De ce nu ratez în niciun an Street Delivery

Acum trei-patru ani, toți copiii cool își făceau poze la „peretele” de pe Arthur Verona, dar nu prea știa nimeni cine îl făcea sau de ce. Și eu am aflat de Street Delivery tot când i-am făcut poze unei prietene acolo și am văzut pentru prima dată tag-uri cu Street. Îmi amintesc că am prins wifi undeva pe la Grădina OAR și-am căutat pe Facebook care era faza - auzisem amândouă vag de SD înainte, dar nu știam prea multe. Am dat scroll, scroll, scroll, am citit, m-am uitat prin albumele paginii și câteva luni după, am ajuns la primul meu Street Delivery.

De atunci, merg în fiecare an la Street Delivery pentru că-mi aduce aminte că a început vara. Dar ca să nu o zic numai eu, am întrebat mai mulți oameni și câțiva voluntari „de-ai locului” de ce vin și ei, în fiecare an, ca mine.

PENTRU CĂ:
- poți să vorbești mai cu toată lumea, dai numai de oameni deschiși (și de toate vârstele), de la bunici cu copii de mână, rockeri la vreo 40 de ani, hipsteri-goth de Tonitza sau oameni îmbrăcați la costum
- strada e mereu plină (și se umple în maxim o oră de dimineața)
- e un jam session continuu și poți să și cânți singur pe stradă-n voie, că e posibil să cânte cineva cu tine
- dai de artiști, idei, concepte noi, și dai și de oameni „vechi”, adică te vezi cu oameni pe care poate nu i-ai văzut tot anul și ajungeți să stați la o bere pe bordură ca să povestiți și să vedeți cum vă mai e viața
- sâmbătă, un tip se uita la un câine negru fără stăpân și-i spunea prietenului său „ce stingher se plimbă câinele ăsta pe aici, hai să-l mângâiem”
- tot sâmbătă, câteva voluntare cărau scaune deasupra capului și oamenii le opreau râzând să le întrebe dacă au scaun la cap și ele râdeau înapoi
- alt tip cânta la „instrumentul ăla care arată ca un ozn”
- vezi mai peste tot copii care mănâncă înghețată și care-și târăsc părinții pe la standuri (și-i vezi și pe părinții care le cumpără înghețată)
- duminică, copiii se jucau cu polistiren pe post de zăpadă
- ateliere de serigrafie ȘI de făcut hârtie!
- e muzică live (de care cel mai probabil n-ai mai auzit până la Street-ul ăsta, pentru că dai de lucruri noi!), deci și oameni care dansează-n stradă
- Street Delivery vrea să creeze o pietonală care ar uni Grădina Icoanei și Parcul Cișmigiu printr-o plimbare de 15 minute, ceea ce e un lucru foarte mișto
- în primele zile, poți să vezi și cine face, și cum este făcut „peretele” (anul acesta a fost făcut de Sabek, un tip din Madrid cu niște ochi super frumoși dar care din păcate nu prea știa engleză) 
- Grădina Icoanei este mai vie ca niciodată
- la poésie EST dans la rue 
- seara, e „super rupere”, duminică la 22 când am plecat eu 10 abia începuse, Matei a spus că după ce a început să plouă au rămas „oamenii cool”
- te întorci acasă cu multe poze-n telefon și cu suveniruri de la Ia-ți o poză la portofel, pe care o să le ții după tine tot anul
- o chestie pe care n-ai fi avut cum să o vezi altundeva anul ăsta a venit de la un tip de clasa a 11-a, Andrei Carlo Papuc, care a transformat un radio nefuncțional de prin 1960 într-un hub audio conectat la zilele noastre, care comunică cu alte device-uri și pune muzică de pe net. Pentru că Meserie!