Cum s-a întâmplat Bumbac100

Mai întâi a fost Info Trip
Acum vreo opt ani, câțiva oameni din gașca lui Alex, doritori de confort, încercau să-și găsească loc de revelion prin Sinaia-Bușteni-Predeal. Au căutat mai multe weekenduri la rând fără prea mare succes. „Şi la un moment dat mi-a venit ideea:” spune Alex „mă, dar o revistă de-asta pe turism, care să aibă oferte, nu am văzut. Aş vrea să fac o revistă.” A întrebat un prieten dacă se bagă, el a zis că da. Pe-atunci Alex era student la Energetică, la Poli. A luat 8 milioane de la taică-său, a înființat o firmă și, cu banii rămași, a făcut 13 mape de prezentare a revistei care avea să se numească Info Trip. A dat anunț la ziar și a găsit agenți de vânzare dispuși să-și obțină salariul din comision (unul dintre ei lucrează acum la atelier). Cum, necum, agențiile de turism au cumpărat ceva publicitate, iar ei au avut bani pentru un prim număr în 10.000 de exemplare, pe care le-au distribuit gratuit în București. „Eu, tânăr student, care nu fusesem niciodată angajat,” spune Alex, „îţi dai seama cum ştiam să coordonez o echipă de vânzări. Nu ştiam absolut nimic. Dar am mers pe ceea ce simt. Aşa am făcut întotdeauna.”

A doua lună au prins și mai multe agenții. Aveau chiar și o pastilă zilnică de turism la Radio Total și revista a tot crescut timp de șase luni, până când au intrat în extra-sezon și nimeni n-a mai vrut reclame. „Într-un final s-a dus mama naibii revista, nu m-am gândit la o strategie, la revedere.”

A urmat agenția de creație 
„Am făcut vreo 4-5 luni intermediere tipar pentru agenții de turism, până când unul din clienţi mi-a zis că-mi dă 100.000 de flyere, dar trebuie să fac eu grafica. Ai mai făcut? Da. Cred că o noapte întreagă am stat, cu ei lângă mine, care mă întrebau: Alex, tu sigur ştii? Ai mai lucrat? Da, da. Doar mă mai uit un pic în carte să văd ceva. De aici a început o nouă eră.”

Lui Alex, care s-a pus pe învățat grafică, i s-a alăturat un student la arhitectură (Călin Ștefănescu) care le avea bine cu designul. Au avut din ce în ce mai multe comenzi, până au prins agenția de imobiliare Colliers, care i-a propulsat: într-o perioadă de boom imobiliar ei au făcut grafica pentru complexe rezidențiale. În scurt timp au început să preia atribuţii de comunicare și strategie. Din 2008, au ajuns să lucreze exclusiv cu agenții de publicitate care lăsau pe mâna lor implementarea strategiilor de online.

Apoi tricourile
Alex devenise dependent de Threadless – cumpăra de la ei chiar și de două ori pe lună – dar într-o zi s-a întrebat dacă nu cumva s-ar putea face așa ceva și în România. Așa a apărut, în 2010, Bumbac100, proiectul fără prea multe planuri al lui Alex, Călin și Dan Ilie (programator). Au făcut un site, au vorbit cu câțiva designeri cu care mai colaborau, au găsit un furnizor român de tricouri și au cerut vreo 50 de ilustrații de la ilustratori români, printre care Aitch și Saddo. Aveau să facă 100 de tricouri cu fiecare design. „De aici şi Bumbac100. O dată că e bumbac 100%, un etalon al calităţii. Şi apoi pe fiecare model aveam 100 de tricouri, ca să fie într-o ediţie limitată.”

Au lăsat la final imprimarea, convinși că vor găsi firme care să imprime OK. Era aprilie și voiau să pornească în mai, ca să prindă vara (până la urmă au reușit la sfârșitul lui iunie). „Am început să mergem cu designurile respective la serigrafii. Toţi când vedeau şase culori la imprimare ziceau că nu se poate.” Până la urmă Alex a întrebat un expert ce-i trebuie, l-a angajat și a făcut un atelier, unde se folosesc două tehnici de imprimare: serigrafică și digitală. 

Pe site, oricine poate propune un design și, dacă e votat de comunitate și de echipa Bumbac100, e premiat și produs. Comunitatea a fost esențială în proiect de la început. Pentru că nu mai aveau bani de promovare pe net, Alex și echipa au preferat nu numai să atragă, dar și să apropie cumpărătorii. Pungi personalizate, stickere, o cărticică despre designerul tricoului, mulțumiri scrise de mână au însoțit fiecare pachet trimis de la atelier. „Totul a plecat de la un vis, nu de la un plan de business,” spune Alex, care are acum 31 de ani. „Drept pentru care am muncit foarte mult la proiect fără să obţinem foloase materiale.” 

Proiectul a ajuns să aibă 10 angajați, peste 150 de modele pentru tricouri și peste 15.000 de fani pe Facebook. În 2011, agenția de creație s-a închis, așa că acum Bumbac 100 e scopul principal al lui Alex. Pe lângă Colecții – o secțiune a site-ului în care se găsesc tricouri pe anumite teme sau desenate de același artist – vor apărea în curând tricouri „mai fashion”, la care designul lor contează la fel de mult ca designul de pe ele. Vor urma hanorace, căciuli.

Alex spune că nu-și mai cumpără tricouri de pe alte site-uri decât ca să dea vreun exemplu de imprimare alor săi. Speranța lui e că în timp lucrurile se vor schimba în România. „ În afară oamenii cumpără mult pentru designul de pe tricou. Aici oamenii sunt încă foarte brand addicted.” Până una, alta, vrea să strângă în jurul lui cât mai mulţi designeri talentaţi și, ușor, ușor – odată cu mutarea proiectului pe .com – să livreze Bumbac100 în lumea întreagă.