și treaba aia e tare că sunt 10 oameni considerați cei mai tari din lume și ăia forțează limita care încă nu se știe.

E prea nou sportul?
Da, și chiar dacă e nou sportul, la orice sport există o limită care o să fie depășită. Și la atletism, cineva la un moment dat o să fugă sub nouă secunde.

Și te motivează chestia asta...
Îți dai seama că te motivează să faci ceva. Să-ți dorești. Mă gândesc, cum să fac parte din ăștia 10 care fac chestii noi. Mă gândesc că e cumva supranatural. Am făcut eu pentru prima oară în lume trickul ăsta, după aia se ia toată lumea după mine. Dup-aia 5000 de oameni încearcă să facă aceeași chestie.

Care e limita ta personală pe care ai întrecut-o ultima oară?
Am făcut o rotație mare. De exemplu, uite, faci o rotație, faci un 720, care înseamnă că te rotești de două ori. Și-atunci exersezi 720. Și zici că „trebuie să fac și eu 900-le”, care înseamnă că e cu 180° de grade mai mult. Și încerci, încerci și nu-ți iese și la un moment dat îți iese. Și ești mândru și zici „nimănui din țară nu i-a ieșit 900-le”. După ce știi deja 900, te simți bine și încerci să faci 1080. Oricum, acum se bagă și 1440 – triple cork.

Cât de aproape ești de Olimpiadă? Ai câștigat niște concursuri, ai strâns niște puncte [TTR – Ticket to Ride – necesare pentru calificarea la cele mai importante evenimente din snoboarding]. Cum stai?
Am mai fost la niște curse, am strâns niște puncte pentru Cupa Mondială. Acum trebuie să merg la Cupa Mondială, trebuie să fac un rezultat bun pentru Olimpiadă. Nu e deloc imposibil.

Ți-ai făcut un calcul mai dur, să vezi cum e?
Se poate ajunge lejer, acuma trebuie să văd dacă chiar vreau să fac treaba asta, chiar să mă dedic sau vreau să fac și altceva. Să organizez concursuri sau să cresc comunitatea. Că nu prea merge să faci și asta și asta. Trebuie să iei o linie, pentru că e deja profesionalism în treaba asta și trebuie să te dedici.

Apropo de concursuri. Și la Mădăraș [concursul Burn Snow on Fire] aveați secțiuni pentru puști, mai multe categorii pentru fiecare vârstă. Care te aștepți să fie următoarea fază?
Treaba asta crește foarte mult. Valul vine din afară, din Austria, din Germania din Italia și la un moment dat ajunge și la noi. Datorită sponsorului meu, care a băgat bani în treaba asta și a făcut concursuri destul de tari și la freeride și la freestyle cred c-a ajuns valul și la noi. În 10 ani o să fim unde trebuie să fim. Consider că ăsta e viitorul. După prima probă la olimpiadă, în ’98, oamenii au început să bage și cred că după un timp numai despre asta o să fie vorba. Oamenii își dau seama, sunt chestii foarte plăcute. Și să le faci și să te uiţi la ele.

În 2014 o să fie o probă nouă la Olimpiadă?
S-ar putea să fie și slopestyle. Border cross există deja din ’96, slalom și half-pipe există din ’98. Nu știu dacă te-ai uitat la Olimpiada de Iarnă, care-a fost atunci. Cea mai spectaculoasă probă, cu tot cu hochei și tot, a ajuns boarder crossul.

Oricum sportul e tânăr, n-are nici 50 de ani.
Crește, o să fie ca o bombă.

În speech ai zis o chestie, că ai văzut pentru prima oară snowboarderul pe pistă, te dădeai cu schiurile și-ai zis, „OK, vreau să fac aia”. Ce te-a prins cel mai mult la sportul ăsta?
Oricum eram copil pe vremea aia. Ești mult mai motivat pentru orice. Vezi o chestie nouă. Dacă acuma vedeam că în mijlocul Bucureștiului se plimbă unul cu nu- știu- ce, ceva care zboară... Poți s-o iei foarte tare în orice direcție. E momentul ăla. Și așa era și la vârsta aia, aveam 12 ani, îți dai seama, era primul snowboarder pe care-l văzusem. Toată lumea se uita și zicea: „ce dracu-i asta?”

Ai strâns bani doi ani că să-ți iei primul snowboard.
Gândește-te că asta era prin ’90.

Ce-anume te-a ținut pe pistă? Ce te-a făcut să zici „băi, asta e”. Nu schi, nu altceva.
Toată lumea care începe așa ceva, acolo rămâne. OK, dacă cineva se urcă pe placă și-și rupe mâna că a avut prost noroc, sau nu știu ce, atunci poate că se lasă. Da’ mare parte nu se lasă de treaba asta. Se dau și se simt bine pe placă. Acuma a apărut și schiul ăsta freestyle. Și e aproape același lucru. Ideea e stilul de viață. Nu e ideea de sport în sine. Oricum e foarte distractiv. E stilul ăsta de viață, cu comunitatea: mergi, te dai, dup-aia te distrezi, nu știu ce. Nu trebuie să stai ca prostul, te dai la slalom, cu un antrenor prost care țipă la tine. Nu-i aceeași chestie.

E o apropiere atât de mare între cele două?
Freestyle ski și snowboard e același lucru. Așa fac toți pe kickere, așa merg pe țeavă, așa intru în half-pipe. E același lucru.

Ce-ai învățat din patinaj?
Gândește-te că ai 5 ani și te pune cineva pe gheață. Echilibrul e primul care-mi vine în minte. Cred că m-a ajutat foarte mult treaba asta.

Spuneai mai devreme că trebuie să alegi ce să faci. Latura organizatorică ar putea fi unul dintre lucrurile pentru care te-ai lăsa de snowboarding?
N-o să mă las niciodată. Și-asta e legat de comunitate. Pentru mulți sportivi la atletism sau la ski slalom sau orice, țelul e să ajungă la Olimpiadă. Și se luptă pentru asta. Neapărat vor să ajungă acolo. De ce-ai vrea să ajungi la Olimpiadă dacă nu te distrezi schiind? Dacă nu te distrezi, de ce mai faci asta? Doar ca să te vadă lumea? Sau care-i ideea? Eu mă dau cu snowboardul că-mi place. Și dacă ajung la Olimpiadă e bine și dacă n-ajung, atunci nu mă interesează. Îmi bag pula. Oricum îmi place să mă dau. Asta e ideea. Olimpiada e o treabă care face parte din palmaresul meu. Și gata. Mă dau și înainte și după. Nu ca nu știu cine care zice că „particip la Olimpiadă și dup-aia mă las”.

E doar o limită pe care încerci s-o depășești.
De-asta zic. Drumul până la Olimpiadă, nu țelul e important. Că ai un singur lucru în cap, să ajungi la Olimpiadă și după ce ești acolo te întrebi ce-ai făcut?

Faci snobwoarding tot timpul, dar ce sporturi practici vara în plus?
Biking, moto-cross, snowmobil (râde). Surfing.

Există un sport care să te ajute foarte mult înainte de snowboarding?
Skateboard.

Și surfingul cum e, comparativ cu asta?
Eu cred că e cel mai greu sport. Cel mai greu din lume, clar. Am încercat și eu să mă dau și e greu. Succesul meu e trei secunde să rămân pe placă. E mult mai ușor pe zăpadă. La surf trebuie să lupți ca să fii chiar și la nivelul cel mai de jos. În snowboard, te pui, în trei zile ai învățat, te distrezi. Cu surful e altceva...

Dacă poți să-ți imaginezi o lume în care n-ar fi snowboardul, ce sport ai alege?
Cum am zis înainte, sunt o grămadă de chestii... Nu contează să fie snowboard. Să fie ideea asta de viață. Orice faci, că faci skateboard, că faci snowboard, că faci schi, că faci bicicletă, BMX, că faci orice, e aceeași treabă. E comunitatea. Oamenii fac diferența.