dela Sora Treişpe: What difference does it make?

Pe 14 februarie am văzut o poză cu Skream pe @skreamizm în care să zicem că Oliver făcea o genuflexiune cu chiloții în vine la el în sufragerie, cu ceva sticlă de tărie, o țigară și ceva de citit, sub care scria Happy Valentines Day Ladies! L-am văzut în film cu câtă satisfacție vorbea despre faptul că he made it.

M-am gândit atunci că trebuie să fie extraordinar ca orice gest să fie mult mai mult decât e el de fapt și să poți să ai un pretext pentru (aproape) orice faci: iar asta pentru că orice comportament este pardonat sau sprijinit de un talent care te recomandă ca un soi de supra-om. Dacă poanta era făcută de un prieten al vostru pe care-l urmăriți pe net, poate îi dădeați unfollow sau unfriend. Că „ia uite ce pune și ăsta pe net”, „asta-mi trebuie mie să văd”? Dar la Skream, come on, it was so funny!

În jurul artiștilor există un fel de câmp electromagnetic ce anulează legile obișnuite ale universului. Cu senzația asta (și vreo două replici motivaționale) am rămas în cap după ce am mers luni seara la Biserica Anglicană. Să ne înțelegem, am fost acolo în scopuri cu adevărat utile: m-am uitat la un film simpatic realizat de Red Bull Music Academy cu și despre muzică, muzicieni, procesul de a crea muzică și tot așa.

Nu știu alții cât au empatizat cu tematica și cu discursul unor persoane care mie mi se par destul de relevante (Lee Scratch Perry, Erykah Badu, Brian Eno, Richie Hawtin și alții), dar pe mine m-a prins at the peak of my interest. Cu mai multe referințe bibliografice sub nas, un curs introductiv online de la Berklee și puțină procrastinare, m-am apucat să scriu cuprinsul unei lucrări mititele de licență, ce va avea ca subiect ramura finală din industria de muzică: strategii de comunicare pentru artiști. Cel mai probabil underground, nu dintre cei care ajung să cânte la RBMA NY. N-aș avea de unde să știu cum se procedează peste ocean!

După film mi s-au cristalizat mai multe gânduri: orice muzică va exista vreodată va avea fani. Antifani nu e garantat, mai ales dacă e fără versuri, dar orice va plăcea cuiva la un punct. Să poți să știi asta e grozav. Acum niște zeci de ani cred că nu îți punea nimeni problema așa. Apoi, da, exact ca în film, am și eu nedumerirea asupra felului în care se folosește lumina în performance-uri în ziua de azi și tangența pe care o are cu factorul financiar al gig-ului.

Apoi, momentul în care ne aflăm acum este unul foarte interesant. De aici și mai multă curiozitate pentru film. Am citit că mulți sceptici sunt în punctul în care afirmă că industria muzicală se duce de râpă din pricina că se înghesuie toți alintații cu muzică făcută pe PC pe Soundcloud, nu mai merg vânzările fizice, iar live-urile sunt rezultatul unei pompări intense de PR/marketing. Totuși, prefer optica lui John Kellog, profesorul de Introduction To Music Business pe edx.com pentru Berklee, care spune că de fiecare dată când mediului de comunicare și transmitere a muzicii i s-a mai adăugat o unealtă, ce-a urmat n-a fost decât progres. Se pare că a existat aceeași panică de fiecare dată când ceva amenința zona de confort în care intrase muzica (fie că era vorba de vinil, radio, TV, TV color, CD, casetă). Acum, amenințarea digitală mie mi se pare numai un avânt pentru a face un pas dincolo. Chiar dacă există un flux foarte mare zgomot de fundal printre talente noi, este cu adevărat tare să poți face muzică fără o tonă de instrumente, scule, informații. Chiar dacă nu iese o capodoperă. Da, nu mai colecționează nimeni casete, nu mai există pasiunea aceea vintage, există o oarecare sufocare, dar poate tocmai asta e și toată distracția. Nu vreau să fiu greșit înțeleasă, și eu mi-aș dori bairame ca-n filmele cu negri, dar asta nu înseamnă că nu sunt extrem de curioasă cum o să arate cultura muzicală peste cinci, zece ani, eliberată de acea disciplină din pre-digital, să zic așa. Până la urmă, muzica este cel mai viu organism social și probabil va găsi o cale să se adapteze oricum ar fi.

Music overrides your emotional system este pentru mine cea mai bună definiție intuitivă a fenomenului care se întâmplă atunci când absorbi ceva ce-ți sună bine. Am rămas cu propoziția asta în cap. Și cu emoția copilărească pe care ți-o dau oameni inspirați care vorbesc despre creație.

Mai permeabilă și mai intruzivă decât alte arte, muzica se revarsă prin pasiune. Asta e ultima senzație cu care am rămas. Din păcate, nu cred că rezonez foarte tare cu simbolismul spiritual (God is a DJ, muzica vine de la îngeri, etc) - dar văd muzica exact ca pe o lumină matematică pregătită să îi umple pe cei deschiși, indiferent de gen. Și apreciez că am văzut mai mulți oameni mișto dându-și cu părerea despre asta într-un film pe care s-a întâmplat să-l văd ca pe ceva ceva util, într-o sală cu acustică bună, precum o biserică.

În rest, sunt multe subiecte pe marginea cărora se pot naște lesne controverse, dar cred că ăsta va fi tot farmecul său, este organic și flexibil și are la fel de multe șanse să stârnească pozitiv sau negativ. Scopul său este reacția.

Filmul se plimbă pe toate fusurile orare din lume în premieră în peste 60 orașe și probabil o să ajungă și la tine pe browser curând.

Fotografii de Cristian Vasile (IGU).