Cum se simte la Airfield

…

Vine poliția

Și-mi ia toată marfa

Ascund în casă fetițele...”

 

Îmi dau la o parte de sub nas un burger și mă-ndrept spre spatele cortului cu mâncare de la Airfield. Un grup fistichiu și-o arde manelistico-rap și pune de-o improvizație în care se bagă trei hip-hop-eri solizi, o mână de hipioți cu tobe, darabane, cutii de carton și varii instrumente de scos zornăituri. În jurul lor se strânge o droaie de curioși, se aruncă cu rime, se râde mult și se fac poze. Ăsta e unul din tablourile care mi-a rămas în minte de la Airfield, festival de Sibiu, pe Aerodromul Măgura, printre piste de avioane și cu elicoptere bâzâind deasupra concertelor. 
 

În cele patru zile de festival, am tot făcut drumuri între cele patru scene - main, Airfield, hip-hop și techno. Am gustat din toate: joi la Fanfara Ciocârlia, apoi la Ame și Dixon, până dimineața. Vineri am plecat la cort cu febră musculară și cu vocea-n piuneze, după show-ul pe care l-au făcut cei de la Gus Gus. Sâmbătă am fost de acord cu ce-am auzit prin public, după concertul Roy Hargrove Quintet: „Jazz-ul ăsta e ca o clismă pentru suflet”. A urmat KRS-One. Am aflat de la un fan venit la festival special pentru concertul ăsta cum versurile lui KRS și activismul lui împotriva violenței (a pus bazele mișcării Stop the Violence) i-au schimbat viața. S-au adunat toți oamenii festivalului la scena hip-hop, au cântat odată cu artistul și au dansat. Apoi DJ Koze și Ray Okpara au avut o contribuție sănătoasă la febra mea musculară, care s-a întins la mușchi pe care nu știam că îi folosesc să dansez. Duminică, m-am folosit de ultimele puteri pentru Moonlight Breakfast, Silent Strike, Little Dragon și Subcarpați. 
 

Ziua am pendulat între corturile cu mâncare, prelinsul pe canapelele turcești, zona de skate și BMX și alergatul după baloane de săpun. Din când în când, din cer aterizau parașutiști. Ca apoi să auzi de la distanță, de la o tipă care tocmai se adună de pe jos: „Ce tare a fost, nu-mi mai simt picioarele de emoție!”.
 

După o a doua ediție, părerile despre Airfield sunt împărțite. Oamenii sunt mulțumiți de muzică, dar în alte aspecte spun că festivalul trebuie „să crească”. Nemulțumirea cea mare a fost că în camping n-a fost permis accesul cu mâncare și apă. Asta înseamnă că la orice oră găseai oameni mâncând în parcare, ba chiar se făceau mini party-uri cu portbagajul deschis și cu bere la PET. Alții s-au legat de lipsa de coșuri de gunoi, deși s-a făcut curățenie în fiecare zi. Oferta de mâncare n-a fost prea variată, iar meniul destul de neprietenos cu vegetarienii. 
 

În ciuda neajunsurilor, Airfield a lăsat o impresie generală favorabilă. Am văzut oameni care dansau și urlau din toți plămânii în fața artiștilor care au prestat cu chef, găști formate ad-hoc, discuții purtate până la răsărit, bătăi cu apă, copii care învățau să se picteze pe față și un câine simpatic cu lanternă la gât. Per total, cum se zice acum, good vibes. Mai multe despre oamenii de la festival, într-un viitor material.