Cum am dansat pe Juju & Jordash la Unghi Triunghi

Dan Stănescu | 04 Apr 2012

Era joi, 22 martie; se făcuse vineri, când au intrat J&J pe la 1 noaptea. Eram încălzit de Rusu și Flore (“mai punem una” spre J&J care dau din cap afirmativ pe orientale cu gust de Turkish Delight) și de ceilalți oameni care fumau frenetic lângă.

J&J sunt olandezi din Haifa și în Control erau înconjurați până-n gât de acronime, nume de cod și cifre: Juno 60, DX 11, Tr 707, R8, chitară Gretch, Tiesco. Zice-se că nu s-au pregătit, că setul live a fost o improvizație de moment (chiar am auzit pe cineva menționând dezvoltarea polipilor în corali). Până una alta, povestim despre cum am dansat la Unghi Triunghi, deci să începem.

Apăsați aici - textul are coloană sonoră.

00:10 – dau ușor față-spate din cap, ochii semi-închiși, mă calcă cineva pe șireturi;
00:33 – tot cad tobele unele peste altele, eu bat la imaginarele mele, se tot învârte un tren în jurul meu, încerc să-l evit alergând pe loc;
02:33 – nu e tren, îmi zice Amalia; sar în sus ca să salvez situația și când îmi pierd suflul, cobor hotărât scările, convins că trebuie să aduc sticlele de lapte de la intrarea în bloc;
05:42 – tech-house; Detroit tehno; niște căluți de mare aurii pe proiecția lui Dreamrec se opresc din descompunere și șoptesc tuturor „Acid!”
07:48 – dau din cap înainte și înapoi, ca atunci când nu vrei să-ți iasa gușa în poză; două fete mă imită până vomită; îmi aprind o țigară;
09:20 – ăsta și-a scos chitara; Banderas într-un tren pe coasta balearică; în jurul meu sunt ochi închiși, eu îmi scutur mainile, m-am ars cu două fiare de călcat cu jeepul prin savană;
13:37 – sap undeva în spațiu; scot kile de pământ cu cazmaua mea verde smarald și-l arunc după umăr fără să mă uit; când termin sar în groapă de mai multe ori ca să înțeleagă toți despre ce e vorba;
14:50 – apă, țigară, mă găsește maică-mea la colțul străzii, mă trage de-o ureche, mă trimite după pâine;
15:13 – sacosa de-un leu, mersul hotărât, 2 franzele calde;
16:59 – 1 franzelă jumate, trebuie să mai cumpăr una, avem musafiri la masă; pleacă musafirii, nu mi-au adus nimic;
17:46 – mimez „șterge tabla că vine profa”;
18:23 – mimez „degetul arată curcubeul”, nenumărate culori, Dreamrec ne-arată ceva footage cu partide de sex între conuri și sfere;
20:20 – Tacatacata! Tacatacata! Urmăresc cu ochii limba metronomului, 125 de ori stânga-dreapta, mi se umflă bicepsul ocular;
21:29 – intră orga, leșin pe treptele altarului sub discoball! Doi baieți din spate zâmbesc de sus, își dau coate, fac pe destepții, „leșin extatic”, pe dracu’! Apare o doamnă bătrână, se așază lângă mine, are barbă și treabă multă - trebuie să meargă cu tramvaiul două stații, după care să schimbe cu troleul, să traverseze pasajul și să urce la etajul 4 că Gelu n-are lift. Lui Dreamrec îi rupe proiecția un cer albastru semnat de BenQ sau Mitsubishi, se pare că cineva a smuls acoperișul bisericii mici. Amalia mă trage de mână – cică să încetez să-i mai arăt cu degetul pe J și J, oamenii pun muzică, nu poți să-i cerți chiar așa;
28:14 – Dreamrec ne-arată opțiunile: cal de mare din aur, leu de carusel, piramide polare, un graur cu diamante încrustate, nasture și mosor. Limitate, dacă mă întrebi pe mine, dar mă rog; aleg piramida polară deși e cam rece; țopăi pe ea, cu mâinile lipite de moț, cu sprâncenele semnalez corabia care se vede în depărtare;
35:02 – mimez „la mulți ani 1985, dă televizorul mai tare s-auzim sampania”; ninge;
36:12 – sar stânga-dreapta, înainte-înapoi, sus-sus; cu mâinile fac scul de mohair, extensor pentru piept, pedale de bicicletă eliptică; cu trunchiul, rotații is that shit on my sole?, flexări „mă-ntind și-ți zic imediat”; țip până mi se înroșesc palmele, gât de apă, uuuhhhuuuuu;
41:50 – treaba devine incertă, se pare c-am pierdut ceva: cheile de la casă, pachetul de țigări, bricheta, actele, un pix; le căutăm până le găsim (cheile erau în ușă);
43:57 – se-aglomerează tobele alea ca oile-n țarc; ciobanii au aparate de tuns, mai nou; îmbrac cojocul de lână, îl dau jos; îmi iau tunica, mă admir în oglindă, o dau jos; iau blana de lup, o alerg pe Scufița Roșie;
47: 30 – s-au oprit, se fac că pleacă, îmi scot batista, țip după ei să nu ne uite, se-aude bis, buci, bis; se fâstâcesc prin spatele unor sticle cu apă, se-ntorc; sărbătoresc cu footwork de breakdance, alerg ca Hasselhoff pe plajă, neștiind unde, ci doar cum; cine se-neacă și câți ani are?
54:40 – câteva tipuri de explozii: nucleare, florale, solare, stelare, microcelulare, nervoase, termodinamice;
75:00 – în stradă sunt două taxiuri, unul e gol, altul are oameni în el; o-ntreb dacă luăm trenul sau mergem pe jos. 

***
Juju și Jordash sunt Gal și Jordan și zic că muzica lor stă în viitor cu ochii adânc înfipți în trecut. Au compus de la jazz experimental până la deep house și Detroit, prin bălți de acid și praf stelar. Băgați o ureche și în norii cu muzică de mai jos:
 
Juju & Jordash - Tanglefoot (from Philpot 50 compilation)
Juju & Jordash - Blue Plates

Mai multe despre muzicile favorite ale lui Dan Stănescu aflați de pe blogul lui - BARBABABEI
Pin It email