dela Sora Treişpe: Monolake

Dana Berghes | 14 Aug 2013

Un proiect nemțesc care a apărut în 1995 la Berlin, fondat de către Robert Henke și Gerhard Behles.

Monolake a apărut în viața mea tot într-o vară, în mod cert pentru a mufa un răspuns agoniilor mele de temperatură. Cum unii oameni beau rece și alții beau cald ca să se descurce cu gradele multe, eu ascult seara dub techno ca să mă relaxez.

Dub techno e un subgen care nu are potențial de popularitate și nici prea multe platforme de dezvoltare sau label-uri dedicate. Nu e nici cel mai obscur, dar nu e ușor de abordat în spații publice, mai degrabă o să fie de găsit în case de oameni care colecționează muzică sau care își caută și ei relaxarea, cel mai probabil într-un beanbag moale. M-am bucurat însă când am descoperit că multor cunoscuți le intră bine, în mod specific în seri de vară. Cred că nu numai mie mi se pare că e un gen care nu are sens când e frig afară, pentru că sună cumva acvatic și rece, pe când la temperaturi joase ai nevoie de muzici care să poată să activeze sângele cald.

Monolake este un proiect nemțesc care a apărut în 1995 la Berlin, fondat de către Robert Henke și Gerhard Behles. După ce Behles a creat, uhm, Ableton și conduce acest proiect, Henke a continuat singurel și în 2004 i s-a alăturat Torsten Pröfrock. Monolake e încadrat la minimal techno cu influențe dub. E drept, nu foarte foarte dub. Numele se trage după lacul Mono, o apă sărată care adăpostește șrimpși pentru vreo două milioane de păsăștiuci migratoare anual, în California, est de Sierra Nevada.

Primul lucru care scrie pe site-ul monolake.de este ”i build machines. then i step back and watch and listen to what unfolds.” Da, atât de cross media, încât granițele între concert, compoziție și instalație sunt ”fluide”. De exemplu, Henke ține cursuri ca cel denumit ”The Machine”, despre un program algoritmic și aleatoriu creat de studenții de la Center for Computer Research in Music and Acoustics de la Universitatea Stanford. Algoritmul creează peisaje sonore abstract-industriale. Un alt proiect, ”Fragile Territories”, combină forța luminoasă a patru lasere pe un perete de 30 pe 6 într-o hală unde este întuneric total. Sound-ul provine din prelucrarea unor înregistrări de pian și un pitch înalt pe sunete mecanice, uneori sincronizat, alteori doar paralel cu sistemul vizual.

Dintre albumele Monolake, Hongkong este cel mai dub-ish techno, ambiental și curățel. Primul release a fost în ´97, urmând să primească diverse remasterizări. După Interstate apare Cinemascope, primul material pe care l-am descoperit eu. Cinemascope este deja mult mai structural și poate chiar puțin ostil, virând relativ puternic spre IDM, iar deja în 2009 apare Silence, care este fragil și meticulos și o adevărată lucrătură abstractă. Cel mai recent album, Ghosts, păstrează discursul calculat și prețios, escaladând prin precizie la o segregare sonoră care elimină orice decor. Ghosts sună a strictul necesar! Partea cu adevărat strașnică a acestui exercițiu foarte smart, deși e aproape inaccesibil (ceea ce nu trebuie să demonstreze nimeni, sunt la nivelul zecilor de mii de views chiar și piesele alea mai vechi), este că are forța necesară de a-ți antrena creierul să nu mai primească zgomot de fundal. E o senzație răcoritoare: niște sunete armonioase, dar foarte incomode pot exfolia toată senzația aia pe care ți-o dă muzica că intri într-un trip și bărbații sunt gangsteri sau femeile niște domnițe indie-brit. A, și s-a mai și demonstrat că ascultarea unei piese noi îți stimulează creierul și creează conexiuni sănătoase!

Acum sper că e clar de ce e așa plăcut să bagi așa ceva vara, mai exact seara, mai exact săpând piese nedescoperite - încercați Arte. E bună de început.

Pin It