dela Sora Treişpe: Thievery Corporation la Electric Castle 2014

Dacă e vară, e păcat să nu asculți bossa-nova, mai ales că la Electric Castle, Thievery Corporation o să vină cu alai mare și se pare că ar exista șanse să auzim ceva de pe noua bucată Saudade, cel mai recent album, care schimbă un pic direcția înfocată a ultimelor două în favoarea unui spirit mai pe visare și mai pe vară. Garza afirmă despre mesajul lor puternic politic că uneori este plăcut să ia o pauză de la atmosfera de protest în favoarea unui act de creație curat. Revenind ușor la tradiție și la un sunet cald, Saudade lasă loc de samba și jazz cu diverse înflorituri creative ale duo-ului stabilit în Washington.

După ani de zile de explorat muzica (de la dub reggae din Jamaica până la punk și coloane sonore de filme vintage până la rock spațialo-psihedelic), pornind de la momentul zero de bossa-nova, Garza și Hilton s-au dedicat culegerii unor mănunchiuri de sunete care să celebreze muzicalitatea, nu accentul artificial mult prea greoi pus pe EDM.

Astfel, Saudade, prin multitudinea de experimente de pe el, i-a scos pe amândoi din zona lor de confort și după cum afirmă și ei s-au cufundat în cu totul alt mindset, ieșind probabil din propria lor senzație de saturare. Ei au fost oricum permanent dedicați explorării muzicale, traducând diverse momente de descoperire prin îndrăgitele stiluri de acid-jazz și trip-hop și au fost purtătorii epoleților de downtempo acum aproximativ 10 ani. În 2008 a început și activismul social on their behalf și din punctul meu de vedere, Thievery Corporation sunt un miez foarte bun completat de colaborări compatibile și corecte. Ei au luat poziții politice pe diverse subiecte, opunându-se războiului și tratatelor de comerț abuzive în privința exploatării, au sprijinit drepturile omului și programe privind distribuirea echitabiă de hrană, fiind la 180 grade de administrația fostului președinte G. Bush. În 2005, băieții au cântat la Operation Ceasefire, cu obiectivul de a opri războiul din Irak.

Garza afirmă despre albumul Radio Retaliation că nu există scuză pentru a nu lua o poziție în punctul în care se aflau atunci, căci subiecte precum tortura, hrana, agresiunea, criza economică sunt subiecte ce nu ar trebui să ne lase indiferenți. „Mai ales ca artiști” - scooored! Așadar, cu atât mai mult Thievery Corporation migrează spre o zonă culturală lipsită de granițe, unde puternicul mesaj din componenta informațională se așază fără agresivitate și fără un ton de mustrare peste stilul carnavalesc din performance-ul live și peste muzica trippy și influențe din jazz.

Clar ajungi să fii un pic mai bogat după ce auzi nu știu câte limbi, o groază de instrumente și voci și armonie și după cum am zis, din momentul zero bossa-nova, dar în 2014, și e vară, și castelul ăla parcă a rămas acolo ca să ne simțim noi bine în el, în vacanță, indiferent cine suntem și ce ascultăm.

Nu numai că nu ar fi deloc eficient sau util să enumăr zecile de nume ale artiștilor care vor zgudui arcadele castelului Banffy, dar știu că oricine citește deja aici, ori are deja bilet, ori știe că va avea și știe clar pe cine vrea să vadă (atât internaționali, cât și locali - căci, respect Electric Castle, nu te-ai prefăcut că te afli într-o orice altă țară decât România). Line-up-ul, totuși, mie îmi satisface o curiozitate veche - Rusko, una mai nouă - Die Antwoord, una devenită clișeu -Bonobo și una dragă - Silent Strike cu live band, plus că sunt nenumărați prieteni și cunoștințe vechi la care abia aștept să sar în sus (la unii cum am făcut anul trecut, la alții curioasă cum vor evolua în fața a mii de oameni și cu artificii blană anul ăsta). Sper să fie totul la fel de zeiss ca în 2013, contrazicând modelul românesc unde orice reușită ar fi urmată de failuri și aroganțe. Deși pentru fenomenul Electric Castle, aproape că aș băga mâna în foc că o să fie OK.

Ne vedem de joi până duminică noaptea între 19 și 23 iunie… eu deja abia aștept și nu e niciun mister că voi pleca la festival fix din examenul de licență și mă voi întoarce în București fix pentru susținerea orală… Noroc că două din studiile mele de caz cântă la festival. Eu zic că e o scuză bună. Big!