De ce ţi-ai distrus părul? Se numesc dreaduri.

Rutina din generală: stau pe scaun în bucătarie, cu ochii-n aiurea și mintea pe afară. Tronul torturii este proțăpit în fața televizorului și eu nu știu ce scuze să mai invoc. Din trusa infernală ies cleștișori, elastice și funde, fiecare cu promisiunea ei de durere. Bunica mă încurajează și mă roagă să nu mă plictisesc, că nu mai durează mult și nici nu doare așa tare. Ca în fiecare dimineață, încearcă să îmi descurce părul, iar eu încerc în zadar să opun rezistență. Cel mai tare mă bucur când este de acord să-mi împletească o grămadă de codițe subțiri - deși procesul durează mult, măcar pentru o săptămână scap de pieptănat. Privind în urmă, cred că ele au fost precursoarele dreadurilor.

Fast forward câțiva ani, pe holul căminului P27. Mă mutasem de câteva luni în București și am aflat ce înseamnă dușurile comune. O sală mare, cu cabine din ale căror pereți au rămas doar ramele și un dispozitiv de reglat temperatura apei - dacă-ți aduci patentul. Cât mi-ar lua să-mi descurc părul, o dată pe săptămână: 45 de minute, cu șampon, balsam, mască și jumătate din păr rămas în perie. Așa că renunț la rutina asta. Ce, trebuie să fie perfect descurcat? Oricum se încurcă la loc in no time.

Cum este părul tău natural?
Șaten.

Vreau să am părul roșu-roșu, obsesie din adolescență. Doua prietene mă ajută să mă vopsesc, nu prea reușim să luăm fiecare șuviță în parte, punem tot și amestecăm, lasă că o să iasă bine. După 40 de minute și multe momente de negare la duș, vin să le prezint și lor situația: părul meu a devenit o masă compactă și aspră. Toate firele sunt încurcate între ele, la rădăcină mai arată cât de cât normal; în rest imaginează-ți un dread imens. Trecând peste panica inițială, mi-am dat seama că oricum mă uitam cu jind la persoanele cu dreaduri. Iar dacă tot nu am altă scăpare în afară de foarfecă, why not? O prietenă îmi taie părul în șuvițe și așa începe aventura. Cum niciuna dintre noi nu știa secretul dreadlockurilor, așa am rămas cu ele o perioadă.

Ce ai băgat în ele?
Croșeta.

La început nu am observat nimic diferit în comportamentul celor din jur, dreadurile nu erau bine definite și păreau mai mult păr creț, încâlcit. Am descoperit între timp fabrica de croșetat, unde Alexandra, o tipă foarte pricepută, face și reface dreaduri cât e ziua de lungă. Pentru încurcatul și dresatul firelor rebele folosește doar o croșetă.

În mijloacele de transport în comun, pe stradă, în baruri și chiar la cinematograf străini le ating, le pipăie și se miră când te uiți urât. „Dar ce, puneam și eu mâna.” „Hai, stai calmă, doar mă uitam.” Am avut parte de tras de mâini, de rucsac, îmbrâncit, bruscat. Într-un fel este ca atunci când lumea vede o gravidă și instantaneu li se umezesc ochii - doar că în cazul acesta de cele mai multe ori este dezgust.

De când ai dreaduri?
De opt ani. Erau șapte ani și nouă luni, ultima dată când m-ai întrebat.

Cum este părul tău natural?
Foarte, foarte creț. Nu, niciodată nu am reușit să-l disciplinez.

Părul îți crește așa, încurcat?
Bineînțeles. Așa cum și ție îți crește așa, vopsit.

Când te tunzi?
Nu am idee. Nu curând.

Dacă te trag de ele, te doare?
De obicei da. Sunt destul de atașată de dreaduri.

De ce ți-ai distrus părul? Zâmbesc politicos și plec mai departe.

Mini-manual de utilizare 

Dreadurile se fac și se refac doar cu părul proaspăt spălat, fără niciun alt produs. Nu se folosește ceară, nu se ard; se încurcă cu croșeta. Trebuie refăcute cam odată la trei luni și chinul durează în jur de trei, patru ore. În astea trei luni trebuie să ți le mai separi și tu, din când în când, despărțind rădăcinile cu foarfeca. Așa o să le poți menține curate și aranjate.

Se spală o dată pe săptămână cu șampon fără balsam. Activitatea asta îmi ia mult timp, pentru ca spăl fiecare dread în parte și apoi îl clătesc. Când sunt ude au cu trei kilograme mai mult și provoacă vânătăi la contactul cu pielea, dacă întorc prea repede capul. Se usucă în 24 de ore (vara) și trei prosoape. Din cauza asta la mare tot timpul am părul ud.

Dacă le îngrijești cum trebuie nu miros urât.

Le vopsesc când îmi amintesc, întotdeauna încerc să găsesc cel mai roșu roșu. Nu-mi place culoarea uniformă, așa că nu seamănă un dread cu celălalt.

Uneori se rup, alteori le tai pe cele mai lungi ca să le aduc pe toate la o lungime aproximativ egală.

Nu am avut niciodată probleme cu ele la serviciu sau la facultate. Privirile ciudate nu au avut alte repercusiuni în afară de câteva replici acide.

Indiferent de tipul de reacție, dreadurile sunt remarcate. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu recunoscută de câte o vânzătoare, chiar dacă nu frecventez magazinul respectiv. Încă nu m-am hotărât dacă este un lucru bun sau rău.

Oamenii faini au reacții mișto. Le colecționez și mi le amintesc uneori.

Mi-au plăcut mereu dreadurile. Dacă-s roșii, cu atât mai bine. Mă definesc și le văd ca pe o parte esențială din mine: ciudate, îmbârligate and with a twist. În plus, cine nu și-ar dori să își poată prinde părul cu păr? Mă acopăr cu ele, le fac poze, le încâlcesc și le înnod, mi le fac șal și costum.

Când te tunzi?
Nu mă tund.

***
Diana Gabriela Duduman e de la munte, din Breaza, iubește noaptea și zăpada. Citește mult fantasy şi science fiction și uneori inventează propriile universuri, unde-și trimite la joacă demonii. Dezvoltă în mod curent diverse obsesii în sfera muzicii şi a jocurilor. Uneori mai scriu pe 3rdi.ro, sub pseudonimul tricks.