Cum să faci un festival de bun simţ

Presupun că nu sunt singura care ducea o lipsă acută de evenimente în minunata zonă a Sibiului, așadar m-am declarat mai mult decât interesată de un happening în aer liber cu muzică drăguță. Nimic experimental sau nemaivăzut, un loc unde pur și simplu să te simți în largul tău.

Vineri s-a dansat pe 4/4 ca pe vremuri, pe o rețetă verificată cu Andrey Pushkarev, însoțit de mai mulți români conectați la această socoteală muzicală, iar noaptea de sâmbătă, răcorită de o ploicică perfectă care a mai alungat din praf, a început când am ajuns la Șamanul și paparudele lui Danaga, urmat de proza vizuală a lui Dan Basu, în armonie (deja ușor suspectă) cu live-ul lui Silent Strike, care se descompunea disciplinat din sistemul impecabil de sunet Funktion One. S-a lăsat cu lăcrimări! Deja îmi creștea entuziasmul când au intrat la volan Sauce și K-lu, care au făcut un party suculent, numai bun de predat pe mâinile sigure ale lui Vlad Dobrescu undeva pe la 2:30 noaptea. Omul a deschis cum bine știe întreaga antologie a rap-ului și hip-hop-ului underground și a legat ceea ce pentru cunoscători e o rețetă perfectă la intersecția dintre relevanță, cronologie și puțină nostalgie muzicală. Spre dimineață s-a insinuat nimeni altcineva decât Vasile, de care cred că nu numai mie îmi era foarte dor. Când privesc spre ceas, remarc surprinsă că am stat la un party până la 5 dimineața, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat demult. Duminică, cine a mai fost pe zonă s-a bucurat de o prelungire firească a ceea ce cred că și-a dorit toată lumea: încă o seară de bâțâit sub cer înstelat.

Cred că ăsta e efectul atunci când ești înconjurat de oameni plăcuți și voioși, care se scuză privindu-te în ochi și cu o mână pe umărul tău dacă te-au călcat puțin pe degetul mic de la piciorul drept, de barmani care îți zâmbesc și îți enumeră băuturi asemănătoare celei pe care ai cerut-o ca să fii sigur că alegi în cunoștință de cauză, sau atunci când nu e nicăieri coadă și ploaia doar răcorește, întâmplător eliminând din ecuație noroaie și alte apocalipse. Culmea, toată întâmplarea a mers șnur și nu am văzut să fi existat probleme. Cei din public chiar aveau chef de party și de muzică și mai puțin de socializări și bifat agende și conversații. Ba chiar, aș îndrăzni să spun că oamenii dansau unii cu ceilalți și nu se uitau pe smartphone-urile personale. Pe scurt, relaxare și voie bună. Chef de muzică și curiozitate. Surprinzător de puțin gunoi. Spațiul unde a avut loc festivalul este înconjurat de munți, peisajul e grozav și se află în apropierea Cisnădiei, iar de stat, se stă ca-n poveștile de frații Grimm la Cisnădioara, unde axa timp-spațiu e desfășurată într-o unitate de măsură magică, dozată de pomișori și floricele și căsuțe cu ferestruici cu inimioare decupate în lemn și obloane colorate și gazde care îți aduc bunătăți și ți le înșiră în față în timp ce privirea ta dezorientată nu găsește reperele indolenței cu care e obișnuită.

La Airfield puteai să te dai cu deltaplanul, să bagi skydiving la tandem, să te uiți la demonstrații aviatice, să te dai în dirt park sau să te tolănești la umbrele geometrice de la zona de chill. În apropiere e parcul național Astra, unde amatorii de folclor pot merge să studieze casele specific românești până la ultimele detalii de tipul ștergarelor, ulcioarelor, păturicilor, precum și ale altor acarete. Pe o întindere imensă sunt felurite tipuri de gospodării sau ustensile specifice zonelor rurale românești. Arată frumos și merită plimbarea pentru peisaj, aer, inspecția căsuțelor, sau pentru a traversa culoare de viță de vie pe parcursul vizitei. Prin Sibiu, cea mai banală după-amiază se poate lăsa cu discuții pline de sevă, torturi Sacher, cafele cu scorțișoară proaspăt rasă și o lipsă acută de cocălărisme, nervi, stres sau probleme. Acum trebuie numai să discerni dacă vrei să afle și alții și să invadeze terenul, punând în pericol un echilibru natural pozitiv, sau dacă simți să împărtășești că trebuie să vadă cât mai multă lume cam cum ar fi normal să îți petreci timpul liber sau pe ce merită să îți dai banii.

Airfield a avut intrare liberă și transport gratuit la ediția pilot. De la anul, când organizatorii vor prezenta prima ediție oficială, evenimentul va fi cu taxă de acces. Alexandru Popescu, Mihai Andreicuț, Alexandra Candea și Dan-Ciprian Căprariu - responsabil de line-up -, alături de un staff de aproximativ 60 persoane și în jur de 80 voluntari, au făcut efortul de a susține un festival care nu s-a zgârcit la efecte vizuale, instalații cu LED-uri, lasere, sunet bun, dar unde în același timp berea era rece și costa 6 lei. Motivația? Să fie ceva organizat la nivel occidental, dar dedicat zonei underground, „consistentă”, așa cum o denumește Ciprian. Iată cum o mână de oameni cu bun simț și-au adus jucărioarele la cutia cu nisip să le împartă și cu alții și au realizat ceva simplu, corect și de calitate. Câștiguri? „Mulțumire sufletească, împlinire și încredere pentru viitoarele ediții”. Bravo, Airfield, să nu ne dezamăgești la anul, că venim!