Cum sună CCSE?

Cred Că Sunt Extraterestru este noul proiect al lui AFO, care pregătește lansarea materialului omonim sâmbăta asta la Colectiv. AFO a desfăcut foaie după foaie până a ajuns la miez, iar apoi s-a apucat de accesorizat, compus, decorat. Fără să neglijeze rimele care l-au adus aproape de oamenii care îl urmăresc de ani de zile. Emilian, dobrogean și constănțean, cu față de marțian, s-a așezat în studio, a unit forțe de la Bean, Power pe Vinil, Dan Alexandru (Cretzu) la tobe, Cristi Anca (Americanu) la chitară, Dan Basu la decor vizual și urechile prezente în Culese din Cartier. Partea de producție, mix și master a fost acoperită la Baba Novac.
 

O parte din piesele care au ieșit din acest proiect e cuprinsă pe materialul care urmează să fie lansat pe 24 octombrie, sâmbăta asta. Start Rec este primul reper cunoscut dintre ele, grație și videoclipului făcut de Hypno și echipa lui, care a ajuns pe YouTube-urile multor dintre noi nu demult și a cam stat toată vara undeva în spatele creierului. Toate piesele de pe CCSE vor primi videoclip. Nu Poți Să Ceri este următoarea pe listă, alături de un remake la iconica piesă Marfă De Preț de la Delikt și, nu în ultimul rând, Viața La Oraș, care sparge orice așteptări pe care le-ar putea avea cineva legate de materialul „de maturitate” al lui AFO cu trupa sa. Undeva între un cântec de îngânat cu ochii închiși și un exercițiu de observație tânguit, Viața La Oraș este, cel mai probabil, surpriza muzicală a acestui material. 

 

Overall, CCSE e un EP îmbogățit spre album și de două remixuri, un material care punctează melodic nostalgia, o maturare personală, un echilibru între soundurile membrilor, decantarea influențelor definitorii din cariera lui AFO, migrare către noi orizonturi și un împrumut din zonele adiacente de muzică, fie ele mai spre rock, fie către o zonă de combo - electronică. Votul de încredere vis-a-vis de acest proiect a venit în primul rând din partea publicului, care a devenit receptiv la concerte cunoscând numai o singură piesă. 

 

Miza principală care reiese din album este comunicarea. Comunicarea cu sinele, comunicarea cu ceilalți membri, comunicarea cu masele. Practic, acest contur, care s-a întărit pe aura lui AFO în cadrul Culese din Cartier, este confirmarea că s-au sedimentat niște ani de căutări, întrebări și idei. Aceia care cunosc ce a făcut AFO până acum și ce stil și-a creat, vor avea de percutat la next level. Iar după comunicare se așează acceptarea, un fenomen circular, pornit dintr-un demers egotic, care se pierde în colectiv. Conflictul obositor pentru „valoare” sau „relevanță” piere în fața exercițiului autoreferențial, un aspect de remarcat pentru ascultătorii fideli și un spațiu de joacă și interpretare pentru cei care abia acum descoperă proiectul și autorul. Și, da, pentru cei care or să caute o piatră de hotar din rapul ăla vechi de rapperi din ăia de demult, materialul împrumută sound-ul din `97 via Marfă De Preț, cu respect pentru Vexx și Brugner. Pentru cei care înțeleg că fiecare piesă al lui AFO e un fragment, materialul ăsta completează o piesă din puzzle. 

 

Vorbind despre colaborări, influențe, cauza și efectul acestui sharing, precum și un ochi aruncat spre viitor, AFO a fost concis și categoric, cu un răspuns self explanatory: „e vorba de artiști care ne plac și... ne plac”. 

 

Următoarea serie de noutăți o să iasă în martie. Până atunci, probabil o să fluture lumea din vârful buzelor „răsărit de soare/conduc fără frână”.   

 

Cred Că Sunt Extraterestru, sâmbătă, la Colectiv, live.