Cum a fost la Ibrahim Maalouf?

M-am gândit în ultima vreme la cum se toropesc muzicile noastre preferate în memorie și am cântărit mult plăcerea de a merge la concerte live cu plăcerea de a asculta muzica în spațiul privat (prin asta înțeleg propriile urechi). În perioada asta trag de mine să văd dacă pot să revin la prima. Acolo e încă senzația greu de explicat a plăcerii secundei, după care sigur că urmează privilegiul de acasă: repetarea. Desfătarea pe care o resimt după ce epuizez pe repeat o piesă nu se compară, pentru mine, cu niciun alt act consumat a doua sau a zecea oară. Da, nu e niciodată ca live-ul, iar unele reprezentații sunt menite să fie unice. Accesând plăcerea prezentului, concertul lui Maalouf mi-a făcut bine pur și simplu. Precum și noaptea urmată de călărit canalul lui de YouTube. Și cât aș vrea să fie ceva la ordinea săptămânii să merg la asemenea concerte.

O să încep cu un element contextual care mi-a asigurat o bună parte din extaz: calitatea sunetului. Cred că foarte rar am mai avut experiența unui concert la care să aud simultan și cristalin toate instrumentele de pe scenă. Acustica Sălii Radio face să pară aberant să vrei să auzi instrumente în orice alt loc. Mă rog, a doua zi îți trece și închizi ochii din cauză că nu prea ai de unde alege, dar știi prea bine că nicăieri nu e ca acolo. Instrumentiștii care l-au acompaniat pe Ibrahim mi-au atins frecvențele în egală măsură. Am văzut concerte cu percuționiști sau contrabasiști de mare calibru, unde parte din calibrarea experienței venea din vizual: observam tehnicile lor și ochiul ajuta urechii. La concertul ăsta, însă, am stat mult cu ochii închiși, și a fost atât de bine. În momentele de liniște auzeai musca, nu era loc de șușotit, iar când te lovea vaietul ăla specific oriental ar fi putut la fel de bine să fie ultimul lucru pe care îl auzeai. Atât de impresionant, da. Instrumentiștii minunați alături de care a cântat Maalouf sunt neamțul Frank Woeste (pian) și americanii Rick Margitza (saxofon), Scott Colley (bas) și Clarence Penn (percuție). Am decodat și trompeta total diferit grație dialogului cu saxofonul, am văzut un level expert la bas, am auzit un pian atât de suav, am identificat fiecare atingere a percuționistului.

O să continui cu aprecierea umorului lui Maalouf, care nu s-a sfiit să lase liber copilul din el și să ne facă să zâmbim și să chicotim (uneori folosindu-se nu de cuvinte, ci de propria trompetă). Asta contribuie la o digestie mai relaxată a virtuozității și a senzației de magnific. Practic poți asimila mai uman ceea ce auzi.

Chiar dacă Ibrahim Maalouf a urcat pe scenă solemn alături de ambasadorul Franței și ambasadoarea Libanului, omul a fost atât de natural, atât de relaxat, atât de blând și de entuziast. Înainte de concert, s-a ținut un moment de reculegere pentru momentele tragice din ultima lună. Mi-am amintit că ambasadorul Franței a depus flori la Colectiv și a vorbit despre solidaritatea românilor vis-a-vis de momentul Charlie Hebdo, drept pentru care vrea să întoarcă acest sentiment, acum, și către noi.

Maalouf a condus seara cu spiritul său jucăuș, pășind cu detașare către prima piesă care a deschis concertul, în care l-a avut alături pe un invitat surpriză, sirianul Samir Homsi. Tot Samir a și închis cercul la finalul concertului. Așa combinație de virtuozitate, tehnică și context (acustică, un public exaltat, atmosferă) chiar nu am mai văzut, un deliciu performativ total.

Spectacolul din București a prezentat cel mai nou proiect al său: Kalthoum - un show dedicat și inspirat de opera divei egiptene Umm Kulthum, cea mai cunoscută voce a lumii arabe.

La finalul concertului lui Ibrahim Maalouf am irizat gratitudine și speranță. M-am și înveselit un pic. Printre ropotele de aplauze care nu se mai terminau, omul a zis la un moment dat, cu discreție și același umor nevinovat, ”I didn`t want to interrupt you”, și apoi a făcut sala să fluiere împreună cu el. Ăsta e un moment minunat cu care să pleci la tine acasă.

În momente de criză, cred că oricine se întoarce la muzica cea mai dragă, poate din copilărie și adolescență. La concertul lui Maalouf, am împrumutat un pic din plăcerea pe care mi-o oferea muzica asta acum 10-15 ani și am îngânat-o pentru restul serii, cu gândul la situația actuală internațională. Nu prea înțeleg încotro ne îndreptăm, în contextul în care există conflict între spețele aceleiași specii pentru o miză pe care poate foarte puțini oameni o pot explica cu adevărat, dar știu și văd că nu o să se epuizeze niciodată comunicarea pe care o rezolvă muzica deasupra acestui nivel teluric.

Eveniment organizat de Twin Arts, din seria Jazz Night Out.